Clubul Cinefililor, cu sprijinul Fundaţiei culturale "Timpul", vă aşteaptă la Casa de Cultură "Mihai Ursachi" a municipiului Iaşi să vizionaţi miercuri, 20 MARTIE 2013 de la ora 18.00, în cadrul unui medalion dedicat regizorului francez, CLAUDE BERRI:
"NUMAI ÎMPREUNĂ"
("Ensemble c'est tout”, 2007 – color – 97 minute)
*subtitrare în română
După imensul succes al romanului scris de Anna Gavalda, Ensemble c'est tout, regizorul Claude Berri descoperă această poveste în acelaşi timp intimistă şi universal valabilă despre căutarea de sine prin intermediul celuilalt si despre fericirea regăsită graţie dragostei şi prieteniei. Realist şi poetic, romanul are o structură deosebit de cinematografică. Subiectul e contemporan, personajele există, locul acţiunii este, practic, acelaşi, dialogurile sunt tandre şi pline de haz, intriga se leagă în jurul a patru personaje principale, povestea ne emoţionează pe fiecare dintre noi.
Acţiunea se desfăşoara la Paris, pe parcursul unui an de zile. Tânăra Camille se împrieteneşte cu cei doi vecini ai ei, Philibert şi Franck, apoi se instalează la ei ca să aibă parte de mai mult confort şi mai multă încurajare. Trăind în armonie, cele trei personaje, opuse din toate punctele de vedere, de la caracter la povestea familială a fiecăruia, regăsesc gustul vieţii. Dincolo de dispute, de împăcări, de certuri, de complicităţi, plăcerea de a trăi „împreună“ îi face mai puternici. Şi atunci hotărăsc să o ia în grijă pe bunica lui Franck, o bătrână pe cât de încăpăţânată, pe atât de adorabilă.
Eroii acestei poveşti sunt loviţi de viaţă, întrucâtva sălbatici şi solitari, dar cred în generozitatea inimii, în puterea sentimentelor. Oare a fi „împreună şi nimic mai mult“ le-ar îngădui să se descopere pe ei înşişi, să se realizeze? Dincolo de povestea propriu-zisă, filmul face loc vieţii reale de fiecare zi. Nimic nu e roz, iar dramele pândesc în jurul spaţiului septic pe care cei trei şi l-au construit. În afara şi înăuntrul lui, o ameninţare planează asupra fericirii lor: cum să scape de loviturile dure ale vieţii, fără a risca să treacă pe lângă aceasta?
Eroina filmului, Camille, este admirabil interpretată de către Audrey Tautou. În gestica şi în fineţea siluetei sale, actriţa pare să se confunde cu personajul Camillei, tânără anorexică, sinceră şi blândă, dintr-o bucată şi sensibilă. Deşi provine din mediul burghez, a decis să se angajeze ca menajeră pentru a fugi de false aparenţe, de false sentimente. E prudentă şi se teme de toţi, inclusiv de mama ei, până în ziua când îl cunoaşte pe Philibert. Cavalerismul şi puritatea acestui băiat timid îi inspiră încredere şi nevoia de a străbate alături de el o bucată de drum, fără să-i pese de viitor.
Societar al Comediei Franceze, Laurent Stocker îl interpretează pe Philibert, un tânăr aristocrat bâlbâit, foarte bine-crescut, oricând gata să facă servicii tuturor. El locuieşte provizoriu într-un vast apartement aparţinând familiei şi a cărui succesiune nu a fost reglementată. Refuzând rigorismul părinţilor, situat în afara bunelor maniere din care tânărul şi-a făcut un mod de viaţă, Philibert vinde cărţi poştale ilustrate - când de fapt ar putea fi, prin erudiţia lui, un bun istoric. Ca să profite de apartamentul plin de mobile vechi, dar lipsit de viaţă şi de bucurie, îi propune prietenului său Franck să-l găzduiască până când acesta îşi va rezolva problema locuinţei.
Bucătar cu inimă mare, dar caracter urât, Franck este întruchipat de Gillaume Canet, impresionant, emoţionant şi generos. Atunci când nu munceşte, tânărul niţel bădăran acumulează cuceriri amoroase şi se ocupă de bunica lui. La început, nu suportă prezenţa în apartament a Camillei şi îşi bate joc de Philibert pe care îl bănuieşte îndrăgostit. Treptat, Camille ajunge să-l îmblânzească şi să-l seducă, mai ales când îi propune să se instaleze la bunica lui, ca să-i poarte de grijă. Îndrăgostit la rându-i, Franck se loveşte de teama Camillei în faţa unui posibil angajament. (sursa: cinemagia)
Vă aşteptăm la un film cu Audrey Tautou,
Echipa Clubul Cinefililor.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu