luni, 5 noiembrie 2012

Miercuri, 7 noiembrie 2012 - 486 - "O călătorie în India"

*** Întrucât am sărit o miercuri în octombrie, din pricina problemelor tehnice de la Casa de Cultură, şi săptămâna trecută am difuzat filmul programat pentru acea miercuri, am hotărât să intrăm în luna noiembrie cu ultimul film din cadrul medalionului David Lean pentru ca cei care îl doreau săptămâna trecută să nu fi aşteptat degeaba. 
Îmi cer scuze personal pentru întârzierile anunţurilor pentru filme: puteţi verifica şi pe Facebook dacă nu găsiţi aici informaţia! Voluntariatul presupune o poziţie codaşă după achitarea de priorităţi şi, uneori, acestea sunt prea multe şi necesită prea mult timp. Vă mulţumesc pentru interesul pe care unii dintre dvs. îl arătaţi direct Clubului Cinefililor şi...nu vă faceţi griji: intenţionăm să mai existăm prin Târgul Ieşilor ceva vreme! 
Daniela Abageru

*** Intrarea în Sala Diotima se va face până la ora de începere a filmului. După aceea, uşa de la intrare se va încuia, întrucât Casa de Cultură nu mai beneficiază de pază şi cinefilii voluntari care se ocupă de proiecţia filmului miercuri de miercuri la Clubul Cinefililor nu stau de pază la intrare, ci vizionează filmul împreună cu dvs.: voluntariatul le acordă acest drept! Pentru o bună desfăşurare a activităţii vă rugăm ca, după începerea proiecţiei, dacă aţi ajuns târziu şi vreţi să intraţi sau dacă vreţi să părăsiţi sala în timpul proiecţiei, să folosiţi uşa de sus, deschisă pentru aceste scopuri
  
*************************************************************************************

Clubul Cinefililor, cu sprijinul Fundaţiei culturale "Timpul", vă aşteaptă la Casa de Cultură "Mihai Ursachi" a municipiului Iaşi să vizionaţi miercuri, 7 NOIEMBRIE 2012 de la ora 18.00, în cadrul unui medalion dedicat regizorului englez, DAVID LEAN:

"O CĂLĂTORIE ÎN  INDIA"
("A Passage to India”, 1984 – color – 163 minute)
*subtitrare în română



"Ce s-a întâmplat într-o peşterăa izolată, vizitată de o tânără englezoaică şi un fermecător doctor indian? Misteriosul incident naşte întrebări şi mai sumbre prin viziunea lui David Leam ce surprinde pasiunea, spiritul şi exotismul romanului clasic a lui E.M. Foster din 1920, "India" sub ocupaţie britanică.

Regizată de David Lean, pelicula de Oscar "O călătorie în India" se inspiră din romanul lui E. M. Forster, acţiunea fiind plasată în India anilor '20. Adela Quested (Judy Davis), o femeie britanică educată, soseşte în oraşul Chandrapore, sperând că aici va avea ocazia să cunoască stilul de viaţă autentic indian. Ea nu călătoreşte singură, ci împreună cu Mrs. Moore (Peggy Ashcroft), o femeie mai în vârstă. Aici, Adela se împrieteneşte cu Dr. Aziz (Victor Banerjee), un indian care nu purta haine tradiţionale şi, în ciuda tabuurilor sociale care existau de multă vreme, el reuşea să aibă acces foarte uşor în cercurile britanicilor. Într-una dintre zile, Aziz, Adela şi doamna Moore merg să viziteze peşterile Marabar. Din acest moment, viaţa organizată a doctorului se dă peste cap iremediabil, deoarece Adela îl acuză că o molestase într-una dintre peşteri. Aziz este imediat arestat şi, când se afla în spatele gratiilor, află că toată administraţia britanică este împotriva lui, dorind să fie găsit vinovat şi să fie pedepsit exemplar. În felul acesta, toţi indienii aveau să afle ce îi aşteapta dacă molestează un cetăţean britanic. Astfel, Aziz va înţelege pe pielea lui motto-ul neoficial al sistemului britanic: "vinovat până la demonstrarea nevinovăţiei".

Printre altele, pelicula a obţinut nouă nominalizări şi două premii Oscar (pentru cea mai bună coloană sonoră şi cea mai bună actriţă - Peggy Ashcroft); opt nominalizări şi un premiu BAFTA (cea mai bună actriţă - Peggy Ashcroft); două nominalizări şi trei premii la ceremonia decernării Globurilor de Aur (cel mai bun film străin, cea mai bună actriţă - Peggy Ashcroft - şi cea mai bună coloană sonoră) şi o nominalizare la premiile Grammy." (sursa: Cinemagia)

Vă aşteptăm la ultimul film din cadrul medalionului David Lean, 
Echipa Clubul Cinefililor

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu