tag:blogger.com,1999:blog-2413029670213078239.post5212243297348645667..comments2023-03-29T03:01:46.088-07:00Comments on Clubul Cinefililor Iaşi: Receptări cinefile ieșene - "Culoarea paradisului" (Majid Majidi)Clubul Cinefililorhttp://www.blogger.com/profile/13816234517689604594noreply@blogger.comBlogger2125tag:blogger.com,1999:blog-2413029670213078239.post-29498626052745693042010-11-22T02:32:17.095-08:002010-11-22T02:32:17.095-08:00@Monica Dap, din nou bine ochit, mai ales metafora...@Monica Dap, din nou bine ochit, mai ales metafora cu puiul căzut din cuib ca cheie pentru întregul film. Nu sunt un fan al interpretărilor, dar cred că asta e foarte frumoasă (și solidă). Idem observaţiile legate de Braille.<br /><br />Plus că e bine scris! :)Ștefan Panțiruhttps://www.blogger.com/profile/10782438540743138709noreply@blogger.comtag:blogger.com,1999:blog-2413029670213078239.post-70338068652482458432010-11-21T13:38:25.158-08:002010-11-21T13:38:25.158-08:00Poate că sunt eu mai puţin sensibilă, însă mie fil...Poate că sunt eu mai puţin sensibilă, însă mie filmul nu mi s-a părut "lacrimogen". Mult mai interesantă şi mai importantă decât ideea condiţiei nefericite a copilului orb, mi s-a părut ideea abandonului părintesc. Eu cred că Majid Majidi a "construit" filmul în jurul acestei idei şi din această perspectivă scena iniţială cu puiul de pasăre căzut din cuib devine foarte importantă: aceeaşi suferinţă, aceeaşi disperare, aceeaşi încercare fizică va trăi şi copilul orb pe care tatăl însuşi îl împinge jos din cuib. Până la momentul căderii în apă a copilului, nu ne este foarte clar până unde merge dorinţa tatălui de a "scăpa" de fiul său şi, chiar dacă intuim cât de departe ar fi asta (scena din pădure când copilul merge spre marginea prăpastiei iar tatăl nu îl opreşte), parcă nu îndrăznim să credem că merge până la a-i dori şi chiar a-i ... "facilita" moartea. <br />Dramatismul situaţiei, mi se pare mie, vine nu atât din soarta pe care o va avea copilul cât din conflictul din sufletul tatălui. Atunci când părintele se aruncă în apă, nu îşi salvează de fapt fiul ci se salvează pe el, îşi salvează sufletul căci fiul, precum puiul de pasăre, pare să fi fost salvat de o intervenţie din exterior de natură divină (nu vedem efectiv cum se face de copilul ajunge la malul mării şi deci nu ştim dacă este salvat de tatăl său). <br />Dincolo de cheia în care alegem să vedem şi să înţelegem filmul, Majid Majidi ne solicită constant simţurile, şi nu doar pe cel vizual şi pe cel auditiv, ci, aş spune eu, şi pe cel tactil. Felul în care copilul orb atinge în permanenţă florile, frunzele, nisipul, apa ne face aproape să simţim noi înşine senzaţiile pe care le încearcă. <br />Îmi place, de asemenea, şi ideea înţelegerii lumii înconjurătoare cu ajutorul alfabetului Braille. Faptul că Mohammad foloseşte pentru asta alte mijloace, alt cod, nu înseamnă că nu o înţelege. Ideea este mai explicită în scena de la şcoală, când copilul orb obţine rezultate nu doar egale ci mai bune prin folosirea unui cod de descifrare neînţeles şi necunoscut celorlalţi. <br />În mod paradoxal, am ieşit de la acest film cu o senzaţie de bine şi de frumos.dragamonicahttps://www.blogger.com/profile/04874652205939647008noreply@blogger.com