Clubul Cinefililor Iaşi

Miercuri, 1 februarie 2012 - "Un tramvai numit Dorinţă" - medalion regizorul american de origine greacă, ELIA KAZAN

2012-01-28T10:09:00.000-08:00

Clubul Cinefililor, cu sprijinul Fundaţiei culturale "Timpul", vă aşteaptă la Casa de Cultură "Mihai Ursachi" a municipiului Iaşi să vizionaţi miercuri, 1 FEBRUARIE 2012 de la ora 18.00, în cadrul unui medalion dedicat regizorului american de origine greacă, ELIA KAZAN:

"UN TRAMVAI NUMIT DORINŢĂ"

("A streetcar named Desire", 1951 - alb/negru - 122 minute)

*subtitrare în română

*subtitra

(Vivien Leigh şi Marlon Brando)

Un tramvai numit Dorință (A Streetcar Named Desire) este un film american din 1951, o adaptare cinematografică a piesei omonime aparţinând dramaturgului american Tennessee Williams. În limba engleză, titlul este construit pornind de la un joc de cuvinte între numele unui tramvai real din San Francisco, Desire, și numele francez Desiree. Filmul a fost regizat de Elia Kazan, care a regizat și premiera teatrală a piesei, având îndistribuție actorii Marlon Brando(Stanley Kowalski), Vivien Leigh (Blanche DuBois), Kim Hunter și Karl Malden. Toți actorii, cu excepția lui Leigh, care a înlocuit-o pe Jessica Tandy, au fost aleși din distribuția originală a piesei jucate pe Broadway.

În anul 1999, filmul, considerat ca fiind unul clasic, a fost denominat ca fiind de o „importanță culturală semnificativă” de către Biblioteca Congresului Statelor Unite ale Americii. Ca atare, a fost selecționat spre conservare în Registrul național de filme al Statelor Unite ale Americii.

"Un tramvai numit Dorinţă este un subversiv şi înăbuşitor film clasic nominalizat la 12 Oscaruri, reuşind să strângă 4 statuete (pentru cele două roluri secundare jucate de Karl Malden şi Kim Hunter, pentru rolul principal jucat de Vivien Leigh şi pentru decor). Oscarul îi scapă printre degete lui Marlon Brando, ducându-se la Humphrey Bogart pentru The AfricanQueen. Această omitere, pe cât ar părea de injustă în zilele noastre, era de aşteptat la vremea respectivă. Tânărul Brando (20 de ani) îşi face intrarea în lumea cinematografiei într-un mod exploziv în una din cele mai memorabile şi influente interpretări ale tuturortimpurilor. Brutalitatea şi sexualitatea potenţată erau ceva de neconceput pentru publicul de atunci, având să pună capăt unui curent şi bazele altuia, aşa cum evidenţiază foarte bine relaţia dintre personajul lui Stanley (Brando) şi cel al lui Blanche (Leigh), Blanche simbolizând fragilitatea aproape ridicolă a unei vremi demult apuse iar Stanley însumând momentul aici-acum. Această prestanţă oarecum exagerat de realistă poate fi considerată a fi apărut înainte de vreme, însă are să marcheze inconfundabil metoda unor actori precum Jack Nicholson, Sean Penn, Robert DeNiro."

"În principiu, este un film despre relaţii interumane şi spune povestea unei femei hotărâte, dar mental şi emoţional instabile. În primele minute suntem faţă în faţă cu Blanche DuBois, o frumuseţe nevrotică, născută într-o familie odată înstărită din sud, care, ajunsă în New Orleans, ia tramvaiul (numit Desire) pentru a ajunge în French Quarter-ul sărăcăcios şi murdar unde locuieşte sora sa Stella (Hunter). Blanche este o făptură trecută de o anumită vârstă, cu părul decolorat şi haine superficial pretenţioase (rochii ieftine de Mardi Gras, bijuterii false), care trăieşte într-o continuă fantezie. Această iluzie urmează a fi sfărâmată încetul cu încetul după ce o găseşte pe Stella trăind voluntar în mizerie, beţie, violenţă, vulgaritate şi ignoranţă alături de soţul său, Stanley Kowalski. Acesta, la rândul său, nu se va lasă impresionat de fragilitatea lui Blanche şi va bănui din prima clipă că există ceva dubios în poveştile ei. Abuzurile psihologice constante şi aluziile la incidentele ruşinoase ce au adus-o acolo sunt menite să o scoată din existenţa iluzorie în care trăieşte, însă, până în final, îi vor distruge şi ultimele fire ale raţiunii.

Visceralul film a fost considerat controversat, decadent şi moral repugnant, cu teme îndrăzneţe ca nebunia, violenţa domestică, obsesia sexuală şi promiscuitatea, cu toate că cenzură a insistat la tăierea unor scene cheie, precum dialogul în care Blanche dă deînţeles că decedatul ei soţ ar fi fost homosexual, că motivul pentru care a fost dată afară de la şcoala la care preda ar fi fost încurcarea acesteia cu un elev de 17 ani, şi implicit atracţia pentru băieţi minori şi replicile în care confirmă că ar fi avut numeroase întâlniri cu “străini” într-un hotel defăimat. S-a renunţat de asemenea la scena din final în care Stanley o violează pe Blanche, provocându-i căderea nervoasă altfel de neexplicat. Lipsa acestor scene (recuperate şi introduse publicului în 1993) face că personajele să funcţioneze într-un mod enigmatic şi aproape de neînţeles.

Sfârşitul filmului este ambiguu: după ce o internează în spital pe Blanche, Stella este complet debusolată în faţa situaţiei şi alege să îl pedepsească pe Stanley pentru viol, plecând (aparent definitiv) cu copilul nou născut. Acest deznodământ pare să fi fost tot o condiţie impusă de cenzură, deoarece atât piesa lui Tennessee Williams, cât şi adaptarea Broadway a lui Kazan, se termină cu imaginea Stellei în braţelelui Stanley, ceea ce completează perfect tema principală care este dorinţa, voluptatea. Acesta pare să fie factorul motivaţional care ghidează acţiunile tuturor personajelor din film. Numele tramvaiului din început anticipează pentru public faptul că ceea ce a adus-o pe Blanche în acel loc a fost însăşi o patimă de nestăpânit; aşa cum şi singurul lucru care o ţine pe Stella lângă Stanley este atracţia sexuală fantastică, aproape animalică dintre cei doi.

A Streetcar Named Desire prezintă o exagerare a defectelor umane şi o punere în scenă originală care au făcut din el unul din cele mai emblematice şi influente titluri ale cinematografiei." (Dana Androne - A streetcar named Desire)

Vă aşteptăm la un film clasic şi controversat,

Echipa Clubul Cinefililor.

Receptări cinefile ieşene - cartea "Filmul surd în România mută"

2012-01-27T09:16:00.000-08:00

*** Ştefan Panţiru:

Filmul surd în România mută, de Cristian Tudor Popescu

Trecând de curând pe la Cărturești și verificând și secțiunea de filme, am descoperit noua carte a lui Cristian Tudor Popescu, "Filmul surd în România mută". Nu știam că CTP scrie despre filme, dar acuma că am citit-o, pot spune că o face foarte bine. Spre deosebire de alte cărți din colecția Cinema de la Polirom (iată, o editură de la noi din Iași cu inițiative deapreciat), "Filmul surd..." nu este o colecție de articole (cum este cartea lui Andrei Gorzo, de exemplu), ci un studiu coerent într-o formă academică. Adică are un scop, o argumentare și concluzii, iar stilul este, în mare, obiectiv.

Ce își propune cartea? "Analiza raporturilor dintre filmulromânesc de ficțiune și propaganda politică în perioada1912-1989". A se observa că nu este vorba doar de perioada comunistă, ci deîntreaga istorie a cinematografiei româneștide până la 1989, deci include și filmul"Independența României".

Practic, cartea urmărește felul cum se reflectă deciziile politiceîn film, și care sunt legile scrise și nescrise al cinematografiei, împărțind istoria de până la 1989 în câteva etapemari: perioada de dinainte de 23 august 1944, perioada Dej, începutul epociiCeaușescu, perioada de după tezele diniulie 1971, perioada anilor '80. Astfel, descoperim că în România, contextulistoric a influențat mai mult filmuldecât au făcut-o diferitele curente artistice. Producția autohtonă, urmând modelul stalinist, a fost puternicstandardizată și cenzurată astfel încâte nevoie să analizăm cadre individuale ca să descoperim un dram de creativitateartistică.

Un exemplu de acest fel este "Erupția" (Liviu Ciulei,1957), care deși "înecat într-opropagandă groasă" are o secvență de deschidere atipică, specifică mai degrabă lui Antonioni, cu o atmosferă apăsată post-industrială în care o femeie înmănușată" care nu arată deloc a tovarășă muncitoare cu simț de răspundere "își potrivește ochelarii de soare. Pare banal astăzi un astfel de cadru, dar în 1957 el încălca mai multe reguli impuse de partid: mișcarea neîntreruptă cu sens, absența tăcerii și faptul că tot ce se întâmplă pe ecran trebuie să poarte un mesaj politic. Însă, neașteptat, acest film a trecut decenzură. Motivul? Femeia din cadru era Lica Gheorghiu, fiica"conducătorului iubit" din acea perioadă, Gheorghe Gheorghiu-Dej.

Astfel de descoperiri și asocieri fac lectura interesantă atât pentru cinefili, cât și pentru cei preocupați de istorie. Păcat că în loc de rememorare suntem nevoiți să facem autopsia cinematografiei românești de aproape un secol, din întreaga perioadă alegând cu greu câteva filme decalitate. Dar cartea merită citită tocmai pentru că e vorba de propagandă și manipulare în film ceea ce e interesant, deși e trist.

Miercuri, 25 ianuarie 2012 - 452 - "Diabolicele"

2012-01-23T08:53:00.000-08:00

Clubul Cinefililor, cu sprijinul Fundaţiei culturale "Timpul", vă aşteaptă la Casa de Cultură "Mihai Ursachi" a municipiului Iaşi să vizionaţi miercuri, 25 IANUARIE 2012 de la ora 18.00, în cadrul unui medalion dedicat regizorului francez HENRI-GEORGES CLOUZOT:

"DIABOLICELE"

("Les Diaboliques", 1955 - alb/negru - 114 minute)

*subtitrare în română

(Vera Clouzot şi Simone Signoret)

"Ce poţi să mai zici după un asemenea film decât "Bravo"? Chiar am rămas fără cuvinte! Poate povestind câte ceva, ajung la ideea pe care vreau să o exprim...

Suntem într-un internat ocupat numai de băieţi. Directorul acestei şcoli este un adevărat francez, are o soţie, dar o înşeală cu o amantă. Amândouă sunt profesoare la această şcoală. După ani întregi de tratament diabolesc din partea lui, soţia s-a gândit să se răzbune, definitiv. Atât îmi permit să povestesc din intriga generală a filmului. În rest, e vorba despre construcţia suspansului, claustrofobia psihologică, avalanşa de evenimente imprevizibile ce s-au petrecut după evenimentul principal, foamea interioară a conştiinţei şi cum aceasta se hrăneşte de pe urma fricii tale. Nimic nu ne poate pregăti pentru ce are să se întâmple.

Iniţial ai tot felul de suspiciuni, iar ceea ce se întâmplă în final e ceva care putea fi interpretat ca o halucinaţie până la un anumit punct din cauza neliniştii şi vinovăţiei pe care o simţea personajul principal, care este doamna directoare a internatului. Ea este umanitatea pură din film, este sufletul nevinovat şi sfânt (doar a fost călugăriţă), care nu poate scăpa de ceva ce a sedus-o acum mulţi ani însă acum o tratează ca pe un gunoi vorbitor.

Până la un moment dat era o lecţie pentru noi toţi, bărbaţii: trataţi-le cu respect pe femei, căci niciodată nu ştiţi când vă treziti semi-inconştienţi în cadă, sub apă! Pe mine m-a băgat în sperieţi hotărârea şi cruzimea celor doua care aveau de gând să-l omoare pe cel care le macină zilele. Culmea culmelor: actriţa principală a murit în realitate din acelaşi motiv pentru care moare personajul ei din film. A fost prea de tot! Filmul e absolut genial, un clasic al genului thriller, o lecţie despre cum se făceau filmele cu cap, cu doze sănătoase şi bine punctate de suspans şi teroare psihologică."

(Bogdan Monoran)

Vă aşteptăm la un film de artă în zona suspansului,

Echipa Cinefililor.

Miercuri, 18 ianuarie 2012 - 451 - "Salariul groazei"

2012-01-11T12:14:00.000-08:00

Clubul Cinefililor, cu sprijinul Fundaţiei culturale "Timpul", vă aşteaptă la Casa de Cultură "Mihai Ursachi" a municipiului Iaşi să vizionaţi miercuri, 18 IANUARIE 2012 de la ora 18.00, în cadrul unui medalion dedicat regizorului francez HENRI-GEORGES CLOUZOT:

"SALARIUL GROAZEI"

("La Salaire de la Peur", 1953 - alb/negru - 149 minute)

*subtitrare în română

(Yves Montand și Charles Vanel în La Salaire de la peur)

"În realizarea filmului am evitat orice exotism, deşi el ar fi mascat absenţa unei construcţii solide. Decorul semnificativ, materialul uman complex şi detaliul captivant pe care îl reprezintă camionul încărcat cu nitroglicerină mi-au permis să dezvolt nu povestea picarescă, ci calităţile ei epice. Pentru că La Salaire de la peur este un film de aventuri având ca temă curajul şi opusul lui." (Henri-Georges Clouzot - 1952 -Cinema et Telecinema)

"Veți avea parte de un film de suspans cu accente sociale, reeditând aventura unor șoferi angajați să transporte la mare distanță și pe un drum periculos o încărcătură de nitroglicerină. "Filmul ne convinge, pentru că întâmplările și acțiunea sunt construite pe o situație umană din care putem deduce o justificare critică socială. Atmosfera de tensiune este creată de la prima secvență în care apare orășelul prăfos și murdar, pierdut undeva, departe de lume, cu copiii lui goi și cu metișii săi amărâți. Pesimismul obișnuit al lui Clouzot reprezintă aici un avantaj." (B. Wright). Pentru reconstituirea realității latino-americane (aventurieri, contraste violente, dominație a societăților străine), regizorul se folosește de o experiență anterioară: filmarea unui documentar despre Brazilia." (Secolul Cinematografului - Mică enciclopedie a cinematografiei universale)

Premii, nominalizări, selecţii:

Cannes (1953) - Marele Premiu al Festivalului.

Festivalul internaţional de film din Berlin (1953) - Ursul de Aur: Henri-Georges Clouzot

Premiul BAFTA pentru cea mai bună adaptare cinematografică străină, 1952.

Vă așteptăm la un film-capodoperă,

Echipa Clubul Cinefililor.

