duminică, 25 aprilie 2010

Miercuri, 28 aprilie 2010 - 349 -"Secretul din Santa Vittoria"

Clubul Cinefililor, cu sprijinul Fundaţiei culturale "Timpul", vă aşteaptă la Casa de Cultura "Mihai Ursachi" a municipiului Iaşi să vizionaţi miercuri, 28 APRILIE 2010 de la ora 18.00, în cadrul unui medalion STANLEY KRAMER:

"SECRETUL DIN SANTA VITTORIA"
("The Secret of Santa Vittoria", 1969 - color - 130 minute)
*subtitrare în română

(scene din Secretul din Santa Vittoria, cu Anthony Quinn în rolul lui Bambolino,
primarul-clovn care salvează orașul)


În timpul războiului, un oraș din Italia pare a fi departe de tot conflictul care răvășește lumea. În schimb există multe tensiuni locale, mai mult sau mai puțin comice, care dau un farmec aparte zonei. Totul se schimbă în momentul în care se anunță că germanii vor veni în sat și vor vrea să ia averea sătenilor: sticlele cu vin! Peste un milion! Pare imposibil să poți salva un milion de sticle cu vin, dar...când există un personaj precum cel jucat de Anthony Quinn se poate să se găsească o cale!

Vă invităm la un film tonic, asezonat cu multă poftă de viață,
Echipa Clubul Cinefililor.

P.S. La maraton am fost 35 de cinefili la primul film, 30 la al doilea și 25 la al treilea. Am plecat pe lumina dimineții și unii dintre noi au trăit nostalgia maratoanelor din trecut și a senzațiilor incomparabile de după o noapte de filme. Măcar plimbarea de după, coborând Copou-ul, a putut fi reeditată! Îi mulțumim din suflet lui Bogdan Irimia pentru prăjituri și suc (mai ales cei 5 ștrumfi nocturni, care au fost consumatorii de prim rang!).

miercuri, 21 aprilie 2010

Maraton nocturn - 24/25 aprilie 2010 - “65 de ani de la terminarea celui de-al doilea război mondial”

Sâmbătă/duminică, 24/25 aprilie 2010, vă așteptăm la un tur de forță fizică și mentală prin 3 filme de esență tare referitoare la memoria ce nu trebuie pusă la spatele istoriei: atrocitățile nu trebuiesc uitate, pentru a nu fi repetate! Lecțiile istoriei mereu ne predau aceleași lucruri!

1) de la ora 21.00: Elem Klimov - VINO ȘI VEZI (Idi i smotri, 1985, color, 142 minute)
2) de la ora 00.00: Stanley Kramer - PROCESUL DE LA NUREMBERG (Judgement at Nuremberg, 1981, alb/negru, 180 minute)
3) de la ora 3.30: Oliver Hirschbiegel: PRĂBUȘIREA (Der Untergang, 2004, color, 150 minute)

(Idi i smotri)

(Maximilien Schell)

(Spencer Tracey și Marlene Dietrich)

(Bruno Ganz într-un rol absolut memorabil)

(românca Alexandra Maria-Lara în rolul lui Traudl Junge)

duminică, 18 aprilie 2010

Echipa filmului "Eu când vreau să fluier, fluier" vine la Iași!

EVENIMENT CARITABIL ORGANIZAT DE ASMart
ÎN PARTENERIAT CU FUNDAȚIA COTE

Pe 28 aprilie, ora 18, la Hotel Unirea, sala "Cuza" echipa filmului echipa filmului "Eu când vreau să fluier, fluier" își prezintă creația la Iași.
Biletele costă 20/25 RON și pot fi achiziționate de la Librăria Avantgarde (vis-a-vis de Terasa Corso).

http://dinnou.ro/

Remus Ifrim, reprezentant Fundația Cote.

