Miercuri, 3 februarie 2010 - 335 - "Pământ străin"

Clubul Cinefililor, cu sprijinul Fundaţiei culturale "Timpul", vă aşteaptă la Casa de Cultura "Mihai Ursachi" a municipiului Iaşi să vizionaţi miercuri, 3 FEBRUARIE 2010 de la ora 18.00, în cadrul unui medalion WALTER SALLES:

"PĂMÂNT STRĂIN"

("Terra Estrangeira", 1996 - alb/negru - 100 minute)

*subtitrare în engleză

(Walter Salles)

(scenă din Terra Estrangeira)

Filmul brazilian nu este foarte bătrân, dar afirmă cu tărie ceea ce reprezintă esența sa.

America latină este un continent nedescoperit încă din punct de vedere spiritual. Este un creuzet în care se topesc credințe, obiceiuri ce nu au fost definite și care, de fapt, constituie realitatea cotidiană. Identitatea culturală a acestui spațiu implică o reconsiderare a noțiunii de timp: "prezentul nu este decât o permanentă operație de adunare. Fiecare zi se adună cu cea dinainte și cu cea următoare. În fiecare zi suntem creația trecutului nostru. Tot ceea ce facem în momentul prezent este doar continuarea a ceea ce am făcut până în acest moment, chiar dacă o atitudine sau o hotărâre neașteptată poate provoca o reacție negativă de refuz sau respingere", spune scriitorul Alejo Carpentier în Recurs la metodă despre matricea stilistică a cărui spațiu îi aparține și care poate suferi o extrapolare la nivelul condiției umane.

America latină își începe timpul într-un dublu sens: este unul propriu, de dinainte venirii europenilor și cel de după acest moment de turnură. Este ca și cum două straturi se suprapun, devin complementare uneori, divergente alteori și duc la crearea unei lumi total diferite, o lume în care mituri precum miraculosul, realismul magic, dictatorul, conflictul excentric, sărăcia exacerbată, fanatismul, vitalitatea copleșitoare sunt puncte cheie pentru pătrunderea în nivelele identitare. Cert este că prezentul Americii latine este profund dependent de trecutul ei neliniștit și neîmpăcat, iar acest fapt transpare până în arta filmului.

Walter Salles ne aduce în față prin Terra Estrangeira problema țării mamă și a țării de împrumut: Brazilia și Portugalia. Personajele par a le confunda sau a migra spiritual spre una dintre ele, negasindu-se până la capăt acasă în niciuna. Pare o lume decadentă, surprinsă la mijlocul creșterii, într-o furie a ruperii de rădăcini, o lume în care alb/negrul are nuanțe imprevizibile.

Vă așteptăm să faceți cunoștință cu un alt spațiu cinematografic,

Echipa Clubul Cinefililor.

Miercuri, 27 ianuarie 2010 - 334 - "Iubirile unei blonde"

Clubul Cinefililor, cu sprijinul Fundaţiei culturale "Timpul", vă aşteaptă la Casa de Cultura "Mihai Ursachi" a municipiului Iaşi să vizionaţi miercuri, 27 IANUARIE 2010 de la ora 18.00, în cadrul unui medalion MILOS FORMAN:

"IUBIRILE UNEI BLONDE"

("Lasky jedne pavlovlasky", 1965 - alb/negru - 85 minute)

(Hanu Brejchovou în rolul Andulei)

Ultimul film din cadrul medalionului dedicat lui Milos Forman va fi de fapt unul de la începutul carierei, nominalizat la Oscar la categoria Cel mai bun film străin.

Este o poveste despre dragoste, începuturi, ironie, despre frumusețe, alegere și drum, despre neașteptat și obișnuit în același timp. În această lume văzută cu accente comice, forma corpului blondei este asemănată cu o chitară, nu una banală, ci una pictată de Pablo Picasso. Dar ea nu știe cine este acest om și atunci nu o impresionează decât prima parte a complimentului. Cum statisticile spuneau că sunt 16 femei la un bărbat, Andulei îi vine foarte greu să își nimerească dragostea, iar neprevăzutul o face să meargă până în pânzele albe, până la marginea dezamăgirii, pentru a păstra ceea ce reușește să găsească.

Vă așteptăm în Copou la un film în tonalitatea "Balului pompierilor",

Echipa Clubul Cinefililor.

Miercuri, 20 ianuarie 2010 - 333 - "Amadeus"

Clubul Cinefililor, cu sprijinul Fundaţiei culturale "Timpul", vă aşteaptă la Casa de Cultura "Mihai Ursachi" a municipiului Iaşi să vizionaţi miercuri, 20 IANUARIE 2010 de la ora 18.00, în cadrul unui medalion MILOS FORMAN:

"AMADEUS"

(“Amadeus", 1984 – color – 160 minute)

(Tom Hulce în rolul lui Wolfgang Amadeus Mozart, împărțit între sinele creator și lume)

Cum să înțelegi un geniu? Cum să crezi că ai reuși să pricepi resorturile unei minți colosale care scapă clasificărilor? Cum să pătrunzi o pasiune care consumă nerv, trăire, esență umană, pentru a da ceva peren omenirii, pentru a atinge nivele inimaginabile ale frumuseții sunetelor?