Cinefilii la munte în Rodna (26-29 decembrie 2011)

2012-01-10T14:12:00.000-08:00

A zecea ieșire cinefilă montană s-a întâmplat pe ultima sută de metri a anului 2011, foarte aproape de bătaia în ușă a următorului an, 2012. Am avut parte de zăpadă și de un grup fenomenal - 20 de omuleți, cinefili, cu vechime mai mare sau mai mică, prieteni adunați de-a lungul acestui an atât de intens trăit și cu deschidere spre atât de multe. Povestea este spusă de Daniela Abageru: Rodna cu 20 de omuleți doritori de zăpadă în a zecea ieșire cinefilă montană a anului. Nea Dorel, cabanierul de la Cabana Dochia, ne-a felicitat pentru curaj și pentru că suntem "uamini faini", iar Alina Stîngu, plecată cu soțul ei, Florin, în America, ne-a surprins printr-o felicitare de peste ocean.

Suntem un Club ușor atipic (și mă mândresc cu asta în calitatea mea coordonatoare!), suntem extinși pe mai multe paliere, poate filmului nu i se dă atenția totală cum ar trebui să o facă un Club Cinefil, dar, atâta timp cât oamenii trăiesc frumos, se înfruptă unii din alții și nu fac decât să crească prin filme, munți, muzică, biciclete, cărți, de ce nu și în configurația aceasta? 2011 a arătat că funcționează din plin! Și, până la urmă, un Club e făcut din oameni!

Mai jos se regăsesc cei 20 de participanți la ieșirea din Rodna: Ciprian Mihalache, Ioana Murariu, Irina Petrescu, George Grosu, Adrian Pipirigeanu, Ana Tanasă, Eliza Voiașciuc, Eugenia Voiașciuc, Vasilică Sandu, Evelina Rusu, Daniela Abageru, Gigi Zaharia, Ramona Donisă, Roxana Florea, Andrei Tabarcea, Georgiana Șuhan, Georgiana Lucache, Ionuț "Urs" Ungurianu, nea Dorel, ghidul Uțu, Andrei Nohai, plecat cu ski-urile, și Ștefan Abageru, fotograful de temelie.

Numai bine și drumuri continuate, cu oameni deschiși și cu oameni noi!

Echipa Clubul Cinefililor.

Miercuri, 11 ianuarie 2012 - 450 - "Quai des Orfevres"

2012-01-09T13:27:00.000-08:00

Clubul Cinefililor, cu sprijinul Fundaţiei culturale "Timpul", vă aşteaptă la Casa de Cultură "Mihai Ursachi" a municipiului Iaşi să vizionaţi miercuri, 11 IANUARIE 2012 de la ora 18.00, în cadrul unui medalion dedicat regizorului francez HENRI-GEORGES CLOUZOT:

"QUAI DES ORFEVRES"

("Quai des Orfevres", 1947 - alb/negru - 105 minute)

*subtitrare în engleză

(scenă din filmul Quai des Orfevres)

Vă așteptăm la al doilea film din cadrul medalionului dedicat regizorului francez Henri-Georges Clouzot,

Echipa Clubul Cinefililor.

Miercuri, 4 ianuarie 2012 - 449 - "Corbul" - medalion regizorul francez HENRI-GEORGES CLOUZOT

2012-01-02T13:32:00.000-08:00

Clubul Cinefililor, cu sprijinul Fundaţiei culturale "Timpul", vă aşteaptă la Casa de Cultură "Mihai Ursachi" a municipiului Iaşi să vizionaţi miercuri, 4 IANUARIE 2012 de la ora 18.00, în cadrul unui medalion dedicat regizorului francez HENRI-GEORGES CLOUZOT:

"CORBUL"

("Le Corbeau", 1943 - alb/negru - 92 minute)

*subtitrare în engleză

"Filmul este primul mare succes al regizorului Henri-Georges Clouzot este unul plin de suspans, realizat după o întâmplare adevărată: o avalanșă de scrisori anonime provoacă panică și sinucideri într-un orășel de provincie. Excelent om de meserie, Clouzot este recunoscut drept un maestru al suspansului, un fel de Hitchcok al Franței. Filmul dovedește două calități dominante: o tehnică stăpânită la perfecție și o gândire absolut sigură. Din această clipă, Clouzot cunoaște secretul de a face simțit ceea ce este dincolo de imagini, ceea ce este în adâncul sufletelor oamenilor, cărora le arată deopotrivă aparențele cele mai neînsemnate, cât și actele cele mai crude." (P. Leprohon)

(Secolul Cinematografului - Mică enciclopedie a cinematografiei universale)

Vă așteptăm la primul film din 2012,

Echipa Clubul Cinefililor.

Închidem un an cinefil (2011) și deschidem altul (2012)

2011-12-31T03:16:00.000-08:00

Portretul clubului la şase ani de tinereţe

Sala Diotima, acest cuib al Clubului Cinefililor în care colcăie din lună în lună idei noi despre regizori vechi parcă de când lumea (odată proiectaţi capătă o nemurire despre a cărei natură doar noi ştim), acest loc este singurul incapabil de a povesti câte au văzut pereţii săi - de o aşa mare greutate de cuvinte, imagini în culori şi alb-negruri, coloane sonore şi emoţii emanate în timpul fiecărei reprezentaţii, parcă mereu la prima vizionare se cojesc des şi au nevoie de noi tencuieli şi noi straturi de var pe alocuri. În ceea ce priveşte scaunele, acestea cum să nu penduleze şi să se rupă când de şase ani aceşti sectanţi pasivi ai cinemaului, şi implicit cinematici, aceste păsări de noapte ori de câte ori fac maratoane, se îndepărtează şi se apropie de ecranul parcă neîncăpător, puţin vizibil, dar viu? Mochetele, nu mai spun! În afară de faptul că-s mereu mânjite de obiecte din decorul unor cadre de prin filme şi de peste tot te poţi înţepa în fragmente de replici desprinse autarhic din subtitrări, acestea sar din şuruburile încheieturillor în care sunt prinse de s-ar zice că-s suflate de alizeele ieşite din unele filme ale lui Kurosawa, de respiraţiile clovnilor lui Fellini, de emanaţiile introspective ale lui Bergman, de vâjâitul apelor lui Tarkovski, şi pare că piticii lui Herzog, la stingerea luminilor, ar da năvală afară din ecran cu motocicletele şi-ar ferfeniţí totul în râsurile lor pârdalnice sfidându-şi oniric tatăl bătrân şi înţelepţit (altfel) pe la festivaluri de film. Despre iluminat nici nu mai încape vorbă! Becurile se ard mereu ca ecplisate de torenţii de lumină ce izbucnesc luând amfiteatrul pe sus cu străfulgerări şi aşezându-l la loc pe nesimţite. Din când în când se mai deschide câte o fereastră îngustă pe unde pătrunde primăvara nesfârşitul vis verde al trunchiurilor de afară ce nu-şi mai contenesc paza de colonade greceşti. Abia noaptea târziu sala se linişteşte din întreaga sa fiinţă; spre dimineaţă foalele ei se pregătesc să se umfle iar pe sub pardoseală întru viitoare bună vedere.

Până acum şase ani Diotima avea alt chip, unul incert, fără trăsături distincte despre care să se ştie exact unde încep şi unde se termină, iar viaţa sa era una cu prea puţine sensuri şi liniară aşa cum nu va mai fi niciodată.

Cătălin-Mihai Ştefan

Ioana Murariu a adunat numele celor incluși, mai de aproape sau mai de departe, în echipa Clubul Cinefililor și ne-am gândit să ne prezentăm în grup mare și dinamic, așa cum a fost și anul cinefil 2011.
Trecem spre anul cinefil 2012, dorindu-vă un sac de filme bune asimiliate, rezistență sporită în fața superficialității și descoperiri consistente în lumea filmului!

Echipa Clubul Cinefililor.

Miercuri, 21 decembrie 2011, nu se proiectează niciun film!

2011-12-20T15:44:00.000-08:00

Astăzi, 21 decembrie 2011, NU SE VA PROIECTA niciun film!

Practic, anul cinefil s-a încheiat pentru noi miercurea trecută, pe 14 decembrie 2011, la proiecția celui de-al doilea film din cadrul medalionului dedicat regizorului Mel Brooks. Vom lua o bine meritată pauză de Sărbători și ne vom revedea în ianuarie! Urările cinefile vor veni puțin mai aproape de zona împricinată!

Echipa Clubul Cinefililor.

Cinefilii la munte în Piatra Craiului (decembrie 2011)

2011-12-18T01:34:00.000-08:00

A noua ieșire cinefilă a fost ca o cireașă de pe tort la final de an, căci ne-am aventurat pe un munte destul de impresionant, care te solicită și te răsplătește mai mult față de alte locuri montane. Ne-am adunat 8 omuleți și am luat drumul Craiului, unde am avut parte de o falie de timp atât de frumoasă, încât nu ne dorim decât să revenim și să facem toată creasta. Povestea este spusă de Daniela Abageru în două episoade:
Piatra Craiului - prima parte
Piatra Craiului - partea a doua.

(la Cabana Curmătura - Daniela Abageru, Irina Petrescu, Claudia Cojocaru,
Raluca Grigoriu, Ciprian Mihalache, Georgiana Lucache, Ioana Murariu, George Grosu)

(pe creasta Pietrei Craiului, înaintând spre Vârful Ascuțit, la 2150 m)

(Zărnești - văzut din capătul crestei Pietrei Craiului)

Reacție la conflictul Nichita Danilov-Dan Mititelu

2011-12-12T01:00:00.000-08:00

Domnule Director Nichita Danilov,

În calitatea mea de coordonator al activității Clubului Cinefililor de aproape 6 ani și de colegă cu toți cei care activează la Casa de Cultură Mihai Ursachi, bugetari sau voluntari, am fost ținută la curent în mod transparent cu modul în care conflictul dintre domnia voastră și Dan Mititelu a degenerat într-o formă greu de acceptat în condițiile democrației în care susținem că trăim de atâția ani.

Clubul Cinefililor nu ar fi existat dacă Dan Mititelu nu se gândea în aprilie 2005 să îi pună temelie trainică și să ilustreze cum ar trebui să arate un astfel de proiect. Am învățat de la el și de 6 ani, împreună cu o mână de oameni voluntari, ducem mai departe vizionarea miercuri de miercuri a unui film prin care se cultivă pasiunea cinefilă ieșeană. Suntem la impresionantul număr de 448, adică 73 de regizori, cred că ne merităm eticheta de unul din proiectele culturale săptămânale longevive ale Iașului și vrem să ne continuăm (și îmbunătățim) activitatea. Singurul sprijin pe care îl primim este gratuitatea accesului la Sala Diotima, restul de muncă fiind depus fără a exista vreo retribuție, fără perceperea vreunui bilet la intrare, ci doar pe baza pasiunii pentru arta cinematografică. Ne promovăm prin internet, căci ne-ați restricționat popularizarea prin afișe, dar ne-am adaptat și existăm și în aceste condiții.

Mă adresez dumneavoastră de pe poziția muncii care îmi confirmă activitatea realizată în scop de culturalizare și o fac pentru că am asimilat principiul faptelor consecvente de la omul cu care dumneavoastră sunteți în conflict. Atât Clubul Cinefililor și Clubul Fotografilor sunt ideile lui Dan Mititelu și, atâta timp cât s-a ocupat sau i s-a permis să se ocupe de ele, reacțiile au fost pozitive, iar Casa de Cultură și-a justificat (și încă își justifică) menirea și prin intermediul lor. Sunt evidențe ce nu pot fi negate în niciun mod, iar oamenii care ne-au călcat pragul la proiecții și personalitățile care ne-au felicitat (ultimul fiind Nicolae Cabel, în mai 2011) pot confirma acest lucru.

Toți cei care activăm voluntar la Casa de Cultură ne dorim doar o atmosferă de susținere a faptelor de cultură, iar acest conflict o sufocă de aproape un an de zile, ajungând deja în zona unor măsuri absolut greu de digerat. Încetarea acestei tensiuni ar fi de bun augur pentru toți cei doritori de a face activitate culturală și nu de a fi martori la absurdități care nu se mai termină.

Vă solicit să încheiați conflictul pentru ca Dan Mititelu să își poată relua activitățile, pentru a continua să formeze oameni care să considere necesară consolidarea culturii în zona ieșeană, pentru a putea și construi, nu doar dărâma. Energia investită în acest conflict ar putea fi foarte bine folosită în scopuri mai înălțătoare și orientate spre cum putem îmbunătăți, nu doar eroda ceea ce am găsit bun.

Închei respectuos, exprimându-mi speranța că va conta ceea ce gândesc oamenii care activează în instituția bugetară pe care o conduceți.

Daniela Abageru,

Coordonator Clubul Cinefililor.

P.S.:
1) Informații suplimentare despre acest conflict:
http://dan-mititelu.ro/alternative/?page_id=4550
http://dan-mititelu.ro/alternative/?page_id=4568
http://dan-mititelu.ro/alternative/?page_id=4605

2) Orice reacție cinefilă poate poposi drept comentariu sub această postare.

Miercuri, 14 decembrie 2011 - 448 - "Tânărul Frankenstein"

2011-12-11T12:58:00.001-08:00

Clubul Cinefililor, cu sprijinul Fundaţiei culturale "Timpul", vă aşteaptă la Casa de Cultură "Mihai Ursachi" a municipiului Iaşi să vizionaţi miercuri, 14 DECEMBRIE 2011 de la ora 18.00, în cadrul unui medalion dedicat regizorului american MEL BROOKS:

"TÂNĂRUL FRANKENSTEIN"

("Young Frankenstein", 1974 - alb/negru - 106 minute)

*subtitrare în română

Frederick Frankenstein, un renumit medic din Statele Unite, este nepotul celebrului baron Victor von Frankestein, dar celebritatea numelui său îl deranjează, încercând chiar să convingă lumea că numele său se pronunță altfel. După ce va primi vizita lui Gerhart Falkstein, care-i adusese testamentul bunicului său, Frankenstein va lua decizia să meargă la castelul familiei sale din Transilvania. Odată ajuns acolo va face cunoștință cu frau Blucher (care era un fel de menajeră la castel), Igor, a cărui familie se afla de câteva generații în slujba familiei lui Frankenstein, și Inga, pe care Falkstein i-o trimisese ca asistentă de laborator, în caz că va dori să-și continue cercetările acolo. Printr-un concurs de împrejurări Frankenstein va descoperi laboratorul și însemnările bunicului său și va ceda tentației de a repeta și el experimentul. Lucrurile nu vor ieși așa cum s-ar fi așteptat, Igor aducând în loc de creierul unui geniu, un creier anormal.

Vă așteptăm la ultimul film din anul nostru cinefil 2011,

Echipa Clubul Cinefililor.

