Miercuri, 6 februarie 2013 - 496 - "Ninotchka" - medalion regizorul german ERNST LUBITSCH

Clubul Cinefililor, cu sprijinul Fundaţiei culturale "Timpul", vă aşteaptă la Casa de Cultură "Mihai Ursachi" a municipiului Iaşi să vizionaţi miercuri, 6 FEBRUARIE 2013 de la ora 18.00, în cadrul unui medalion dedicat regizorului german, ERNST LUBITSCH:

"NINOTCHKA"

("Ninotchka”, 1930 – alb/negru – 110 minute)

*subtitrare în română

(regizorul german ERNST LUBITSCH)

Mircea Dumitrescu despre Ernst Lubitsch: "Deşi timpul nu este un criteriu estetic, ci extraestetic, în cazul operelor de artă, al culturii, în general, el este cel mai bun judecător. Odată cu trecerea timpului, judecata estetică se detaşează de contextele facile, criteriile pot fi mai bine folosite, gustul operează cu mai multă siguranţă, sensurile şi semnificaţiile ni se relevă cu mai multă claritate, emoţiile, sensibilităţile se manifestă fără acel balast de sentimentalisme, de convenţionalisme, de îngăduinţe, de impresii de moment, de (re)sentimente ce decurg din condiţia de contemporan cu o anumită lucrare şi, mai ales, cu autorul ei.

Este şi cazul regizorului şi producătorului de filme german şi nord-american (prin adopţie), Ernst Lubitsch (Berlin, 28 ianuarie 1892 – Hollywood, 30 noiembrie 1947). A fost considerat în SUA, în anii '36-'40, unul dintre primii patru-cinci regizori de film. Astăzi însă, din perspectiva timpului, întreaga lui operă cinematografică, inegală, sclipitoare, elegantă, încă amuzantă la un mod subtil şi elevat, cu virtuozităţi de stil, îşi dezvăluie carenţele de fond. Se verifică, şi în cazul acestui regizor talentat, dezinvolt, inspirat, că o solidă operă de artă rezistă în timp numai dacă autorul ei şi-a asumat prin ea problematica majoră a epocii în care a fost creată, problematica omului.

Părinţii săi erau de origine ruso-israeliană (Anna si Simon). A studiat la „Sophien Gymnasium” din Berlin. Apoi, a urmat un curs de actorie cu Victor Arnold. În 1911, marele om de teatru Max Reinhardt îi înlesneşte un rol într-o comedie; colaborează cu acesta doar doi ani, după care se va dedica regiei de film. Debutează, în cinematografie, ca actor, în 1913, în filmele lui Carl Wilhelm. Ca regizor de film de ficţiune de lungmetraj debutează în 1915, cu Blindekuh. În mai multe filme ale sale apare şi ca interpret, dar şi ca furnizor de subiecte sau coscenarist.

În activitatea sa de regizor de film se disting două perioade: germană, între anii 1915 şi 1922, şi nord-americană, între anii 1923 şi 1947. În prima perioadă a realizat 34 de filme, dintre care 6 în colaborare. Aceste prime filme sunt comedii pline de vervă, spumoase, însă facile. Primele succese: Carmen (1918), Die Austernprinzessin (Prinţesa Austriei), 1919, şi Madame DuBarry, 1919. Cel mai important film din perioada germană este Anna Boleyn, 1920, o pagină de istorie tratată cu luciditate, cu un rol valoros al marelui actor Emil Jannings.

În cea de a doua perioadă, perioada nord-americană, a realizat 33 de filme, dintre care 4 în colaborare, un film de episoade, iar unul, început, a fost terminat de prietenul sau, regizorul de film Otto Preminger. O perioadă în care domină tot comedia, dar se remarcă trecerea de la comedia clasică la cea mondenă, vodevilul, în care costumele au un rol important, la comedia sofisticată. Preferinţa pentru operetă rămâne constantă. Până la apariţia sonorului, el pune accent pe contrastul alb/negru, pe montajul aluziv. Sonorul îi dă posibilitatea să-şi demonstreze rara capacitate de a asambla elementele componente ale artei cinematografice într-un tot armonios. Reprezentative, pentru această perioadă, sunt două filme: Trouble in Paradise (Bucluc în paradis), 1932, şi Design For Living (Trei şi una), 1933. Acestea, la care mai putem adăuga încă unul (Angel, 1937, în care distribuită valoroasa şi originala actriţă Marlene Dietrich), se numără printre cele mai reuşite filme ale sale. Filmul Trouble in Paradise (Bucluc în paradis), cunoscut la noi şi cu titlul Supărare în paradis, este suficient pentru a ne da seama de stilul lui Ernst Lubitsch, de optica lui, de valoarea lui, dar şi de insuficienţele lui. Sursa literară a filmului este piesa de teatru omonimă a lui Laszlo Aladar. Pretextul este motivul lumii ca Paradis, un paradis privit cu un ochi modern. Un Paradis în care, firesc, evoluează un cuplu erotic, în sens mitic... Filmul are numeroase surse de comic, întâmplări, imprevizibile pe un traiect de prestigiu, Veneţia-Paris. Umorul, verva, fluenţa, dezinvoltura sunt încă proaspete, dar au rămas doar vervă, fluenţă şi dezinvoltură.