Miercuri, 21 aprilie 2010 - 345 -"Vânare de vânt"

Clubul Cinefililor, cu sprijinul Fundaţiei culturale "Timpul", vă aşteaptă la Casa de Cultura "Mihai Ursachi" a municipiului Iaşi să vizionaţi miercuri, 21 APRILIE 2010 de la ora 18.00, în cadrul unui medalion STANLEY KRAMER:

"VÂNARE DE VÂNT"
("Inherit the wind", 1960 - alb/negru - 120 minute)

(Spencer Tracy în rolul avocatului apărării)

(Gene Kelly urmărind încleștarea din proces)

Libertatea de a crede în ce vrei și simți necesar: realitate sau utopie?
Știința pusă față în față cu religia: o confruntare egală sau total lipsită de toleranță?
A fi de partea Adevărului: care Adevăr și cine îl fixează?
Până la urmă, acest film, este food for thought și confruntarea de caractere puternice este absolut memorabilă. Finalitatea este clară: diversitatea umană nu poate fi redusă la două tabere atât de simplu și prejudecățile nu fac decât să împiedice libertatea de gândire a omului.

Vă așteptăm la un film-dezbatere,
Echipa Clubul Cinefililor.

vineri, 16 aprilie 2010

Cum am sărbătorit ziua Clubului Cinefililor

De la bun-început am să precizez că impresiile mele de cinefil sunt în altă parte, unde mă pot exprima mai liber, ca să nu oblig pe nimeni care doar vrea să se informeze cu privire la ce film se dă în Copou, să citească toate părerile mele de bine/rău pe aici. Mi se pare mai aerisit așa!



Bun! Ziua a fost deosebită, cu o atmosferă foarte naturală, fără prea multe oficializare: pur și simplu o mână de oameni, luați prin surprindere sau pregătiți, au asistat la o retrospectivă din 100 de slide-uri a regizorilor și filmelor (o mică parte!) care s-au perindat de-a lungul timpului la Clubul Cinefililor. Desigur, fundalul muzical a fost asigurat de This is my song, a lui Charlie Chaplin, melodie consacrată, de telecinemtecă.


După care a trebuit să "clarific lumea prezentă în privința a ceea ce se întâmplă, să le mulțumesc pentru faptul că vin la filme și să îi rog să se înfrupte din mica noastră surpriză, pregătită pentru ei și pentru ocazia aceasta puțin mai specială. Nu împlinești 5 ani în fiecare zi!


De la cel mai mic (Robert) până la cel mai mare (Dl Grumeza), fiecare a avut parte fie de un pahar de șampanie și de o prăjiturică și de multe anunțuri cinefile, pe care au fost nevoiți să le asculte pentru că se mai mișcă lucrurile în Ieșul acesta și în direcția aceasta. Nu cu viteza dorită, dar se mai întaâmplă una alta!

(ștrumful Robert)

(colegul Cătălin Chiriloi de la Clubul Fotografilor, clubul-vecin de marțea)

(ninsul domn Grumeza)

Încet, ne-am pregătit pentru filmul The Defiant Ones...


...și totul s-a terminat cu un ropot de aplauze în final, cu poză de grup (generații succesive!), cu o stare de bine și de mulțumire că există așa ceva și că unele lucruri rezistă la risipire atunci când o fărâmă din ele se reinventează! Sper să ne meargă și mai bine și să ne vedem la cât mai multe filme bune!

Daniela Abageru.

P.S: Toate fotografiile au fost făcute de Ștefan Abageru.

duminică, 11 aprilie 2010

O mână de ani și o mână de cinefili

Se fac 5 ani! Sigur, se face un bilant, se trage linie, se evaluează nostalgic trecutul, dar, cel mai important, se păstrează rezistența acestei forme de împărtășit cultura cinematografică!