CineMaraton POVEȘTI REALE ÎN FILM - 10/11 decembrie 2011 (sâmbătă spre duminică) - de la 21.00 la 04.30

2011-12-05T15:24:00.001-08:00

Clubul Cinefililor, cu sprijinul Fundaţiei culturale "Timpul", vă aşteaptă la Casa de Cultura "Mihai Ursachi" a municipiului Iaşi să vizionaţi 3 filme în cadrul CineMaratonului POVEȘTI REALE ÎN FILM sâmbătă spre duminică, 10/11 decembrie 2011:

1. de la ora 21.00

Aleksei Uchitel:“Kray"

“Kray”, 2010 – color - 124 minute

*subtitrare în română

2. de la ora 23.30

Eric Rothermund: “Sophie Scholl – ultimele zile”

“Sophie Scholl – Die letzten tage”,

2005 – color – 120 minute

*subtitrare în română

3. de la ora 02.00

Clint Eastwood: “Invictus”

“Invictus”, 2009 – color - 134 minute

*subtitrare în română

Organizator: Daniela Abageru

Miercuri, 7 decembrie 2011 - 444 - "Șei în flăcări" - medalion regizorul american MEL BROOKS

2011-12-04T13:02:00.000-08:00

Clubul Cinefililor, cu sprijinul Fundaţiei culturale "Timpul", vă aşteaptă la Casa de Cultură "Mihai Ursachi" a municipiului Iaşi să vizionaţi miercuri, 7 DECEMBRIE 2011 de la ora 18.00, în cadrul unui medalion dedicat regizorului american MEL BROOKS:

"ȘEI ÎN FLĂCĂRI"

("Blazzing saddles", 1974 - color - 93 minute)

*subtitrare în română

(regizorul Mel Brooks)

Mel Brooks și-a început cariera ca și comediant. El a găsit o satisfacție mai mare în lucrul în spatele scenei, devenind scenarist de comedie pentru televiziune. Brooks a trecut mai târziu la film, lucrând ca actor, regizor, scenarist și producător. Primul film al lui Brooks a fost Criticul (1963), o satiră animată a cinematografiei ezoterice, conceput de Brooks şi regizat de Ernest Pintoff. Filmul de scurt metraj a câștigat un premiu Oscar. Brooks a creat alături de Buck Henry seria TV de succes Get Smart, avându-l în rolul principal pe Don Adams, ca un agent secret stângaci.

Primul film artistic de lungmetraj al lui Brooks, The Producers, a fost o comedie neagră despre doi parteneri de teatru, care încearcă să creeze în mod deliberat cel mai prost spectacol de pe Broadway. Filmul a fost atât de curajos în satira sa (de remarcat este reprezentația "Springtime for Hitler"), încât studiourile majore nu s-au atins de el. Brooks a găsit în sfârşit un distribuitor independent, care l-a lansat ca un film de artă, ca o atracție de specialitate. Filmul a primit un Oscar pentru cel mai bun scenariu original. Brooks l-a transformat mai târziu într-un muzical, care a devenit un mare succes pe Broadway, primind 12 premii Tony, performanță la care nu s-a mai ajuns nici până astăzi.

Cele două filme cu cel mai mare succces financiar au fost lansate în 1974: Blazing Saddles (co-scris cu Richard Pryor, Andrew Bergman, Norman Steinberg şi Alan Uger), şi Young Frankenstein (co-scris cu Gene Wilder). A avut apoi o idee îndrăzneaţă: primul lungmetraj de comedie fără sunet de patru decenii: Silent Movie (co-scris cu Ron Clark, în 1976) avându-l pe Mel pentru prima dată într-un rol principal, cu Dom DeLuise şi Marty Feldman ca ajutoarele sale. În anul următor a lansat parodia la adresa lui Hitchcock, High Anxiety (de asemenea, scris cu Clark), fiind primul film produs de însuși Brooks. Este unul dintre puținii artiști care au câștigat un Emmy, un Grammy, un Tony și un Oscar.

(scenă din Șei în flăcări)

"Vă mai amintiți zilele când umanitatea râdea de ea însăși? Acest film ne trimite într-o eră mai inocentă, în care PC-ul nu reprezenta decât două litere puse una lângă alta. Rasismul din filmul acesta îi ironizează pe albi! Niciun negru din film nu joacă un rol negativ. Țăranii americani (rednecks) sunt criticați. E un film atât de amuzant, de la scena de deschidere cu șina de cale ferată până la final când protagoniștii se îndreaptă spre apus într-o limuzină, pentru că este obosit calul.

Fiecare personaj e unic și amuzant, de la șeriful negru (acum, e de actualitate acest fapt, nu credeți? În 1874 un șerif negru, iar acum, în 2008, un președinte negru.), la personajul lui Gene Wilder...de la Hedley Lamarr la Guvernatorul jucat de Mel Brooks. Însă să nu o uităm nici pe Madeline Kahn, care, pentru al ei Lili Von Shtuup, a primit o nominalizare la micul Oscar. Pe mine m-a distrat o ora și 20 de minute și sper ca și la voi să aibă același rezultat." (Bogdan Monoran)

Vă așteptăm la penultimul film de medalion de anul acesta,

Echipa Clubul Cinefililor.

Miercuri, 30 noiembrie 2011 - 443 - "Gabbeh" - medalion regizorul iranian MOHSEN MAKHMALBAF

2011-11-26T16:00:00.000-08:00

Clubul Cinefililor, cu sprijinul Fundaţiei culturale "Timpul", vă aşteaptă la Casa de Cultură "Mihai Ursachi" a municipiului Iaşi să vizionaţi miercuri, 30 NOIEMBRIE 2011 de la ora 18.00, în cadrul unui medalion dedicat regizorului iranian MOHSEN MAKHMALBAF:

"GABBEH"

("Gabbeh", 1996 - color - 75 minute)

*subtitrare în engleză

O femeie misterioasă apare unor bătrâni veniți la râu să își spele covoarele și le povestește viața ei tragică. Filmul se construiește ca o derulare de imagini coloarate până la refuz, amestecând subtil realitatea și imaginația pentru a demonstra dezideratul mentalității iraniene: Viața înseamnă culoare!

Vă așteptăm la ultimul film iranian al lunii,

Echipa Clubul Cinefililor.

Miercuri, 23 noiembrie 2011 - 442 - "Devenirea mea ca femeie" - medalion regizoarea iraniană MARZIEH MAKHMALBAF

2011-11-19T07:41:00.000-08:00

Clubul Cinefililor, cu sprijinul Fundaţiei culturale "Timpul", vă aşteaptă la Casa de Cultură "Mihai Ursachi" a municipiului Iaşi să vizionaţi miercuri, 23 NOIEMBRIE 2011 de la ora 18.00, în cadrul unui medalion dedicat regizoarei iraniene MARZIEH MAKHMALBAF:

"DEVENIREA MEA CA FEMEIE"

("Roozi ke zan shodan", 2000 - color - 78 minute)

*subtitrare în engleză

(regizoarea iraniană Marzieh Makhmalbaf - soția regizorului iranian Mohsen Makhmalbaf)

(scenă din filmul Devenirea mea ca femeie)

Trei povești. Trei vârste. Un portret-metaforă printr-o triadă.

O fetiță de 9 ani este pe punctul de a ieși din copilărie și a primi vălul.

O tânără femeie participă la o cursă pe biciclete în ciuda obiecțiilor bărbaților din familia și satul ei.

O bătrână cumpără tot ce și-a dorit întreaga viață.

Vă așteptăm la un film ilustrativ,

Echipa Clubul Cinefililor.

Miercuri, 16 noiembrie 2011 - 441 - "Tablele de scris" - medalion regizoarea iraniană Samira MAKHMALBAF

2011-11-13T01:25:00.000-08:00

Clubul Cinefililor, cu sprijinul Fundaţiei culturale "Timpul", vă aşteaptă la Casa de Cultură "Mihai Ursachi" a municipiului Iaşi să vizionaţi miercuri, 16 NOIEMBRIE 2011 de la ora 18.00, în cadrul unui medalion SAMIRA MAKHMALBAF:

"TABLELE DE SCRIS"

("Takhte siah", 20070- color - 85 minute)

*subtitrare în engleză

(regizoarea iraniană Samira MAKHMALBAF - fiica regizorului iranian Mohsen Makhmalbaf)

Granița dintre Iran și Irak. Învățători cară în spate table de scris de la școală în căutare de elevi pentru a face schimb: cunoștințe pe ceva mâncare/bani. Refugiații kurzi. Drumurile li se întretaie și avem acces la lumea lor dezvăluită astfel prin contact. O lume scoasă din rădăcini.

Vă așteptăm la filmul celeilalte fiice a regizorului Mohsen Makhmalbaf,

Echipa Clubul Cinefililor.

Receptări cinefile ieșene - "Buddha prăbușit" (Hana Makhmalbaf)

2011-11-06T01:47:00.000-07:00

***Daniela Abageru:

Samira și Hana. Fiicele lui Makhmalbaf, regizor iranian din generația lui Abbas Kiarostami. Două puncte de vedere venite dintr-o lume în care condiția femeii este una derizorie la nivel de libertate de manifestare, pentru că religia delimitează clar un statut imposibil de pus sub semnul întrebării. Totul este dureros resimțit de generațiile aflate în plină creștere, victime adiacente și iremediabil afectate de faptele celor mari.

Buddha prăbușit (Buda as sharm foru rikht)(2007) - regie: Hana Makhmalbaf

Bahtai. Curiozitate în verde și galben. Fetița de 6 ani vrea să învețe să citească așa cum face băiatul vecinilor și, în ciuda faptului că lumea celor mari are reguli greu de înțeles, ea se încăpățânează să își atingă scopul. Bahtai nu vede că femeile nu au drept la cunoaștere, că sunt dependente de voința bărbatului, că nu li se permite să învețe, pentru că nu le este necesar în viața destinată prin naștere, că libertatea este un cuvânt abstract ce se izbește iremediabil de cortina extremistă a musulmanilor fundamentaliști și că societatea de oameni pașnici și religioși din care face parte este redusă la tăcere de o minoritate ce-și impune prin forță legile imuabile ale cuvântului sfânt transformat în bici de ordine și de morală interpretată uman. Filmul este plin de metafore (barca de hârtie ce călătorește pe râu, ghidând-o pe Bahtai, groapa-capcană în care cade Abbas, armele false, dar violența nedisimulată, caietul jefuit sistematic de foile sale, rujul ca obiect al păcatului, orele în aer liber, ploaia de fân din final), de antagonisme, de un ireconciliabil absurd (băieții copie când pe talibani, când pe americani, ilustrând practic toată confuzia spre care se îndreaptă în devenirea lor).

Locul unde a fost filmat este Bamyan - aici a existat o antică statuie imensă a lui Buddha, pe care talibanii au distrus-o pentru că nu acceptau în preajmă semne ale altor religii (chiar dacă în zonă nu exista niciun budist), iar istoricii consideră că, dacă ar fi fost încă în picioare, ar fi reprezentat, probabil, una din minunile lumii moderne. Filmul debutează cu o secvență de documentar ce surprinde distrugerea statuii și infiltrarea fricii în conștiințe, coborâtă până în straturile fragede: copiii învață prin procedeul mimetismului și lumea celor mari este oglinda lor de referință, iar băieții ce se comportă ca talibanii și o pedepsesc pe Bahtai nu sunt decât victime ale expunerii la un comportament lipsit de toleranță pe care îl preiau ca model de putere și de afirmare. Filmul nu este o poveste pur și simplu, ci îmbracă un manifest și dă un ghiont de reflecție asupra exagerărilor absurde în care oamenii trăiesc în unele zone retrase ale pământului.

Bahtai vrea un caiet. Și ia rujul mamei pentru a avea cu ce scrie pe el. Își folosește inteligența vânzând patru ouă pentru a-și atinge scopul și merge la școală, dar nu este primită, ci trimisă acolo unde învață cele ca ea. Fetele. Perspectiva ei este folosită drept unghi indirect critic asupra regimului, pentru că folosind copilul ca martor-personaj reflector-participant regizoarea aduce în prim-plan adevăratele puncte nevralgice. Scenele din "joaca de-a războiul" (ce seamănă izbitor cu Împăratul muștelor) spun mai multe despre ce se întâmplă în lumea prezentă ca o condiție pentru cum va arăta lumea viitoare, cu sferturi de oameni deja orientați inconștient spre continuarea absurdului instaurat ca lege, cu sacrificatori și sacrificați, cu o "joacă de-a războiul" ce va deveni "un război cu care nu e de joacă". Discernământul este inexistent din cauza vârstei fragede și abolit în conturarea lui din pricina fricii și a nevoii de dominație/supraviețuire. Te impresionează simplitatea și suferința sinceră, inocența lui Bahtai care vede joaca dură, dar nu acceptă realitatea și fuge spre a dobândi accesul în zona unde se învață "povestiri hazlii", unde se înfiripă o lume adusă de semne întortocheate pe filele albe de caiet, spațiu resursă și concurent pentru urâta lume de afară.

“Dacă poezia și cinema-ul nu ar exista, atrocitățile războaielor lumii moderne ne-ar fi transformat sigur în cele mai sălbatice bestii ale istoriei. Conducătorii pun arme în mâna copiilor de 18 ani ca să se omoare unul pe altul pentru a face lumea mai bună. Într-o astfel de "lume mai bună", sunt recunoscătoare tatălui meu că mi-a pus în mâna camera de filmat.” (Hana Makhmalbaf)

Hana Makhmalbaf avea 19 ani când a realizat acest film (premiat la festivalurile de film de la Berlin și San Sebastian) și unele stângăcii sunt explicabile: uneori umorul subminează credibilitatea, Bahtai sună un clopoțel la școală și nimeni nu o pedepsește sau își lasă fratele acasă legat de pat și nu mai știm ce se întâmplă cu el. Sunt detalii, dar unui profesionist nu îi scapă! Așa cum Sofia Coppola a fost încurajată de tatăl ei, și Hana a avut parte de același tratament, dar se simte clar emanciparea de sub viziunea paternă. Lewis Carroll o crea pe Alice, Mark Twain pe Tom Sawyer, Mario Vargas Llosa pe băieții din Orașul și câinii, J.D. Salinger pe Caulfield în De veghe în lanul de secară, și toți puneau aceeași întrebare în subsidiar: copiii ar trebui să rămână la nivelul poveștilor sau ar trebui folosiți pentru a-i provoca pe adulți să vorbească despre ceea ce acestora le e teamă să vorbească?

Miercuri, 9 noiembrie 2011 - 440 - "Buddha prăbușit" - medalion regizoarea iraniană Hana MAKHMALBAF

2011-11-06T01:38:00.000-07:00

Clubul Cinefililor, cu sprijinul Fundaţiei culturale "Timpul", vă aşteaptă la Casa de Cultură "Mihai Ursachi" a municipiului Iaşi să vizionaţi miercuri, 9 NOIEMBRIE 2011 de la ora 18.00, în cadrul unui medalion HANA MAKHMALBAF:

"BUDDHA PRĂBUȘIT"

("Buda as sharm foru rikht", 2007 - color - 81 minute)

*subtitrare în engleză

(regizoarea iraniană, Hana MAKHMALBAF - fiica regizorului iranian Mohsen Makhmalbaf)

Acțiunea se petrece în Bamyan, orașul unde există, până să fie distrusă de fundamentaliștii talibani, o statuie gigantica și veche de secole a lui Buddha. Filmul este o călătorie exotică și înspăimântătoare în mințile copiilor care locuiesc în acea zonă izolată și ale copiilor afectați de violența de pretutindeni.

