Clubul Cinefililor, cu sprijinul Fundaţiei culturale "Timpul", vă aşteaptă la Casa de Cultură "Mihai Ursachi" a municipiului Iaşi să vizionaţi miercuri, 11 APRILIE 2012 de la ora 18.00, în cadrul unui medalion dedicat regizoarei daneze, SUSANNE BIER:
"ÎNTR-O LUME MAI BUNĂ"
("Haevnen", 2010 - color - 120 minute)
*subtitrare în română
Cronică realizată de Cristina Zaharia (în Agenda LiterNet):
"Care e cea mai bună dintre lumile în care e posibil să trăieşti? Cea săracă, din lumea a treia, cu drame umane sfâşietoare, dar "învelită" într-un peisaj nepământean de frumos sau cea occidentală, tolerantă şi decentă, în care comunicarea nu merge întotdeauna nici între părinţi şi copii, nici măcar între soţi şi violenţa mocneşte tocmai din această cauză? Mergeţi să vedeţi filmul acesta şi să primiţi morala lui specială.
Filmul începe brusc în Africa unde un doctor alb îngrijeşte cu calm şi răbdare toţi răniţii. Ştiu că, oricâte ar fi, filmele cu şi despre continentul negru ne dau frisoane şi ne fac să plângem cât ne uităm la ele, dar apoi ne întoarcem la rutina vieţii noastre simple, uitând complet problemele celor din capătul de lume. Ei bine, acesta nu este şi nici nu îşi propune să fie un rechizitoriu despre sărăcie, despre corupţie, despre bande şi clanuri, despre mizerie. Filmul este o minunăţie, blând şi clar ca apa.
Regizat exemplar de Susanne Bier, câştigător de Glob de Aur şi Oscar pentru Cel Mai Bun Film Străin, are toate nadele să te cheme să îl vezi. Şi foarte plăcut este că te scufunzi în el, în această poveste simplă, dar spusă frumos, cu un soi de realism şi de minimalism nordic spart de cele mai serene şi mai grandioase imagini pe care le-aţi văzut în ultimul timp. Nu e un film dulce, are forţă, putere şi energie, te prinde, aşa, tăcut, fără explicaţii cum este. Nu simţi sexul regizorului, nu e sentimental sau liricoid, ba, dacă nu ai şti că cineastul din spatele camerei este o femeie, ai crede că ai în faţă opera poetică şi lirică a unui experimentat corespondent de război.
Încă din filmul mut am văzut că natura poate să fie personaj expresiv în filmele nordice. La doamna Bier întinderile de apă de la casa daneză sau cele de deşert african, cu cer întunecat ca de furtună, în ciuda secetei, spiralele de praf, un câmp cosit - toate pure şi primitive, de început de lume - îşi interpretează rolurile de soprană de coloratură, lăsându-te de fiecare dată cu inima plină de bucurie. La asta contribuie din plin de la un capăt la altul al filmului o specială lumină de miere, caldă şi portocaloasă, apusuri şi răsărituri nordice care să echilibreze coloristic praful roşiatic care vântură corturile mici din tabăra de refugiaţi.
Filmul începe brusc şi merge un timp aşa, fără să ştii cine este doctorul, cine a murit, ce legătură este între personajele arătate, cele din satul african şi cele de la ferma din Danemarca. Regizoarea filmează atât cât trebuie, fără să insiste pe detalii revelatoare. Şi asta intrigă şi te ţine atent.
Anton este un doctor care, din cauza călătoriilor în Africa, e în prag de divorţ. Are doi băieţi. Fiul lui, Elias, are la şcoală un coleg nou, Christian, venit de curând din Londra. Băieţii se împrietenesc. Şi, pentru că doctorul e agresat de un mecanic şi nu răspunde la agresiunea acestuia, decid cei mici să se răzbune.
Şi, între şi printre aceste scene, multe tăceri, aşa cum numai nordicii au în filme, mai expresive decât cuvinte aiurea, camera mobilă şi foarte aproape de chipurile frumoase, scene scurte, dar necesare în curgerea poveştii. Şi muzica - câteva accente şi apoi aproape că uiţi de ea, căci se aude des apa, aşa că nu îţi lipseşte.
Un fapt de viaţă, dar expandat altfel decât în minimalismul românesc, cu momente de introspecţie, de căutare lăuntrică fără replici false. Căci momentul dramatic vine şi acum e timpul ca lecţiile să fie învăţate şi familia să stea unită.
Filmul pare simplu, dar, prin acumulare, te încarcă. Foarte uman, general valabil, este un film al deciziilor mute, al pedepselor. Interioare neostentative, o trecere a timpului ca o mângâiere, foarte buni actori, mai ales copiii, cel mai blând şi frumos film despre violenţă şi despre iertare.
"How are you?" strigă în cor copiii africani alergând în urma maşinii. Generic de final splendid. Rămâneţi până la capăt să vă uitaţi şi să vă umpleţi ochii cu el. Să înţelegeţi ce minunate şi preţioase sunt viaţa, dragostea şi prietenia."
Vă aşteptăm la un film de Oscar,
Echipa Clubul Cinefililor.
A fost minunat.
RăspundețiȘtergere