Cum să nu îți pui o mie de întrebări și să nu te mire faptul că astfel de oameni au putut exista și au trăit într-un mod atât de diferit de tot ceea ce este obișnuit? Cum poate un om să transforme tot ce există în materie fluidă și sonoră la un superlativ al misterului de dincolo de evident și accesibil?

De aceea geniile sunt irepetabile. De aceea fiecare generație are aceeași atitudine față de ele. De aceea ele sunt vârfuri. De aceea fiecare abordare nouă este cu rest, căci ceva scapă mereu înțelegerii.

Vă așteptăm să faceți cunoștință cu un geniu al sunetului îmblânzit în frumusețe într-un film de 8 Oscar-uri,

Echipa Clubul Cinefililor.

Miercuri, 13 ianuarie 2010 - 332 - "Zbor deasupra unui cuib de cuci"

Clubul Cinefililor, cu sprijinul Fundaţiei culturale "Timpul", vă aşteaptă la Casa de Cultura "Mihai Ursachi" a municipiului Iaşi să vizionaţi miercuri, 13 IANUARIE 2010 de la ora 18.00, în cadrul unui medalion MILOS FORMAN:

"ZBOR DEASUPRA UNUI CUIB DE CUCI"

(“One flew over the cuckoo's nest", 1984 – color – 130 minute)

(Jack Nicholson în rolul lui McMurphy, lucidul rătăcit printre nebuni)

Un film-legendă. Ecranizarea unui roman de Ken Kesey.

5 Oscar-uri: Cel mai bun film, Cel mai bun regizor, Cel mai bun actor în rol principal, Cea mai bună actriță în rol principal, Cel mai bun scenariu și alte 4 nominalizări.

Un intrus lucid într-o lume alienată care-l va distruge. Venirea personajului central, McMurphy, aduce un aer proaspăt și o agitație veselă, antrenantă, făcând din el un corupător al ordinii de la clinică. Atitudinea lui este într-un contrast total cu aerul rigid al autorității celor în drept și reușește să îi scoată din inerția repetitivității pe pacienți, să le dezvăluie precocitatea, să le înlesnească descărcările de energie psihică. Personajul colectiv al autorității pare a păli în fața spontaneității unui om care le scapă clasificărilor și înțelegerii și amenință recalcitranta lume internă a clinicii.

Filmul este o alegorie amplă asupra limitelor, libertății individuale, adevărurilor proprii, falsității și onestității, asupra tragediei ascunsă în condiția celor care trezesc mai departe conștiințe și sparg sisteme ce suprimă esența umană, fie ea și îndepărtată de la plinătate.

Vă așteptăm la un film ce vă va rămâne pe retină multă vreme,

Echipa Clubul Cinefililor.

Miercuri, 6 ianuarie 2010 - 331 - "Balul pompierilor"

Clubul Cinefililor, cu sprijinul Fundaţiei culturale "Timpul", vă aşteaptă la Casa de Cultura "Mihai Ursachi" a municipiului Iaşi să vizionaţi miercuri, 6 IANUARIE 2010 de la ora 18.00, în cadrul unui medalion MILOS FORMAN:

"BALUL POMPIERILOR"

(“Hori, ma panenko", 1967 – color – 71 minute)

(regizorul ceh Milos Forman)

BALUL POMPIERILOR este o comedie aparte, cu un umor subtil, compasiune pentru unele personaje care sunt puse în situații stânjenitoare, de un realism combinat cu satiră și de o simplitate dezarmantă.

Filmele cehoslovace au fost nominalizate 4 ani la rând la Oscar pentru "Cel mai bun film străin": au câștigat în 1965 - Magazinul de pe strada principală, 1967 - Trenuri atent supravegheate și două nu au luat premiul: Iubirile unei blonde (1966) și Balul Pompierilor (1968), ambele făcute de Milos Forman.

(scenă din Balul pompierilor)

Concursul de frumusețe, oferirea cadoului de pensionare comandantului diviziei de pompieri, eșecul în stingerea focului, furatul premiilor unei tombole sunt situații pliate pe o mentalitate a anilor și a situației politice în care se afla Cehoslovacia comunistă îm anii '60, deși Forman a negat că ar fi fost dezideratul lui să realizeze un film politic. Este pur și simplu doza de hilaritate din condiția umană aflată în contrapunct cu demnitatea și melancolia comandantului și cu disperarea din ochii bătrânului căruia i-a ars casa.

Filmul vrea doar să demonstreze printre altele că drama umană presupune în cele din urmă o notă comică și una tragică: faptul că se presupun una pe alta este ceea ce dă complexitate.

Vă așteptăm în Copou,

Clubul Cinefililor.