Vă așteptăm la al doilea film iranian al lunii,

Echipa Clubul Cinefililor.

Miercuri, 2 noiembrie 2011 - 439 - "Kandahar" - medalion regizorul iranian Mohsen MAKHMALBAF

2011-11-01T03:55:00.000-07:00

Clubul Cinefililor, cu sprijinul Fundaţiei culturale "Timpul", vă aşteaptă la Casa de Cultură "Mihai Ursachi" a municipiului Iaşi să vizionaţi miercuri, 2 NOIEMBRIE 2011 de la ora 18.00, în cadrul unui medalion MOHSEN MAKHMALBAF:

"KANDAHAR"

("Safar e Ghandehar", 2001 - color - 85 minute)

*subtitrare în engleză

(regizorul iranian Mohsen Makhmalbaf)

O femeie născută în Afganistan locuieşte în Canada și, după ce primeşte o scrisoare de de sinucidere de la sora ei, pornește într-o călătorie periculoasă prin Afganistan pentru a încerca să o găsească. Filmul vorbește despre instinctul de supraviețuire al omului și tocmai eșecul acestui instinct în cazul surorii lui Nafas este miezul tragediei filmului, chiar dacă înțelegem cum și de ce s-a putut întampla așa ceva.

Premii Cannes 2001 - Palme d'Or - Mohsen Makhmalbaf - Nominalizat; Premiul juriului ecumenic - Mohsen Makhmalbaf - Câștigător; Premii Academia Europeană de Film 2001; Trofeul Screen International - Mohsen Makhmalbaf - Nominalizat

Vă așteptăm la primul film iranian al lunii,

Echipa Clubul Cinefililor.

Miercuri, 26 octombrie 2011 - 438 - "Satantango" (fragment)

2011-10-25T12:22:00.000-07:00

Clubul Cinefililor, cu sprijinul Fundaţiei culturale "Timpul", vă aşteaptă la Casa de Cultură "Mihai Ursachi" a municipiului Iaşi să vizionaţi miercuri, 26 OCTOMBRIE 2011 de la ora 18.00, în cadrul unui medalion BELA TARR:

"SATANTANGO"
(fragment de 70 minute)

("Satantango", 1994 - alb/negru - 450 minute)

*subtitrare în engleză

SATANTANGO - o meditație mai lungă la tema dezumanizării

de Anca S. (scrieliber.ro)

"Cu toate că e situată în Europa Centrală, Ungaria pare un ţinut rece unde soarele dă impresia că nu se va arăta vreodată şi nici ploaia nu se va opri, sau cel puţin asta este imaginea redată de Béla Tarr, unul dintre cei mai recunoscuţi regizori unguri ce s-au afirmat o dată cu începutul secolului XX. Văzut de numeroşi critici ca o capodoperă cinematografică, Satantango este un film alb-negru produs în 1994 cu o poveste concentrată pe viaţa unui grup de săteni săraci aşezată pe un ritm constant al mizeriei, convinşi apoi de cineva care a trăit printre ei şi care era crezut mort până când să revină în sat (Irimia) să îşi dea toţi bani pentru a pleca la o fermă agricolă fictivă, unde se presupunea întâlnirea cu noţiunea de prosperitate.

Intriga şi dialogurile ajung să fie inutile în faţa imaginilor capturate într-o regiune a ignoranţei, înconjurată de un gri apăsător într-un film ce durează aproape 8 ore, aflându-se în topul celor mai lungi filme, dar totuşi, destul de departe de prima poziţie ocupată de Berlin Alexanderplatz, o adaptare a unui roman cu o durată de 15 ore. Poate că acţiunea putea fi redusă la două ore fără niciun fel de problemă, dar cadrele enorme au dovedit fix intenţia regizorului de a te introduce în lumea rece a acelui sat fără viitor, aflat în paragină, cu un peisaj prins între păduri îmbibate cu ceaţă şi dominat de aerul post-comunismului. Filmul are doar 150 de cadre, multe având o durată de aproximativ zece minute, în comparaţie cu un film de Hollywood care are în medie mai puţin de zece secunde pe cadru. Secvenţele sunt realizate într-o singură sesiune de filmare, fapt destul de dificil, iar niciuna nu durează mai puţin de un minut. Urmăririle şi oscilaţiile camerei dau o senzaţie de hipnotizare uneori, iar anumite tehnici par a fi asemănătoare cu unele găsite în operele lui Kubrick sau ale lui Orson Welles. Cea mai interesantă imagine apare într-un cadru de aproximativ 5 minute, cu două personaje ce se grăbesc pe o stradă lungă, plină de gunoaie, pe un vânt puternic care zboară gunoaiele într-un efect de tornadă şi face ca ele să pară că se deplasează o dată cu personajele. Scena se va relua spre finalul filmului dar de data asta cu trei personaje care merg la fel de grăbite, pe aceiaşi stradă, sub aceiaşi vreme ploioasă, totul ducând la ideea unei hotărâri supreme de a te îndrepta către nicăieri.

Scenele sunt structurate în 12 părţi, aşa cum sunt structuraţi paşii în tango. Prima jumătate a filmului se întinde pe firul unui singur subiect, dar văzut din perspective diferite. Sunt atâtea cadre în care practic nu se întâmplă nimic, vedem doar un drum, sau casele sătenilor încercuite de noroi dar cu toate astea, filmul nu este deloc plictisitor. Este un film urât prin accentul pus pe esenţa umană care zace într-un conformism morbid, dar frumos prin inovaţie. Prima perspectivă expusă este cea a lui Futaki care, având o aventură cu doamna Schmid, află că soţul acesteia plănuieşte să fugă cu banii puşi la comun de cei opt săteni pentru schema hoţească a lui Irimia, care la momentul respectiv era crezut mort. Apoi, cei doi descoperă că Irimia nu a murit şi că s-a întors în sat. Următoarea poveste este despre Irimia şi încercările lui de a-şi rezolva problemele cu legea. A treia poveste ni-l arată pe cel mai cugetător personaj al filmului, un fost doctor care nu iese din casă decât atunci când trebuie să-şi refacă stocul de alcool, apoi stă şi îşi observă vecinii, îi urmăreşte de la propria fereastră şi îşi scrie toate experienţele în jurnal. Cea de-a patra şi poate cea mai dramatică poveste a filmului are ca personaj principal o fetiţă la vârsta preadolescenţei care, minţită de fratele mai mare şi neglijată de mama ocupată cu total alte activităţi se refugiază la singura prezenţă rămasă în viaţa ei, pisica. Aşa că doreşte ca de data asta ea să fie cea care se impune şi după ce îşi va tortura pisica, o va otrăvi urmând să se sinucidă cu leşul animalului în braţe… E uşor de închipuit câte întrebări atrage o poveste ca asta despre natura umană. Cine va profita de pe urma acestei tragedii? Bineînţeles că Irimia cu planul lui comunist pentru fermă şi-a găsit prilejul perfect de convingere. Ultima poveste, cu titlul ca numele filmului, îi cuprinde pe toţi sătenii adunaţi la barul satului, bând şi dansând pe muzică de acordeon, aşteptându-i pe Irimia şi Patrina. E unul din momentele care confirmă simţul umorului pe care Béla Tarr îl deţine, insistând pe trăirile guvernate de băutură ale unor oameni ce se scaldă în penibil ori în propriile boli mentale.

Satantango este un film deosebit, deloc previzibil, camera se mişcă mereu cu un stil graţios care reuşeşte să implanteze o stare de spirit pe care o simţi foarte rar doar vizionând un film.

Este un film de recomandat în ciuda duratei de 7 ore şi jumătate, poate fi urmărit şi pe bucăţi, având în vedere că nu e încărcat de detalii minuscule care cer ‘reminder.’

Mulţi oameni poate şi-au imaginat măcar o dată cum ar fi dacă şi-ar găsi zona în care locuiesc părăsită, totul urmând să se desfăşoare pe un tărâm al singurătăţii, dar poate puţini şi-au închipuit o reacţie ca aceea văzută la finalul filmului Satantango."

Vă așteptăm la un film care sigur vă va rămâne pe retină,

Echipa Clubul Cinefililor.

Miercuri, 19 octombrie 2011 - 437 - "Omul din Londra"

2011-10-16T01:34:00.000-07:00

Clubul Cinefililor, cu sprijinul Fundaţiei culturale "Timpul", vă aşteaptă la Casa de Cultură "Mihai Ursachi" a municipiului Iaşi să vizionaţi miercuri, 19 OCTOMBRIE 2011 de la ora 18.00, în cadrul unui medalion BELA TARR:

"OMUL DIN LONDRA"

("A London ferfi", 2007 - alb/negru - 134 minute)

*subtitrare în engleză

"Problemele cu care ne confruntăm au ajuns la o scară cosmică. Eu însumi am devenit o persoană foarte modestă de-a lungul anilor și cred că tot ce vreau să fac este o modificare consistentă în lumea filmului, să schimb ceva în limbajul cinematografic. Mă întrebați dacă în filmul Omul din Londra pot fi văzute sugestii asociate unui optimism spiritual? Da, pot fi detectate! Am schimbat finalul cărții pe care am ecranizat-o pentru că am vrut să arăt că, dacă mai există cel puțin un om inocent în lumea asta mare, optimismul nostru trebuie să se construiască pe realitatea aceasta amară." (Bela Tarr)

Vă așteptăm la al treilea film din cadrul medalionului dedicat lui Bela Tarr,

Echipa Clubul Cinefililor.

Miercuri, 12 octombrie 2011 - 436 - "Damnarea"

2011-10-05T04:02:00.001-07:00

Clubul Cinefililor, cu sprijinul Fundaţiei culturale "Timpul", vă aşteaptă la Casa de Cultură "Mihai Ursachi" a municipiului Iaşi să vizionaţi miercuri, 12 OCTOMBRIE 2011 de la ora 18.00, în cadrul unui medalion BELA TARR:

"DAMNAREA"

("Karhozat", 1988 - alb/negru - 116 minute)

*subtitrare în engleză

“I’m able to tell you only one thing. What we are trying to do is more and more and more pure cinema, which is maybe less and less and less story, less and less details, and of course, I really would like to go deeper and deeper and deeper in the human soul. I want to understand something because I’m always just discovering, discovering, discovering something, some new thing, some new possibilities in the film language. Of course, I keep some things but I’m always finding new things I can use. I really like to listen to people. I don’t like the artificial anymore. I want to go in like a miner, deeper and deeper. That’s what I think. That’s why I think I can do it always in one way if I’m more and more simple. What we are doing, it’s really on the edge. It’s a risk.”

-Bela Tarr - November 23, 2010

Andras Balint Kovacs - The World according to Bela Tarr

Eric Schlosser - Interview with Bela Tarr

Miercuri, 5 octombrie 2011 - 435 - "Armoniile Werckmeister" - medalion regizorul ungur BELA TARR

2011-10-04T03:15:00.000-07:00

Clubul Cinefililor, cu sprijinul Fundaţiei culturale "Timpul", vă aşteaptă la Casa de Cultură "Mihai Ursachi" a municipiului Iaşi să vizionaţi miercuri, 5 OCTOMBRIE 2011 de la ora 18.00, în cadrul unui medalion BELA TARR:

"ARMONIILE WERCKMEISTER"

("Werckmeister harmoniak", 2000 - alb/negru - 145 minute)

*subtitrare în română

(scenă-simbol din filmul Armoniile Werckmeister)

"O cameră care accentuează drumurile şi le atârnă povara unor cortegii funerare, imagini îndoliate, capete plecate în faţa haosului. Deşi apropiat de Tarkovsky prin poezia imaginii, pragmatic însă şi secerător, Bela Tarr îmi apare mai degrabă înrudit cu teatrul absurd. Acest film intercalează plânsetul disperării, al unei omeniri uitate, cu mirarea, frustrarea, fatalismul. („Ce misterios este Domnul că se amuză cu creaturi atȃt de ciudate.”, „Acolo sus s-a stricat ceva.”, „Ceea ce construiesc şi ceea ce vor construi, ceea ce fac şi vor face este doar înşelăciune şi minciună.”)

Un film ce răscolește. Dacă, într-adevăr, aşa cum armoniei muzicale originare i s-au injectat adaptări din partea mâinilor tremurătoare omeneşti (idee susţinută în film), în acelaşi fel, probabil, armonia interumană suferă odată cu trecerea timpului de pe urma nerăbdării şi a greşitelor modalităţi de adaptare într-un univers ajuns haotic. Să nu uităm, însă, că „în ruine este cuprinsă reînnoirea” şi că fiecare zi are potenţialul unei renaşteri personale. Totodată, nu poate să nu mă amuze tentativa mea de a înțelege raţional, amintindu-mi de o replică crudă a filmului: „Ceea ce gândesc şi vor gândi este ridicol. Ei gândesc pentru că le este frică. Și cel căruia îi este frică nu ştie nimic.”" (fragmente din recenzia filmului realizată de Oana).

Vă așteptăm la un real film de artă, la o solicitantă încercare cinefilă,

Echipa Clubul Cinefililor.

Cinefilii la munte în Ceahlău (2 octombrie 2011)

2011-10-03T01:18:00.000-07:00

La a opta ieșire cinefilă ne-am orientat spre Ceahlău, după ce am terminat de vizionat filmele din cadrul maratonului "Munți în film", care s-a terminat pe la 5 dimineața și noi aveam maxi-taxi spre munte la ora 6! Povestea este spusă de Daniela Abageru: 2 octombrie 2011.

(Ciprian Mihalache, Adrian Pipirigeanu, Ioana Murariu, Daniela Abageru,

George Grosu, Monica Macoveiciuc, Constantin Stan)

(floare-de-colț de pe lângă Clăile lui Miron în Ceahlău)

CineMaraton MUNȚI ÎN FILM - 1/2 octombrie 2011 (sâmbătă spre duminică) - de la 21.00 la 03.30

2011-10-01T11:02:00.000-07:00

1. de la ora 21.00:

Kevin Macdonald: Culmile Neantului

("Touching the void", 2003, color, 106 minute; subtitrare în română)

2. de la ora 23.00:

Eric Valli: Himalaya - copilăria unui șef de trib

("Himalaya - l'enfance d'un chef", 1999, color, 108 minute; subtitrare în română)

3. de la ora 01.00:

Philipp Stolzl: Fața nordică
("Nordwand", 2008, color, 126 minute; subtitrare în română)

Organizator: Daniela Abageru

Miercuri, 28 septembrie 2011 - 431 - "Cinematograful pentru fiecare"

2011-09-23T12:34:00.000-07:00

Clubul Cinefililor, cu sprijinul Fundaţiei culturale "Timpul", vă aşteaptă la Casa de Cultură "Mihai Ursachi" a municipiului Iaşi să vizionaţi miercuri, 28 SEPTEMBRIE 2011 de la ora 18.00, în cadrul unui medalion JANE CAMPION:

"CINEMATOGRAFUL PENTRU FIECARE"
sau acea emoție atunci când luminile se sting și filmul începe

("Chacun son cinema ou Ce petit coup au coeur quand la lumière s'éteint et que le film commence ",

2007 - color - 100 minute)

*subtitrare în română

Film aniversar realizat cu ocazia împlinirii a celor 60 de ani ai Festivalului de la Cannes.