Dan Mititelu a rulat primele filme pe 13 aprilie 2005. Andrei Tarkovski a deschis această aventură cinefilă. Am înglobat 8 regizori în 2005, 12 în 2006, 6 in 2007, 12 in 2008, 12 in 2009 și suntem la 4 în 2010. Deocamdată! La maratoane situația arată cam astfel: 16 în 2006, 8 în 2007, 16 în 2007, 6 în 2008, 2 în 2009.

PE SCURT: 54 de regizori și 48 de maratoane: 345 de filme!

(fotografie de Mitch Anthony)
1) Adrian Pipirigeanu

Salutări! Vă scriu cu bucurie sinceră pentru anii pe care Clubul Cinefililor i-a făcut. La mai mulți! Sunt un cinefil relativ sârguincios și mă prezint miercuri seara la Club de când rula Chaplin. A fost un început frumos cu "Modern times" și mult mai multă lume. La primul meu film am întârziat și era atât de aglomerat încât am stat pe trepte. Era și Andrei Gorzo printre noi. Au trecut ceva mai mult de patru ani de atunci, iar filmul de miercuri seara mi-a intrat in reflex. Aștept miercurea, iar miercuri aștept seara. Încerc să transmit microbul în stânga și în dreapta - recunosc, fără prea mare succes. Suntem obișnuiți să "consumăm" filme așa cum savurăm înghețata - o experiență intensă, dar efemeră. La club e altfel și, de aceea, revin săptămână de săptămână. În acești ani am acumulat multe trăiri, multe experiențe. Simt că în pași mărunți, dar stăruitori, am construit ceva ce o să îmi rămână toată viața și nu pot să nu zâmbesc larg, cu mulțumire acestui gând.
Toată recunoștința mea celor care au ținut Clubul în picioare în acești ani. Cum să vă răsplătim?

2) Iuliana Marinescu

Nu-mi mai amintesc primul film, dar știu că a fost din ciclul de după Andrei Tarkovski. M-a cucerit calitatea filmelor (de artă) și....umorul Dlui Mititelu la acea vreme. Acum a rămas atmosfera poetică a parcului până intru în sală, faptul că sala nu e plina, doar spectatori interesați și farmecul drei Daniela. Vă doresc o primavară frumoasă și LA MULȚI ANI!

3) Irimia Bogdan

Salutări tuturor! Deși în ultimul an de mult p rea puține ori am trecut pragul clubului nostru, sufletește sunt alături de cinefili chiar și în zilele în care "treburi de om mare" mă împiedică să ajung în Iași. Am fost un foarte sârguincios cinefil, miercurile erau "ziua pentru film" ... și acum, în fiecare miercuri, la ora 17.30, sună reminderul telefonului: "FILM". Am fost foarte bucuros când am primit "legitimația de membru" și am semnat alături de mulți alții (pe vremea aceea eram mulți, dar nu numărul contează, ci sufletul) lista cu membri necesari pentru înființarea legală a clubului.
Îi mulțumesc Danei Abageru pentru dăruirea continuă pe care o are pentru noi. Primul film...hmmm. Viridiana. Un film care m-a impresionat, recunosc. Sper să mâncăm împreuna o felie de tort miercuri.

4) Tudor Droahnă

Bună ziua,
Am observat că, din păcate, foarte puțini dintre cei care vin la club au răspuns solicitării dvs. și de aceea m-am gândit că un mesaj sincer ar putea conta. Am început să vin la club în timpul medalionului ABBAS KIAROSTAMI, adică spre finalul anului trecut, imediat ce am aflat de existența clubului. Nu știam ce voi urmări, pur și simplu am dat curs unei invitații. Dup începutul filmului am creyut că mă voi plictisi îngrozitor, dar încet-încet am fost prins de vrajă (rula Unde este casa prietenului meu). M-a frapat cât de mult seamănă viața acelor iranieni de rând cu viața țăranului român, așa cum e prezentat în Moromeții sau alte romane. Pot spune că am fost fascinat, așa că am revenit și miercurea următoare. A poi a urmat medalionul Buster Keaton, atât de plin de umor și totodată cu mesaj social și politic. Dup 2-3 preyențe la club, am început să vin și singur dacă nici unul dintre prieteni nu putea veni...cred că dă dependență. Probabil un factor important e că variați foarte mult tema, chiar în cadrul aceluiași medalion.
Vă felicit pentru consecvență și seriozitatea pe care le-am simțit până acum și mă bucur enorm că mai există activități culturale și în același timp necomerciale.