Dar filmul din 1943, Heaven Can Wait (Cerul mai poate aştepta), semnifică, într-adevăr, culmea carierei sale cine­atografice. Şi filmul din 1942, To Be Or Not To Be (A fi sau a nu fi), se reţine pentru gustul lui privind comedia clasică. Ilustrativ este însă în acest sens Ninotchka, 1939, film în care Greta Garbo realizează un rol cu totul aparte.

În filmele şale au fost distribuiţi actori nu numai foarte cunoscuţi, dar şi valoroşi: Mary Pickford, Pola Negri, Miriam Hopkins, Marlene Dietrich, Claudette Colbert, Greta Garbo, Carole Lombard, Emil Jannings, Ramon Novarro, Maurice Chevalier, Lionel Barrymore, Fredric March, Gary Cooper, James Stewart, Charles Boyer, Jennifer Jones."

NINOTCHKA (1939) - "Garbo râde! Acesta a fost sloganul folosit de studiourile MGM în campania promoţională în Europa a filmului, pe vechiul continent Greta Garbo fiind mai îndrăgită decât în Statele Unite (în toate cele 25 de filme făcute până în 1939, actriţa jucând cu figura împietrită, ca a Sfinxului, de unde şi porecla). 

În Ninotchka, Garbo parcă e alta! Actriţa nu numai că râde, dar flirtează, dansează, bea, sărută, şi – evident pentru orice spectator – este în largul său. Rece şi austeră în toate celelalte filme, în această singură comedie din cariera sa Garbo a demonstrat că se poate metamorfoza într-o femeie care se bucură, e fericită, e îndrăgostită... Rolul (penultimul) i-a adus a patra nominalizare Oscar, dar unica statuetă primită va fi Oscarul onorific din 1954, la treisprezece ani de la retragerea din activitate a actriţei (imediat dupa filmul “Two-Faced Woman”, 1941). Pentru producerea acestui film chiar Garbo a insistat foarte mult, MGM considerând că schimbarea totală a imaginii actriţei ar putea dăuna atât carierei protagonistei, cât, mai ales, încasărilor. Nimic din toate acestea nu s-a întâmplat. Filmul a fost declarat printre cele mai bune zece producţii ale anului 1939, de mai multe publicaţii de specialitate. La jumătate de secol de la premieră, filmul e notat cu cinci stele din cinci. 

Trei delegaţi ruşi, comunişti îndoctrinaţi, sosesc la Paris pentru a vinde un set de bijuterii şi se instalează în apartamentul regal al unui hotel de lux, singurul care dispune de un seif suficient de mare. Refugiată în capitala Franţei după revoluţia bolşevică, Marea Ducesă Swana, fosta proprietară a bijuteriilor, îl pune pe iubitul ei, Contele Leon Dolga, să obţină o hotărâre judecătorească de interzicere a vânzării, sperând să facă rost de bani pentru a-şi răscumpără diamantele. Între timp, Moscova decide să o trimită în misiune pe tovarăşa Lena Yakushova, Ninotchka, să rezolve situaţia. Leon se îndrăgosteşte de ea şi, din rigida bolşevică, îmbrăcată sărăcăcios şi fără gust, o transformă într-o femeie elegantă şi seducătoare. Dar şi Swana îl iubeşte pe conte, iar pentru a-l păstra renunţă la bijuterii. Din nou pe urmele celor trei camarazi, Ninotchka îl va reîntâlni pe Leon în Turcia, pentru a nu se mai întoarce niciodata în Rusia..." (sursa: cinemagia)

Vă aşteptăm să o vedem împreună pe Greta Garbo, 

Echipa Clubul Cinefililor.