34 de cineaști din 25 de țări au realizat câte un scurtmetraj de 3 minute pe tema sala de cinematograf.

Dintre aceștia, 10 regizori au fost găzduiți în medalioanele lunare de la Clubul Cinefililor: Theo Angelopoulous, Jane Campion, Atom Egoyan, Abbas Kiarostami, Andrei Konchalovsky, Roman Polanski, Walter Salles, Lars Von Trier, Wong Kar-Wai, Zhang Yimou. Este un exercițiu interesant să recunoști stilul regizorilor ale căror filme le-ai văzut sau să faci conexiunile între diferite detalii strecurate în scurt metraje și identitatea autorilor. Trois minutes, scurt-metrajul lui Theo Angelopoulous, dedicat memoriei lui Marcello Mastroianni, este de departe situat pe o poziție fruntașă la nivel de mesaj puternic, mai ales că actriță este Jeanne Moreau.

Vă așteptăm la o defilare de regizori în capsule de scurt-metraj,

Echipa Clubul Cinefililor.

Miercuri, 21 septembrie 2011 - 430 - "Portretul unei doamne"

2011-09-19T14:46:00.000-07:00

Clubul Cinefililor, cu sprijinul Fundaţiei culturale "Timpul", vă aşteaptă la Casa de Cultură "Mihai Ursachi" a municipiului Iaşi să vizionaţi miercuri, 21 SEPTEMBRIE 2011 de la ora 18.00, în cadrul unui medalion JANE CAMPION:

"PORTRETUL UNEI DOAMNE"

("The portrait of a lady", 1996 - color - 140 minute)

*subtitrare în română

Jane Campion ne prezintă prin acest film viziunea ei puternică asupra excelentei nuvele despre libertate și seducție, scrisă de Henry James. Nicole Kidman joacă rolul lui Isabel Archer, o tânără independentă și plină de dorințe. Dar inocența și încăpățânarea ei nu se potrivesc cu planurile de manipulare ale viclenei ei prietene, Madame Merle (Barbara Hershey) și ale malițiosului Gilbert Osmond (John Malkovich).

Vă așteptăm la o ecranizare al unui clasic al literaturii,

Echipa Clubul Cinefililor.

Miercuri, 14 septembrie 2011 - 429 - "Strălucitoare stea"

2011-09-08T08:46:00.000-07:00

Clubul Cinefililor, cu sprijinul Fundaţiei culturale "Timpul", vă aşteaptă la Casa de Cultură "Mihai Ursachi" a municipiului Iaşi să vizionaţi miercuri, 14 SEPTEMBRIE 2011 de la ora 18.00, în cadrul unui medalion JANE CAMPION:

"STRĂLUCITOARE STEA"

("Bright Star", 2009 - color - 120 minute)

*subtitrare în română

"A face un astfel de film, încheiat la toți nasturii tunicii, cu toate volanele bunului simț apretate, parfumate discret, asortat cu lornion peste pupila viziunii narative și joben scrobit deasupra creștetului memoriei lirice, e poate un gest anacronic și reverențios. A sufla colbul de pe coperțile poemei paradisului pierdut e la rându-i un gest înnecăcios pentru filmele-vers alb. Prin această specie filmic-lirică înțeleg acel tip de filme care îngână poezia unei epoci apuse cu spiritul și naturalețea ei.

Relația muză-poet (Keats și dama sa croitoreasă înarmată cu igliță critică) e una simbiotică mundanului, simplă, în mare măsură platonică, vitregită de neajunsurile vremii fie ele societale, maritale, pecuniare, medicale. Văpaia ei e catalizată de gesturi la fel de simple, însă potențate de însemnătatea slovei scrisă cu peniță înmuiată în călimara romanticului, slova ondulată caligrafic, rezultat al unei scrijeliri ritualice.

Simbioza mediu-mesaj devine o oglindire, un joc secund al relației muză-poet. Amarul regulilor unui astfel de joc sunt parcă inerente oricărui spirit precoce ce a viețuit vreodată sub fustele istoriei, spirit, destin jertfit pe altarul glorificării postmortem. Un film cu rimă vizuală și picior metric!" (fragmente din recenzia la film a Adinei de pe cinefillebookeeper.blogspot.com)

Save it for me, sweet love! though music breathe

Voluptuous visions into the warm air,

Be like an April day

Smiling and cold and gay,
A temperate lily, temperate as fair;
Then, heaven! there will be
A warmer June for me.
~ from "To Fanny" by John Keats

Vă așteptăm la un film nominalizat la Oscar,

Echipa Clubul Cinefililor.

Miercuri, 7 septembrie 2011 - 428 - "Pianul" - medalion regizoarea din Noua Zeelandă, JANE CAMPION

2011-09-05T15:56:00.000-07:00

Clubul Cinefililor, cu sprijinul Fundaţiei culturale "Timpul", vă aşteaptă la Casa de Cultură "Mihai Ursachi" a municipiului Iaşi să vizionaţi miercuri, 7 SEPTEMBRIE 2011 de la ora 18.00, în cadrul unui medalion JANE CAMPION:

"PIANUL"

("The Piano", 1993 - color - 121 minute)

*subtitrare în română

(regizoarea din Noua Zeelandă, JANE CAMPION)

*** Profil Jane Campion, scris de Irina Trocan în "Film Menu" - fragmente

"Jane Campion, născută ȋn Noua Zeelandă, s-a ȋnscris ȋn 1981 la Australian Film and Television School, știind că un loc ȋn facultate -unde erau admiși puțini studenți- ȋi garanta un loc ȋn cinematografia australiană. Și-a propus să regizeze cȃt mai multe filme ȋn timpul școlii. Ȋn anul următor, la 28 de ani, a filmat „Peel: An Exercise in Discipline” (după un scenariu de Gerard Lee). Conform declarațiilor lui Campion, scurtmetrajul n-a prea fost agreat de profesori; ȋn schimb, a fost premiat la Cannes. A urmat o serie de scheciuri (scrise tot de Gerard Lee) denumită generic „Passionless Moments”; la fel ca „Peel”, „Passionless Moments” se concentrează asupra unor ȋntȃmplări aproape banale, relatate cu umor mucalit, iar regia lui Campion –stridentă, optȃnd pentru contraste luminoase puternice și lentile deformatoare- transformă scenele cotidiene ȋn imagini bizare. Pȃnă la debutul ȋn lungmetraj cu „Sweetie”, ȋn 1989, Jane Campion ajunsese o tȃnără cineastă intens mediatizată și susținută de critici.

Se ȋntȃmplă ca eroinele din două filme diferite să aibă valori diametral opuse – una respinge cu totul ceea ce alta adoră-, dar spectatorii trebuie să le admire pe amȃndouă pentru că, ȋn felul lor, sunt speciale. Frannie din „In the Cut” are libertatea pe care Isabel Archer din „The Portrait of a Lady” și-o dorește, numai că pe ea o deprimă singurătatea. Kay din „Sweetie” disprețuiește ȋn sora ei exact egoismul iresponsabil care, pentru Ruth din „Holy Smoke” (1999), e salvator. Sigur, se poate contesta că principiile de viață ale personajelor lui Campion nu prea contează -că intriga depinde prea puțin de acțiunile lor-, și, ȋn definitiv, nimeni nu laudă filmele regizoarei pentru maturitatea lor. Dar cum poate fi numită Jane Campion o autoare –o cineastă implicată personal ȋn desăvȃrșirea operelor ei-, dacă un aspect atȃt de important precum etica ȋi este indiferent?

Un alt segment al susținătorilor lui Campion o laudă pentru tăria de a solicita libertate creativă deplină – dreptul de a face filme cum vrea ea. O asemenea reușită ar fi, ȋntr-adevăr, impresionantă ȋn cazul unui regizor de la Hollywood, unde producătorii le impun cineaștilor norme stricte și scopul unui film nu e să inoveze cinematografia mondială, ci să aducă profit; ȋnsă ȋn Australia, libertatea regizorilor e de la sine ȋnțeleasă.

Jane Campion este un bun exemplu al denaturării conceptului de „autor”. Ȋn anii ʼ50, cȃnd revista „Cahiers du cinéma” a introdus termenul ȋn critica de film, rolul regizorului ȋn modelarea produsului finit era neglijat; publicul francez cultivat prețuia mai mult filmele cu o sursă literară respectabilă sau cu nume sonore ȋn distribuție, iar critica se concentra asupra elementelor de limbaj cinematografic (independent de intenția cu care sunt folosite ȋntr-un film anume) și a impactului estetic și social al ultimelor apariții. Critica auteuristă propunea interpretarea filmelor ca pe o formă de expresie personală, a cărei calitate depinde de calitatea artistului -regizorul- care o concepe. Primii autori descoperiți de „Cahiers du cinéma” au fost cineaști ale căror filmografii (deja consistente) demonstrau un stil particular stabil -ȋn mod evident datorat acestora-, un stil personal trecut cu vederea de alți critici.

Altfel stau lucrurile astăzi: regizorul nu mai e de mult omul din umbră; pȃnă și cei mai puțin ambițioși dintre cronicari au tentative de definire a stilului regizoral, iar numele autorilor consacrați atrage publicul cinefil ȋn săli (și tocmai de aceea, e rentabil să fie consfințiți autorii cȃt mai devreme). Mai mult, unui regizor i se cere să fie și interpretul propriului film – dacă, ȋn anii ʼ50, criticilor le revenea rolul de a descoperi motivația din spatele deciziilor unui cineast, acum, acesta trebuie să-și declare singur intențiile.

Consecvența stilistică a lui Jane Campion de-a lungul celor trei decenii ȋn industria filmului e discutabilă. Ar fi greu de ȋnțeles cum și-a cȃștigat titlul de autor – cȃnd, de fapt, explicația e una simplă: i-a fost atribuit ȋnainte să fi făcut destule filme ȋncȃt să i se poată discerne inconsecvențe stilistice; i-a fost atribuit ȋnainte chiar să fi făcut primul lungmetraj."

„The Piano” a fost premiat cu „Palme d’Or” și s-a impus ca un film reprezentativ pentru cinematografia australiană (pentru că a fost produs din fonduri australiene) și neozeelandeză (pentru că a fost filmat ȋn Noua Zeelandă și evocă un moment din istoria națională).

A stȃrnit dezbateri privind discursul feminist, modalitatea de reprezentare a aborigenilor, conflictul cultural ȋntre coloniștii cu mentalitate capitalistă și nativii care venerau natura. Fiecare dispozitiv scenaristic menit să stȃrnească mila sau să precipite dezvăluirea infidelității a fost analizat minuțios ca semnificant al viziunii despre lume a lui Jane Campion. S-au emis mult mai multe interpretări asupra filmului decȃt judecăți estetice. „The Piano” e o dovadă concludentă că energia lui Jane Campion sunt mai utile ȋn cinema –o artă colaborativă- decȃt oriunde altundeva. Personajul Adei, un rol pe care Holly Hunter a insistat mult să-l primească, e ȋmbogățit de interpretarea actriței, iar peisajele sălbatice filmate de Stuart Drysburgh (coasta noroioasă a insulei și pădurile dese) contribuie la atmosferă."

Vă așteptăm să vizionăm acest prim film din cadrul medalionului regizoarei din Noua Zeelandă pentru un exercițiu ulterior și personal de fixare a valorii,

Echipa Clubul Cinefililor.

CineMaraton INSTRUMENTE MUZICALE ÎN FILM - 3/4 septembrie 2011 (sâmbătă spre duminică) - de la 20.30 la 03.30

2011-09-01T14:22:00.000-07:00

"Există în muzică un fenomen care nu se întâmplă în domeniul celorlalte senzaţii materiale ale simţurilor. Fenomenul de octavă. Octava, adică dublul frecvenţelor infraroşului sau ultravioletului nu mai cad în sector perceptibil omenesc. Cad în afară. Fenomenul de octavă este un fenomen referenţial cosmic. Peste octavă nu există nimic. Or, există în muzică ceva care atinge omul unde nu-l poate atinge nici cel mai profund gând. Şi totuşi este real..." (Sergiu Celibidache)

Clubul Cinefililor, cu sprijinul Fundaţiei culturale "Timpul", vă aşteaptă la Casa de Cultura "Mihai Ursachi" a municipiului Iaşi să vizionaţi 3 filme în cadrul CineMaratonului INSTRUMENTE MUZICALE ÎN FILM sâmbătă spre duminică, 3/4 septembrie 2011:

1. de la ora 20.30:

Kon Ichikawa: Harpa burmeză

("Biruma no tategoto", 1956, alb/negru, 116 minute; subtitrare în română)

2. de la ora 23.00:

Yojiro Takita: Plecări

("Okuribito", 2008, color, 130 minute; subtitrare în română)

3. de la ora 01.30:

Radu Mihăileanu: Concertul

(2009, color, 120 minute)

Organizatori: Daniela Abageru și Bogdan Monoran.

***Articol postat pe AltIași: cronică la Harpa Burmeză.

Miercuri, 31 august 2011 - 424 - "Adversarul"

2011-08-30T12:55:00.000-07:00

Clubul Cinefililor, cu sprijinul Fundaţiei culturale "Timpul", vă aşteaptă la Casa de Cultură "Mihai Ursachi" a municipiului Iaşi să vizionaţi miercuri, 31 AUGUST 2011 de la ora 18.00, în cadrul unui medalion SATYAJIT RAY:

"ADVERSARUL"

("Pratidwandi", 1971 - alb/negru - 110 minute)

*subtitrare în română

realizată de Ștefan Panțiru

Filmul se orientează în jurul vieții unui tânăr ce este nevoit să își abandoneze studiile la medicină din pricina morții tatălui său. Acest eveniment nefericit îl determină să își găsească un loc de muncă într-o lume aglomerată de oameni având aceeași nevoie ca și el. Căutarea lui nu este doar una socială, ci devine una identitară, fiind proiectată pe un fundal al societății indiene din anii '70, frământată de schimbări și modernitate.

Vă așteptăm la film în Copou,

Echipa Clubul Cinefililor.