5) Cristina Petru

În primul rând vreau să-i mulțumesc D-șoarei Daniela Abageru, pentru că ea a fost cea care mi-a făcut "cunoștință" cu acest club și cu minunatele filme. Hmmm....îmi amintesc primul film ce l-am văzut la club: s-a numit "Șoimul Maltez", nu mai țin minte cine era regizorul, știu că acest film era în cadrul unui maraton. Mi-a plăcut foarte tare acel film și, bineînțeles, au urmat și altele la care am venit cu plăcere. Îmi place sala unde se dau filmele, îmi plac oamenii ce vin la fiecare film, unii mai fideli, iar alții în funcție de timpul ce îl au. Sincer, mi-ar plăcea ca după ce se vizionează filmul să mai rămânem măcar jumătate de oră și să comentăm puțin filmul, mi-ar plăcea să aud păreri "la cald" ale cinefilior.
La mulți ani!!!! și felicitări celor care s-au ocupat de acest club acești 5 ani și sper ca în viitor clubul să fie și mai cunoscut și să aibă și mai mulți cinefili și filme la fel de bune sau poate chiar mai bune.

6) Dana Nicoleta

Nu știu cum să încep să spun ce am în minte și suflet în legătură cu acest club al cinefililor pentru că în ultima perioadă am fost nițel dezamăgită. Nu mă aștept ca lumea să fie perfectă, de aceea probabil doresc încă să comunic ce simt. Clubul e un lucru prețio pentru oamenii care doresc să își facă viața mai colorată, să facă o incursiune în trecut, în mințile unor regizori care au trecut de granițele unui om simplu și ne-au oferit pasiunea lor în forma peliculelor. Am început să vin într-un moment în care greutatea Universului mă făcea tot mai mică și am găsit în voi o gură de aer proaspăt. Spun proaspăt pentru că deși atmosfera pe care o simt eu e ruptă parcă din trecut mă salvează de cotidianul insipid.
Mulțumesc din suflet celor care păstrează pe șine acest club.

Le mulțumim celor 6 care au răspuns și ne-au împărtășit din gândurile lor. Le mulțumim și celor care s-au gândit, dar nu au mai pus în practică intenția. Importantă până la urmă este atitudinea pusă în faptă față de filmele "altfel". Și nu oricine poate ajunge să facă echilibristică în zona aceasta, căci necesită pasiune, iar răsplata este pe măsură!

(fotografie făcută de Cătălin Crețu)

O singură dată am mai sărbătorit Clubul, pe 22 iulie 2006, când a împlinit 100 de filme! Eram în vremurile bune și frumoase de început, când descâlceam ce înseamnă exact film de artă, care sunt regizorii obligatoriu de văzut, cum se poate comunica atât de dens prin film și cum acesta poate fi o formă de rezistență în fața ignoranței, a superficialității și a consumismului din jur. Pe temelia de atunci ne sprijinim noi astăzi și cred că toți îi suntem recunoscători lui Dan Mititelu pentru ea și pentru exemplul personal de a ne fi arătat cum se face, fără prea pretenții de laudă de sine, ci doar din nevoia sinceră de a te simți util și de a lumina și în jur cu ce ai găsit: un exercițiu al împărtășirii și creșterii!