Cinefilii la munte în Hășmaș, pe Piatra Singuratică și în Cheile Bicăjelului (13-15 august 2011)

2011-08-28T04:29:00.000-07:00

La a șaptea ieșire cinefilă ne-am întors la prima dragoste: munții Hășmaș, am urcat Piatra Singuratică și ne-am aventurat pe apele din spectaculoasele Chei ale Bicăjelului. Ne-am adunat în număr de 12 și jurnalul călătoriei este scris aici: 13-14 august 2011 - Hășmaș și Piatra Singuratică. Cheile Bicăjelului au un statut separat pentru că au reprezentat un alt tip de experiență montană: 15 august 2011.

(Adrian Pipirigeanu, Vasilică, Adrian Deaconiuc, Irina Petrescu, Alina Stîngu, Daniela Abageru, George Grosu, Ana-Maria Ciucanu, Ioana Murariu, Ștefan, Constantin Stan, Eliza Voiașciuc)

(Cheile Bicăjelului)

Cinefilii la munte în Ceahlău - piramida holografică de "Ziua Muntelui" (5-7 august 2011)

2011-08-27T06:14:00.000-07:00

A șasea ieșire cinefilă a fost una geamănă: Deltă-Ceahlău, așa cum s-a întâmplat și la a cincea: Călimani-Vlădeasa. Noi zicem că este un lucru bun să ne mișcăm pe mai multe fronturi!

Octavian Stoica a fost organizatorul turei, căci în Ceahlău se întâmpla ceva rar: piramida holografică. Sorin Untu, Sînziana Aștefănoaei și Victor Dumitrescu au răspuns pozitiv la strigarea lui Octavian și s-au aventurat pe următoarele trasee:

Vineri : Urcare pe "cruce roşie", Durău - Cascada Duruitoarea - Cabana Dochia - Camping;
Sâmbătă: Camping (~ ora 05.00) - Cab. Dochia - Vf. Toaca (răsăritul & piramida holografică) - Camping (~ ora 08.30).
După ora 10.00 hoinăreală pe traseu nemarcat prin Cheile Bistrei Mari;
Dumincă: Coborâre în staţiunea Durău pe traseul "bandă roşie", pe la Cab. Fântânele.

(Sînziana Aștefănoaei, Octavian Stoica, Victor Dumitrescu și Sorin Untu)

(mare alpină în Ceahlău)

Foto (c) Sorin Untu

Cinefilii în Delta Dunării (6-10 august 2011)

2011-08-26T04:23:00.000-07:00

La a șasea ieșire cinefilă colectivă (și departe de casă!) ne-am îndreptat atenția spre Delta Dunării, planul inițial fiind să participăm la Festivalul de Film "Anonimul", de la Sfântu Gheorghe. Până la urmă, am hotărât că vrem să explorăm delta, mai ales că nici unul dintre noi nu fusese în ea. Raluca Grigoriu a mers la festival (așteptăm un articol de la ea cât de curând!), iar noi, ceilalți, 5 la număr, am purces pe drumuri de ape.

Jurnalul acestor zile a fost scris de Daniela Abageru: 6 august, 7 august, 8 august, 9-10 august și sperăm că incursiunea noastră poate fi folosită și drept sursă de inspirație și instigare la călătorie. Delta este un loc ce merită din plin atenție!

(Ciprian Mihalache, George Grosu, Claudia Cojocaru, Daniela Abageru și Adrian Pipirigeanu)

(Delta Dunării dis-de-dimineață)

(Delta Dunării în miezul zilei)

(Delta Dunării pe capăt de zi)

Miercuri, 24 august 2011 - 423 - "Vizitatorul"

2011-08-20T04:22:00.000-07:00

Clubul Cinefililor, cu sprijinul Fundaţiei culturale "Timpul", vă aşteaptă la Casa de Cultură "Mihai Ursachi" a municipiului Iaşi să vizionaţi miercuri, 24 AUGUST 2011 de la ora 18.00, în cadrul unui medalion SATYAJIT RAY:

"VIZITATORUL"

("Agantuk", 1991 - color - 120 minute)

*subtitrare în română

realizată de Andrei Mihăilă

Agantuk este un film regizat de Satyajit Ray în anul 1991 şi se bazează pe una din povestirile scurte ale regizorului 'Atithi' . Anila primeşte o scrisoare de la un om care pretinde a fi unchiul ei. Omul care pretinde a fi Manomohan Mitra apare şi stă cu familia, declarând că el este un antropolog, care a călătorit peste tot în lume. Anila este suspicioasă, dar fiul ei consideră că vizitatorul este chiar unchiul. Conflictul central al filmului îl constituie chiar identitatea acestui om şi lupta familiei de a-l accepta sau respinge. Vizitatorul este bănuit că a venit să ceară cota de moştenire care i s-ar fi cuvenit dacă-şi dovedea identitatea, de aceea Anila crede că acesta venise doar cu aceste planuri. Filmul a fost produs de 'National Film Development Corporation of India şi este considerat a fi o comedie fin , realizată în cel mai pur stil clasic cu un mesaj social foarte clar şi bine conturat în rolurile personajelor. (sursă: cinemarx.ro)

Vă așteptăm la film,

Echipa Clubul Cinefililor.

Miercuri, 17 august 2011 - 422 - "Lumea lui Apu"

2011-08-16T07:35:00.000-07:00

Clubul Cinefililor, cu sprijinul Fundaţiei culturale "Timpul", vă aşteaptă la Casa de Cultură "Mihai Ursachi" a municipiului Iaşi să vizionaţi miercuri, 17 AUGUST 2011 de la ora 18.00, în cadrul unui medalion SATYAJIT RAY:

"LUMEA LUI APU"

("Apur Sanshar", 1958 - alb/negru - 105 minute)

*subtitrare în română

(Apu - la finalul călătoriei sale)

"Frumosul triptic de filme cunoscut sub numele 'Trilogia lui Apu' este o splendidă punere în lumină a unui mod de a trăi și de a privi viața într-o parte a lumii în care misticismul și mizeria au mers din nefericire mână în mână." - Bosley Crowther - 1967 (The Great Films)

Trilogia lui Apu se încheie cu o căutare prelungită a sensurilor vieții pe care Apu se simte obligat să o facă, indiferent de datoriile de care ar trebui să se achite întâi de toate. Partea a doua a cuprins adolescența lui Apu marcată de moartea surorii în copilărie, apoi de moartea tatălui, răpus de dispariția unuia din copii lui, încât Apu rămâne să își găsească alinare doar în mama plină de regrete. Matur, Apu nu are parte de liniște și simte că viața sa este o eternă pedeapsă. Are nevoie de un tâlc pentru atâta suferință, rătăcește în căutarea unui răspuns și vrea să aplice o manieră prin care să facă totul mai suportabil. Viața este ciclică și trilogia se încheie simetric.

Vă așteptăm să vedeți cum anume,
Echipa Clubul Cinefililor.

Miercuri, 10 august 2011 - 421 - "Camera de muzică"

2011-08-05T12:01:00.000-07:00

Clubul Cinefililor, cu sprijinul Fundaţiei culturale "Timpul", vă aşteaptă la Casa de Cultură "Mihai Ursachi" a municipiului Iaşi să vizionaţi miercuri, 10 AUGUST 2011 de la ora 18.00, în cadrul unui medalion SATYAJIT RAY:

"CAMERA DE MUZICĂ"

("Jalsaghar", 1958 - alb/negru - 100 minute)

*subtitrare în română

"Începuturile cinematografului indian sunt plasate în 1899, când se realizează primele filme. În 1920 se realizau 27 de filme, iar în 1931 se ajunsese deja la 207. În prezent, în India se fac în jur de 800 de lungmetraje de ficţiune anual.

Referinţele internaţionale în ceea ce priveşte cinematografia indiană încep cu unul din cei mai apreciaţi regizori ai tuturor timpurilor - Satyajit Ray, pictor, desenator, scriitor, compozitor. Pather Panchali (1955) e primul film din Trilogia lui Apu (urmează Aparajito în 1957 şi Apur Sanshar în 1959) şi deschide o nouă eră în filmul indian. Ray se inspiră din realităţile imediate, iar influenţa neorealismului e considerabilă atât la el (declară că unul din filmele care l-au influenţat cel mai mult e Ladri di biciclette, al lui de Sica), cât şi la alţi regizori ai generaţiei sale ori de mai târziu.

Măiestria lui Ray se manifestă însă şi pe alte planuri decât cel neorealist - Camera de muzică (1958) e unul din cele mai frumoase, profunde, sensibile şi emoţionante filme din primul secol de cinema. Viscontian avant la lettre, Ray face, în acest film, portretul unui aristocrat bătrân scăpătat, care nu mai trăieşte decât pentru şi prin muzică. E un film despre inefabila forţă a absolutului şi Frumosului, pe care doar un artist desăvârşit o poate pune pe ecran atât de convingător."

(fragment extras din articolul Parfum de cardamom verde, de Laurențiu Brătan)

Vă așteptăm la film,

Echipa Clubul Cinefililor.

Miercuri, 3 august 2011 - 420 - "Cântecul potecii" - medalion regizorul indian SATYAJIT RAY

2011-08-01T01:28:00.000-07:00

Clubul Cinefililor, cu sprijinul Fundaţiei culturale "Timpul", vă aşteaptă la Casa de Cultură "Mihai Ursachi" a municipiului Iaşi să vizionaţi miercuri, 3 AUGUST 2011 de la ora 18.00, în cadrul unui medalion SATYAJIT RAY:

"CÂNTECUL POTECII"

("Pather Panchali", 1955 - alb/negru - 122 minute)

*subtitrare în română

(regizorul indian Satyajit Ray)

"În martie 1955, regizorul indian Satyajit Ray termină filmul Pather Panchali, primul din cadrul trilogiei care trasează biografia lui Apu, de la vârsta copilăriei și până la maturitate.

Pather Panchali (Cântecul potecii)(1955) redă dezintegrarea vechii culturi rurale.

Aparajito (Neînvinsul)(1956) surprinde efortul de a crea un nou mod de viață urban.

Apur sanshar (Lumea lui Apu)(1958) este povestea de dragoste a eroului pe fundalul realităților sociale.

"Fără să își piardă trăsăturile de ființe umane, personajele capătă valoare alegorică. Sentimentul repetării veșnice - Apu se întoarce în satul natal pentru a-și regăsi copilăria - dă întregii trilogii forma ciclică a mitului." (E. Rhode)"

(Secolul Cinematografului - mică enciclopedie a cinematografiei universale,

Editura Științifică și Enciclopedică, București, 1989, pg. 241)

I can never forget the excitement in my mind after seeing it (Pather Panchali). It is the kind of cinema that flows with the serenity and nobility of a big river. People are born, live out their lives, and then accept their deaths. Without the least effort and without any sudden jerks, Ray paints his picture, but its effect on the audience is to stir up deep passions. How does he achieve this? There is nothing irrelevant or haphazard in his cinematographic technique. In that lies the secret of its excellence.

Akira Kurosawa

***Site-uri de consultat de către cinefilii interesați:

http://www.satyajitray.org/

http://www.indianauteur.com/?p=599

http://www.sensesofcinema.com/2002/great-directors/ray/

***Articol postat pe AltIași: Pather Pachali.

Miercuri, 27 iulie 2011, găzduim la ORA 19 un film rusesc în cadrul Festivalului de film Kino +

2011-07-22T16:04:00.000-07:00

În perioada 25 -31 iulie 2011, în fiecare zi, de la ora 19, Casa de Cultură „Mihai Ursachi”, Universitatea din București (Catedra de filologie rusă și Departamentul Servicii pentru Studenți) și Comunitatea Rușilor Lipoveni din România vă invită la:

Kino+. Festival de film rusesc

Proiecţiile vor avea loc la Casa de Cultură „Mihai Ursachi” din Parcul Copou. Intrarea liberă!

Luni, 25 iulie – Italianul (2005), regizor: Andrei Kravciuk

O familie fără copii din Italia sosește la un orfelinat din provincie pentru a înfia un copil din Rusia. Vania, un băiețel de 6 ani, este pe placul oaspeților, asfel că ceilați copii îl poreclesc “italianul”. Pe Vania îl așteaptă o viață lipsită de griji în însorita Italie, însă chemarea sângelui nu îi dă pace: băiețelul se hotărăște să își găsească mama și pleacă în căutarea ei…

Marți, 26 iulie – Oamenii jazz-ului (1983), regizor: Karen Șahnazarov

Rusia Sovietică. Anii ‘20. Perioada Noii Politici Economice. Studentul Kostea Ivanov este foarte interesat de un nou gen muzical – jazz. Din această cauză, este exmatriculat de la școală, dându-i-se de ales: studiile sau muzica preferată. Konstantin alege jazz-ul. În urma anunțului lui Kostea, i se alătură Steopa care cântă la banjo și Jora care cântă la tobe. Trupa proaspăt înființată începe repetițiile.

Miercuri, 27 iulie – Asasinul țarului (1991), regizor Karen Șahnazarov

În noaptea dinspre 16 spre 17 iunie 1918, la Ekaterinburg a fost ucis, fără judecată, țarul Nikolai II împreună cu familia și apropiații săi. După câteva zeci de ani, un martor ocular, fost deținut, iar în prezent – vechi rezident al unui ospiciu, povestește despre evenimentele petrecute în acea noapte îngrozitoare, considerându-se asasinul țarului.

Joi, 28 iulie – Fiica din America (1995), regizor: Karen Șahnazarov

Personajul principal, un muzicant dintr-unul dintre restaurantele moscovite vine la San Francisco pentru a o răpi… pe fiica sa. Micuța Aniuta fusese adusă în secret în America de fosta lui soție atunci când se căsătorise cu un american respectabil.După o întâlnire emoționantă dintre tată și fiică, începe călătoria acestora cu auto-stop-ul prin toată America, o călătorie plină de peripeții și situații amuzante.

Vineri, 29 iulie – Brigada artistică de agitație “Dă-n dușman!” (2007), regizor: Vitali Melnikov

În timpul războiului, un grup de artiști, având la bordul vasului cu care călătoreau un cinematograf ambulant, merg de-a lungul unui râu siberian pe ale cărui maluri locuiesc foști chiaburi strămutați aici de pe întregul teritoriu al Uniunii Sovietice. Echipa de artiști oprește în fiecare localitate, dă concerte și rulează filme.

Sâmbătă, 30 iulie – Șîrli-mîrli sau Bucluc la indigo (1995), regizor: Vladimir Menșov

Sunteți invitați la o adevărată nuntă ruso-americano-evreiasco-țigăneasco-japonezo-indiană! În program: dezvăluirea unor secrete de familie, întâlnirea a doi-trei (maximum cinci) frați, dispariția și apariția unui diamant uriaș, urmăriri, dans, cântec, schimb de neveste, neutralizarea mafiei, mâncare de varză și aperitive cu carne și cireașa de pe tort – o călătorie în grup în Canare și acordarea titlului de mareșal.

Duminică, 31 iulie – Steaua (2002), regizor: Nikolai Lebedev

Anul 1944. Un grup de cercetași trece linia frontului pentru a verifica informațiile existente privind pozițiile ocupate de dușmani. Treptat, cercetașii se conving de faptul că inamicul se reorganizează pentru un contraatac decisiv. Comandantul grupului hotărăște să pătrundă până la un nod feroviar unde, conform informațiilor obținute recent, se află comandamentul.

Detalii suplimentare găsiți pe: http://www.kino-plus.ro/

Miercuri, 20 iulie 2011 - 419 - "Legenda pianistului de pe ocean"

2011-07-18T12:49:00.000-07:00

Clubul Cinefililor, cu sprijinul Fundaţiei culturale "Timpul", vă aşteaptă la Casa de Cultură "Mihai Ursachi" a municipiului Iaşi să vizionaţi miercuri, 20 IULIE 2011 de la ora 18.00, în cadrul unui medalion GIUSEPPE TORNATORE:

"LEGENDA PIANISTULUI DE PE OCEAN"

("La legenda del pianista sull' oceano", 1998 - color - 165 minute)

*subtitrare în română

După ce la Cinema Paradiso am fost 60 de cinefili, ne continuăm vizionările estivale!
Inspirată din monologul dramatic al romancierului italian Alessandro Baricco, "Povestea pianistului de pe ocean" este primul film în limba engleză a regizorului și scenaristului Giuseppe Tornatore, laureat al premiului Oscar pentru minunatul "Cinema Paradiso". Rolul principal îl deține Tim Roth, iar muzica e semnat de legendarul Ennio Morricone. "1900" nu reprezintă un an, ci numele unui băiat născut pe mare și ajuns la maturitate, fără să fi pus vreodată piciorul pe uscat. Abandonat pe un transatlantic și botezat după anul în care a fost născut, 1900 își petrece întreaga viață pe puntea legănată a vapoarelor și în mijlocul furtunilor necruțătoare. Muzica lui nu este decât un port în care oamenii îşi ancorează temporar sufletele, iar el ştie acest lucru şi nu pretinde mai mult. Talentul său neobișnuit de interpret la pian îl transformă în omul-orchestră al saloanelor de călători, care traversează oceanul în acordurile minunate ale muzicii sale. Virtuozitatea sa atrage atenția unui monstru sacru al jazz-ului care îl provoacă la un duel muzical. Și...

"Take piano: keys begin, keys end. You know there are 88 of them. Nobody can tell you any different. They are not infinite. You're infinite... And on those keys, the music that you can make... is infinite. I like that. That I can live by..."

Vă așteptăm la film ca să vedeți cum reacționează 1900,

Echipa Clubul Cinefililor.

***Articol postat pe AltIași: cronică la Legenda pianistului de pe ocean.

Cinefilii la munte în Vlădeasa (8-10 iulie 2011) - voluntariat

2011-07-16T03:13:00.000-07:00

"Din când în când e nevoie să mergi pe munte nu numai pentru distracție, ci și ca să dai ceva înapoi pentru toate bucuriile trăite acolo sus; din acest motiv ne-am angajat să-i ajutăm puțin - din postura de voluntari - pe cei care organizează în această lună o acțiune de remarcare a traseelor din masivul Vlădeasa (M-ții Apuseni)." - aceasta era propunerea de voluntariat montan a lui Octavian Stoica, dar, pentru că am fost prea mulți, ne-am coordonat mai greu și s-au suprapus planurile de munți, 10 dintre noi am fost în Călimani și 3 au fost în Vlădeasa și, astfel, am marcat a cincea ieșire cinefilă pe două fronturi. Tot pe drumuri de munte!

Ana Nechifor, Raluca Grigoriu și Octavian Stoica au participat la acțiunea de remarcare a traseelor din masivul Vlădeasa și puteți vedea poze AICI.

(Octavian Stoica și Ana Nechifor vopsind marcajele bulina roșie!)

(Raluca Grigoriu și traseul cu triunghi!)

Cinefilii la munte în Călimani (8-11 iulie 2011)

2011-07-15T14:33:00.000-07:00

La a cincea ieșire cinefilă la munte ne-am îndreptat pașii spre Călimani. Ne-am adunat în număr de 1o și puteți vedea ce a fost prin lecturarea impresiilor Danielei Abageru: AICI. Muuntele a fost extrem de generos cu noi și de această dată!

(Ciprian Mihalache, Adrian Pipirigeanu, Alina Stângu, Georgiana Zaharia,

George Grosu, Ana Tanasă, Daniela Abageru, Ioana Murariu,
Adrian Deaconiuc, Irina Plăvănescu)

(Promisiuni în curcubeul pereche!)

Miercuri, 13 iulie 2011 - 418 - "Cinema Paradiso" - medalion regizorul italian GIUSEPPE TORNATORE

2011-07-11T15:52:00.000-07:00

Clubul Cinefililor, cu sprijinul Fundaţiei culturale "Timpul", vă aşteaptă la Casa de Cultură "Mihai Ursachi" a municipiului Iaşi să vizionaţi miercuri, 13 IULIE 2011 de la ora 18.00, în cadrul unui medalion GIUSEPPE TORNATORE:

"CINEMA PARADISO"

("Nuovo Cinema Paradiso", 1988 - color - 155 minute)

*subtitrare în română

(regizorul italian Giuseppe Tornatore)

Un faimos regizor se întoarce în locul în care s-a născut, un oraș sicilian, pentru prima dată după aproape 30 ani. Aici el își aduce aminte de copilria sa și de Cinema Paradiso, unde Alfredo, proiecționistul, i-a sădit pentru prima dată dragostea pentru filme. De asemenea, își aduce aminte de dragostea sa dintâi, Elena, pe care a trebuit s-o părăsească în momentul plecării la Roma. Și acesta este doar începutul!

Vă așteptăm în Copou să ne reluăm obiceiurile cinefile,

Echipa Clubul Cinefililor.

NICI MIERCUREA ACEASTA NU ESTE FILM!

2011-07-04T16:58:00.000-07:00

Miercuri, 6 iulie 2011, nu ne vom întâlni la film așa cum este tradiția la noi de 6 ani de zile. Motivul? Clubul Fotografilor, frățiorul nostru, face 3 ani și ne-a solicitat ziua de miercuri pentru un workshop de fotografie (afisul de mai jos cuprinde mai multe detalii) ce nu poate fi mutat în altă zi. Sperăm să fiți de acord cu decizia de a le ceda miercuri, căci și ei au venit în întâmpinarea rugăminții noastre în mai când am avut nevoie de o zi de marți la întâlnirea cu Nicolae Cabel.

Vă mulțumim pentru înțelegere și ne cerem scuze pentru mersul camsincopat al Clubului Cinefililor din ultimele două luni. Ne revenim în scurt timp!

Miercurile din iulie (celelalte 3) sunt dedicate regizorului italian Giuseppe Tornatore și filmele ce vor urma să fie vizonate sunt: 13 iulie - Nuovo Cinema Paradiso (1998), 20 iulie - La legenda del pianista sull' oceano, 27 iulie - L'uommo delle stelle. În luna august vom găzdui filmele regizorului indian Satyajit Ray.

Ne vedem la filme!

Echipa Clubul Cinefililor.

Miercuri, 29 iunie 2011 - 417 - "Momente netrecătoare"

2011-06-27T03:10:00.000-07:00

Clubul Cinefililor, cu sprijinul Fundaţiei culturale "Timpul", vă aşteaptă la Casa de Cultură "Mihai Ursachi" a municipiului Iaşi să vizionaţi miercuri, 29 IUNIE 2011 de la ora 18.00, în cadrul unui medalion JAN TROELL:

"MOMENTE NETRECĂTOARE"

("Maria Larssons eviga ogonblick", 2008 - color - 131 minute)

*subtitrare în engleză

***Înainte de începerea filmului va fi difuzat scurt-metrajul realizat de regizorul Thomasz Baginski: Catedrala (Katedra)(2002)(7 minute).

Receptări cinefile ieșene - "Momente netrecătoare" (Jan Troell)

2011-06-26T03:11:00.000-07:00

***Daniela Abageru:

Cinematografia suedeză. Clar una din preferatele mele. Poate din cauza slăbiciunii pe care o am pentru Ingmar Bergman. Sau poate din cauză că școala suedeză de film s-a comportat diferit față de alte școli din imediata apropiere. Când regizorii dintr-o școală cinematografică se raportează la un titan care le-a făcut aproape pe toate, este extrem de dificil să nu cadă în epigonism sau să nu se resemneze. Cinematografia italiană este într-un astfel de colaps: după numele care au consacrat-o, după Fellini, Antonioni, Scola, Rosellini, De Sica, Visconti, Olmi, Bertolucci parcă a secat seva pentru filme mari în zona italiană. Alte spații însă se reinventează, găsesc râuri subterane și rămân fascinante.

Colecția Criterion. Un serios criteriu de selecție care confirmă proba timpului. În inundația de filme de categoria B, C (și câte alte nivele sub-valorice), o sită serioasă este dificil de aplicat, iar Criterion își asumă un astfel de rol, în parteneriate cu diferite zone de profil, cum ar fi Janus Film sau The Auteurs. Filme rare sunt restaurate și reintroduse în circuitul cinematografic, altele sunt salvate de la uitare, pasionații se raportează cu încredere la scara valorică aplicată de Criterion și își educă simțul critic prin consultarea listelor și a argumentelor lor. Este și o afacere în spate, una care presupune comercializarea filmelor de artă la o calitate deosebită (spre ex.: filmul despre care voi scrie are inclus în Colecția Criterion încă 3 filmulețe - despre viața Mariei Larsson, despre cum a fost realizat filmul și un documentar de o oră despre regizorul suedez Jan Troell). Așa zic și eu lucru făcut cum trebuie, nu călduț! Desigur, vorbim de resurse, de profesionalism, de o mentalitate în care filmul este un mod de a trăi, nu doar de a cultiva o pasiune, dar uite că se poate face foarte serios. Și nu de puțin timp, ci din 1984!

Maria Larsson. O femeie obișnuită cu o falie de insolit în viața ei: fotografia. Prin ea reușește să vadă și să simtă dincolo de condiția ei de soție a brutalului Sigfrid, de mamă a 6 copii, de casnică a cărui timp este aproape în întregime confiscat de treburile zilnice. Este o relatare adevărată despre emanciparea femeii la începutul secolului, despre nașterea fotografiilor și a puterii pe care o au asupra imaginației oamenilor. Țurțurii la care se uită pe la începutul filmului vin cu muzică atașată și Maria observă că există sinestezii vii în natură, deși nu și le poate explica. Doar le simte, își lasă atenția distrasă către ele și apoi le fotografiază. Maria Larsson (jucată impresionant de Maria Heiskanen) își eliberează sensibilitatea creatoare prin artă, aproape în mod involuntar. Camera "Contessa" este câștigată la o loterie, se retrage din viața celor doi soți pe care i-a unit, revenind când o nevoie financiară o determină pe Maria să o vândă. Pedersen, care va deveni îndrumătorul ei, vede la ea o înclinație și o neliniște și o încurajează să fotografieze. Nu înțeleg cum de ia naștere o fotografie! E un miracol! (lecția cu fluturele și imaginea captată în palmă) este începutul unui drum care va deveni adiacent vieții ei până la a-i amenința serios stabilitatea interioară și responsabilitățile: Nu mai vreau camera! E ca și cum fotografia a pus stăpânire pe tot ce este în mine și uit să fiu mamă. Mă transformă într-o altă persoană!

Nu este o artistă cu angoase, nici vreo teoreticiană cu viziune globală, nici vreo analistă abstractă a rolului fotografului în lume, este doar un om fascinat onest de un miracol, de posibilitatea de a-l repeta, paradoxal, în mod unic, de șansa de a fi cu un mic pas înaintea timpului și a trecerii - tot ce este fotografiat are o mai mare șansă de a rămâne, în timp ce toate celelalte trec sau se transformă. Când te uiți prin camera de fotografiat la lumea de afară, ce vezi? O lume întreagă de explorat, de păstrat, de descris și, odată ce ai văzut asta, nu mai e cale de întoarcere. Cei care o văd prin tine nu pot ține ochii închiși. - îi spune Pedersen atunci când ea simte că ființa ei se bifurcă și pierde controlul asupra direcției vieții ei, lăsând asta pe seama fotografiei. Relațiile sunt foarte firești, dar intense: lucrurile se schimbă debordant de repede, esențele se păstrează și vocea narativă a fiicei celei mari dă un plus de autenticitate, căci apare o fibră afectivă asociată venită din participarea la momentele evoluției mamei. Maja, adevărata fiică a Mariei Larsson, a furnizat de fapt toate informațiile pentru film.

Jan Troell (Emigranții, Pământul Nou, Hamsun) filmează fotografiind în filmele sale, este interesat de peisaje umane și nu e neapărat un vizionar. Povestea Mariei este proiectată pe fundalul schimbărilor sociale (capitaliștii și socialiștii), a revoltelor, a mediului din cartierele mărginașe (spațiul extins), iar căsnicia este zona imediată de viață, de multe ori constrângătoare, dar alternând momentele de liniște cu cele de zguduire. Istoria Suediei se împletește cu viața familiei și a emoționantei Maria, care în ciuda aparenței sale fragile se dovedește a fi un munte de om. Unele pasaje sunt construite cu minuțiozitate, cum sunt scenele fotografierii unei fete moarte, a pisicii privind pe geam sau scena când Maria merge cu toți copiii ei la un film cu Charlie Chaplin și, întorși acasă, își fac toți mustață și dansează ca acesta. E ca și cum Maria extinde asupra copiilor deschiderea pe care ea a găsit-o prin fotografie și vrea să împărtășească măcar cu aceștia, dacă nu poate face asta și cu soțul ei. Familia nu se destramă, căci ea o ține bine legată și copiii sunt ascultători, în ciuda micilor răbufniri, iar fotografia ajunge să fie folosită și ca sursă de supraviețuire, nu doar ca delectare. Finalul filmului este cam idilic, într-adevăr, căci bucla se încheie precipitând evenimentele spre concluzii și acestea vin ca o răsplată binemeritată.

Filmul demonstrează că o pasiune te poate ajuta să gestionezi cu alți ochi și cu o altă inimă viața care ți se întâmplă, că bucuriile aduse de creșterea unor pasiuni aduc un plus de energie și de distanță față de tragismul vieții, pentru a-l asimila în dozele "recomandate".

MIERCUREA ACEASTA NU SE DIFUZEAZĂ FILMUL!

2011-06-21T12:29:00.000-07:00

Ne pare rău să vă anunțăm că miercuri, 22 iunie 2011, NU SE VA DIFUZA FILMUL programat, deoarece Primăria are de susținut o activitate la Casa de Cultură în Sala Diotima și va ocupa spațiul de la ora 18. Aveam opțiunea de a muta filmul la ora 20, dar credem că e prea târziu, având în vedere că filmul durează peste 2 ore.

Vă mulțumim pentru înțelegere și ne vedem miercurea viitoare, pe 29 iunie, la ora 18.00.