(o parte din cinefilii de la începuturi)

Actuala Echipă Clubul Cinefililor este formată din: Daniela Abageru, Ștefan Abageru, Octavian-Daniel Stoica, Bogdan Monoran, Cătălin-Mihai Ștefan. Suntem voluntarii la fapte care încercăm să ducem Clubul mai departe în condițiile și condiționările actuale! Ne iese, nu ne iese, asta o evaluează cei care vin și revin/pleacă, dar noi rămânem pasionați, prezenți și receptivi la cei care vor să se implice activ!
La mulți ani!

(fotografie de Gregory Colbert)

Miercuri, 14 aprilie 2010 - 344 -"Sfidătorii"

Clubul Cinefililor, cu sprijinul Fundaţiei culturale "Timpul", vă aşteaptă la Casa de Cultura "Mihai Ursachi" a municipiului Iaşi să vizionaţi miercuri, 14 APRILIE 2010 de la ora 18.00, în cadrul unui medalion STANLEY KRAMER:

"SFIDĂTORII"
("The Defiant Ones", 1958 - alb/negru - 97 minute)

(Sidney Poitier și Tony Curtis)

Doi deținuți sunt încătușați împreună. Găsesc o cale neașteptată să scape. Libertatea este tot ce vor. Există o problemă: cătușele îi țin legați unul de celălalt și sunt nevoiți să se suporte, chiar dacă nu se agreează prea mult. Drumul spre ieșirea din această situație le oferă însă multe răsturnări de situație, iar scena încercării de a ieși din groapa de apă și nămol, pe o ploaie șiroindă, este memorabilă.
Filmul a luat 2 Oscar-uri, pentru scenariu și cinematografie, plus 7 nominalizări la alte secțiuni.

Vă așteptăm la un film al încătușării,
Echipa Clubul Cinefililor.

luni, 5 aprilie 2010

Miercuri, 7 aprilie 2010 - 343 -"Ghici cine vine la cină"

Un Paște luminos, plin de liniște sufletească și...
HRISTOS A ÎNVIAT!

(fotografie făcută de Baz Ratner/Reuters, la Biserica Sfântului Mormânt din Ierusalim)

Clubul Cinefililor, cu sprijinul Fundaţiei culturale "Timpul", vă aşteaptă la Casa de Cultura "Mihai Ursachi" a municipiului Iaşi să vizionaţi miercuri, 7 APRILIE 2010 de la ora 18.00, în cadrul unui medalion STANLEY KRAMER:

"GHICI CINE VINE LA CINĂ"
("Guess who's coming to dinnner", 1967 - color - 110 minute)

(Spencer Tracy cu Sidney Poitier)

(la repetițiile pentru film, Katherine Hepburn și Spencer Tracy, un cuplu de istorie)

Povestea este simplă: un negru intelectual dorește să ia în căsătorie o fată albă, fiica unor liberali, luptători pentru drepturile omului. Simplu de complicat! Teoria este mereu mult mai ușor de susținut decât punerea în practică a principiilor, iar această dorință negru/albă va da bătăi de cap părinților fetei (interpretați de Spencer Tracy și Katherine Hepburn).
Filmul este o comedie clasică, miza este ținută de actori, de capacitatea lor maximă de expresie, de un scenariu absolut superb, motive pentru care au fost obținute 2 premii Oscar: Katherine Hepburn - Cea mai bună actriță în rol principal și William Rose - Cel mai bun scenariu. Pe lângă acestea, au mai fost încă 8 nominalizări.
A fost ultimul film al lui Spencer Tracy (pentru care a primit și o nominalizare la Oscar), el murind la 6 luni după ce filmările au fost încheiate.


Luna aceasta este dedicată lui Stanley Kramer, regizor din a cărui filmografie vom viziona:
14 aprilie 2010 - The Defiant One
21 aprilie 2010 - Inherit the Wind
28 aprilie 2010 - The Secret of Santa Vitoria.

Vă așteptăm în Copou la un film clasic, puternic in sugestie,
Echipa Clubul Cinefililor.