Echipa Clubul Cinefililor.

Miercuri, 15 iunie 2011 - 416 - "Hamsun" - medalion regizorul suedez JAN TROELL

2011-06-12T01:52:00.000-07:00

Clubul Cinefililor, cu sprijinul Fundaţiei culturale "Timpul", vă aşteaptă la Casa de Cultură "Mihai Ursachi" a municipiului Iaşi să vizionaţi miercuri, 15 IUNIE 2011 de la ora 18.00, în cadrul unui medalion JAN TROELL:

"HAMSUN"

("Hamsun", 1996 - color - 159 minute)

*subtitrare în engleză

(regizorul suedez Jan Troell)

(Max von Sydow în rolul lui Knut Hamsun și...)

...Ghita Norby în rolul soției acestuia)

***Înainte de începerea filmului va fi difuzat scurt-metrajul realizat de regizorul Ivo Baru: Dacă aveți un minut...foarte bine! (2003)(9 minute).

Max von Sydow a jucat în minunăţia lui Bergman, Wild Strawberries (1955). L-a interpretat pe cavalerul Antonius Block, cel care joacă şah cu Moartea, în The Seventh Seal (1957, Ingmar Bergman). Şi apoi într-o altă capodoperă bergmaniană, The Virgin Spring (1960). A apărut în rolul lui Isus în The Greatest Story Ever Told (1965, George Stevens). L-a jucat pe părintele Merrin în The Exorcist (1973, William Friedkin). A fost Hortiz în Deşertul tătarilor, film cu o distribuţie extraordinară. Mai târziu, a jucat rolurile lui August Strindberg în Oviri ( 1986, Henning Carlsen) și a blândulului înţelept Lassefar în Pelle Cuceritorul, emoţionantul film al lui Bille August, apoi a apărut în două filme proaspete, Robin Hood al lui Ridley Scott şi Shutter Island al lui Martin Scorsese. Max von Sydow nu oboseşte foarte ușor.

Vă invităm să îl vedeți pe Max von Sydow în acest film care ne va desfășura în fața ochilor viața lui Knut Hamsun, scriitorul norvegian, premiat al Premiului Nobel pentru Literatură, autor al cărților Foamea, Pan, Victoria.

Echipa Clubul Cinefililor.

Miercuri, 8 iunie 2011 - 415 - "Măgarul Magdanei"

2011-06-05T00:50:00.000-07:00

Clubul Cinefililor, cu sprijinul Fundaţiei culturale "Timpul", vă aşteaptă la Casa de Cultură "Mihai Ursachi" a municipiului Iaşi să vizionaţi miercuri, 8 IUNIE 2011 de la ora 18.00, în cadrul unui medalion TENGIZ ABULADZE:

"MĂGARUL MAGDANEI"

("Magdana lurja", 1958 - alb/negru - 48 minute)

*subtitrare în română

***Înainte de începerea filmului va fi difuzat scurt-metrajul realizat de regizorul Constantin Popescu: Apartamentul (2004)(20 minute).

"Este primul film al celor doi tineri regizori, Tengiz Abuladze și Rezo Chkheidze, proaspeţi absolvenţi ai Institutului de Cinematografie din Moscova. Este un film simplu, dar plin de înţelegere faţă de sufletul omenesc. El a marcat începutul lor în cinematografia sovietică şi o revitalizare a celei gruzine în special." - Georges Sadoul, Dictionary of Films, 1972

Premiul la Cannes 1956 pentru Cel mai bun film de ficțiune, categoria scurtmetraj - Tengiz Abuladze, Rezo Chkheidze.

O familie de ţărani simpli își duce traiul prin vânzarea iaurtului. Văduva Magdany pleacă în fiecare dimineaţă în piaţa oraşului. Apoi, în absenţa mamei lor, copiii Mikho şi Kato de şase si respectiv trei ani, au găsit, abandonat pe un drum ce duce în satul lor, un măgăruş , mai mult mort decât viu. Măgăruşul găsit a fost hrănit, îngrijit, iar în momentul în care măgarul a deschis ochii mari, i-au ales un nume. A fost numit "Lurdja", care înseamnă "cu ochi albaştri". Înconjurat de dragoste şi grijă, măgarul a devenit un mare ajutor în gospodăria săracă. Dar aceasta idila nu a fost să dureze mult timp.

Vă așteptăm la ultimul film din cadrul medalionului dedicat regizorului georgian,

Echipa Clubul Cinefililor.

Cinefilii la munte în Ceahlău (27-29 mai 2011)

2011-06-02T04:31:00.000-07:00

La a patra ieșire cinefilă la munte am ales Ceahlăul. Ne-am adunat în număr de 11 și puteți vedea ce a fost prin lecturarea impresiilor Danielei Abageru: AICI. Deja muntele arată altfel căci se apropie vara de el și se schimbă serios la față!

(Daniela Abageru, Octavian Stoica, George Grosu, Constantin Stan, Cătălin Drăgan,

Georgiana Zaharia, Ramona Donisă, Monica Macoveiciuc, Ioana Murariu,
Alina Stângu, Adrian Pipirigeanu)

(Îndrăgostiți de înălțimi, după cum bine se vede!)

Miercuri, 1 iunie 2011 - 414 - "Ruga"

2011-06-01T09:02:00.000-07:00

Clubul Cinefililor, cu sprijinul Fundaţiei culturale "Timpul", vă aşteaptă la Casa de Cultură "Mihai Ursachi" a municipiului Iaşi să vizionaţi miercuri, 1 IUNIE 2011 de la ora 18.00, în cadrul unui medalion TENGIZ ABULADZE:

"RUGA"

("Vedreba", 1972 - alb/negru - 72 minute)

*subtitrare în română

***Înainte de începerea filmului va fi difuzat scurt-metrajul realizat de regizorul Albert Lamorisse: Balonul Roșu (Le Balon Rouge)(1956)(30 minute).

“Ruga” este prima parte a trilogiei regizorului rus Tengiz Abuladze, care se continuă cu “Copacul dorinței” și “Căința”. Filmul, al crui subiect este intoleranța și fanatismul, prezintă câteva povești care învie legende populare georgiene. Pentru că a îndrăznit să-și privească dușmanul (un musulman) ca pe un om obișnuit, eroului i se dărâmă casa, proviziile de grâu îi sunt arse și tot avutul jefuit. El pleacă în exil împreuna cu soția, copiii și mama sa...

Vă așteptăm să vă delectați cu două filme de 1 iunie,

Echipa Clubul Cinefililor.

Întâlnirea cu regizorul NICOLAE CABEL (17 mai 2011)

2011-05-26T05:37:00.000-07:00

Fotografiile alb-negru sunt realizate de Ciprian Marinescu (în afară de a doua realizată de Ștefan Abageru), iar cele color de Ștefan Abageru (în afară de ultima, realizată de George Pânzaru).
Le mulțumim!

(Nicolae Cabel)

(Clubul Cinefililor cu cei 6 ani ai săi)

(Nichita Danilov, Nicolae Cabel și Grigore Ilisei)

(Ștefan Abageru, Daniela Abageru, George Pânzaru)

(Nichita Danilov, Nicolae Cabel, Ștefan Abageru)

(Nicolae Cabel și Grigore Ilisei)

(vorbind cu pasiune despre Moara cu noroc - Nicolae Cabel)

(după autografe și discuții timide, dar autentice - poza de final)

Miercuri, 25 mai 2011 - 413 - "Căința"

2011-05-23T15:16:00.000-07:00

Clubul Cinefililor, cu sprijinul Fundaţiei culturale "Timpul", vă aşteaptă la Casa de Cultură "Mihai Ursachi" a municipiului Iaşi să vizionaţi miercuri, 25 MAI 2011 de la ora 18.00, în cadrul unui medalion TENGIZ ABULADZE:

"CĂINȚA"

("Monanieba", 1984 - color - 153 minute)

*subtitrare în română

În perioada în care orice film care se producea în Uniunea Sovietica trebuia să treacă prin cenzura de la Moscova, georgianul Tengiz Abuladze a încercat să darâme, prin temele abordate în peliculele sale, câteva dintre simbolurile lumii totalitariste în care trăia și să privească dincolo de cortina de fier ce izola țările comuniste. Așa se și face că, în patruzeci și doi de ani de carieră Abuladze a reușit să realizeze doar treisprezece filme, care însă prin profunzimea mesajului lor l-au impus pe georgian drept unul dintre seniorii citadelei filmului.

Cel mai provocator film al binecunoscutei trilogii a lui Abuladze, pelicula sa de referință, a fost considerată ”Căința”, nominalizat la premiul Globul de Aur, categoria Cel mai bun film străin și câștigător al Marelui premiu al juriului, la festivalul de la Cannes. În privința modului în care s-a născut ideea acestui film, Abuladze își amintea că, într-o dimineață, pe când se afla pe o șosea din Armenia, a avut un accident de circulație foarte grav. ”Un camion a intrat în mașina noastră, șoferul a fost ucis, iar eu, grav rănit. Am petrecut multe luni în spital și mi-am promis mie însumi că, dacă-mi voi reveni, voi incerca să fac ceva care să conteze cu adevarat. Și imediat am început să lucrez la scenariul filmului ”Căința”, spunea Abuladze.

Regizorul georgian a decis să-i arate scenariul lui Eduard Shevardnadze, ministrul de externe al Uniunii Sovietice la acea vreme și secretarul general al partidului comunist din Georgia. Acesta l-a apreciat din prima clipa, a făcut câteva sugestii, printre care și aceea referitoare la modul practic de producere a filmului. O singură dată pe an, televiziunea georgiană era autorizată să investească într-un program, dacă tema acestuia era aprobată la Moscova. Așa că, pentru a fi acceptată producerea acestui film, televiziunea georgiana a trimis următoarea telegramă: ”Tengiz Abuladze va turna un program cu subiect moral – estetic”. și astfel s-a născut ”Căința”, filmul despre care avea să vorbească toată lumea în următoarea perioadă. Filmată în doar cinci luni, ”Căința” este o satiră a stalinismului, care aduce în prim plan imaginea dictatorului feroce, din orice colț al lumii și din orice timp. Filmul a fost vizionat de Mihail Gorbaciov, care a mărturisit apoi că acesta este unul dintre preferatele sale, iar ministrul culturii a decis să trimită ”Căința” la Festivalul de la Cannes. Epoca deschiderii sosise... Însă pentru Tengiz Abuladze era prea târziu.

Sunteți așteptați să reînnodăm medalionul dedicat lui Tengiz Abuladze,
Echipa Clubul Cinefililor.

Marți, 17 mai 2011 - 412 - regizorul VICTOR ILIU cu filmul său, "Moara cu noroc", este prezentat într-o întâlnire cu NICOALE CABEL

2011-05-14T03:45:00.000-07:00

Clubul Cinefililor, cu sprijinul Fundaţiei culturale "Timpul", vă aşteaptă la Casa de Cultură "Mihai Ursachi" a municipiului Iaşi să vizionaţi MARȚI, 17 MAI 2011 de la ora 18.00, în cadrul unei întâlniri cinefile speciale dedicate regizorului VICTOR ILIU:

"MOARA CU NOROC"

(1955 - alb/negru - 100 minute) - varianta DVD (premieră)

(regizorul român VICTOR ILIU)

Invitați: NICOLAE CABEL, autor al monografiei “Victor Iliu, surâsul rezistenței”

ANDREI ENESCU, Director General TVR Media

Prezintă: scriitorul GRIGORE ILISEI

"Filmul nu-i arhivă, nici istorie didactică. Arta aceasta, cu densa ei umanitate, dezvăluie realitatea esențială a omului, limitele ei: lupta, tehnica, natura. Conține viață, telurică, panică, amănunțită. E în magia ecranului ceva din vis: luminile și umbrele. Asta excită imaginația și scormonește adânc, în foamea după certitudini și după siguranță. Viața omului modern, în uzină, pe stradă, în birouri, e provizorie. E atâta precocitate. (...) Ecranul are o putere vastă, nelimitată. E un instrument de căutări experimentale, neliniștite. Dovedește că, într-adevăr, creația artistică nu-i lux, ornament, superfluitate, amuzament pentru ore inutile. Arta aceasta exprimă argumentul, datele fundamentale ale dramei, acțiunea. Nu mai e joc sau pretext sau flatare."

(Victor Iliu)(reprodus din volumul Fascinația cinematografului, Ed. Meridiane, 1973)

"Una dintre primele pelicule româneşti nominalizate la marele premiu Palme d’Or din cadrul Festivalului de Film de la Cannes, ediţia din anul 1957, era „Moara cu noroc“ (1955) , în regia lui Victor Iliu. Filmul reprezenta adaptarea pentru ecran a nuvelei omonime scrise de Ioan Slavici. El era de asemenea debutul în lungmetraj al apreciatului director de imagine Ovidiu Gologan şi îi avea în distribuţie pe Constantin Codrescu, Geo Barton şi Colea Răutu. Era al patrulea lungmetraj realizat de Victor Iliu şi penultimul.

Regizorul s-a născut la 24 noiembrie 1912, în Sibiu, şi a absolvit Academia Comercială din Bucureşti. Începând cu anul 1936 s-a remarcat prin publicistica despre film. Din 1941 a lucrat ca asistent operator şi asistent de regie, iar între anii 1944 şi 1948 a ocupat funcţiile de consilier tehnic, redactor şi regizor al jurnalului de actualităţi, în cadrul Oficiului Naţional al Cinematografiei. În Rusia a urmat un stagiu de specializare la Moscova, cu marele regizor şi teoretician de film Serghei Eisenstein.

Au urmat primele filme, documentarele „Anul 1848" (1948) şi „Scrisoarea lui Ion Marin către Scânteia" (1949). În 1950 a fost numit director al Institutului de Artă Cinematografică din Bucureşti, unde a predat, de asemenea, cursuri de regie. Împreună cu Jean Georgescu, a semnat primul său lungmetraj, drama „În sat la noi", în anul 1951, pentru care a primit un premiu la prestigiosul Festival de la Karlovy Vary, din Cehia.

Tot acolo i-a fost recompensat şi următorul lungmetraj „Mitrea Cocor", realizat în 1952. Un an mai târziu, Victor Iliu realiza, împreună cu Sică Alexandrescu, una dintre cele mai memorabile ecranizări ale piesei lui Caragiale, „O scrisoare pierdută", ce-i avea în distribuţie, printre alţii, pe Nicky Atanasiu şi pe Radu Beligan. După „Moara cu noroc" a urmat ultimul lungmetraj semnat de Victor Iliu - „Comoara din Vadul Vechi" (1964). În ultimii ani de viaţă, regizorul a fost director artistic al Studioului Bucureşti (1966 - 1967). S-a stins din viaţă un an mai târziu, la 4 septembrie 1968." (Eliza Zdru)

Vă așteaptă marți la o întâlnire cinefilă specială,

Echipa Clubului Cinefililor.