marți, 7 mai 2013

Miercuri, 8 mai 2013 - 509 - "Războinicul şi prinţesa"

Clubul Cinefililor, cu sprijinul Fundaţiei culturale "Timpul", vă aşteaptă la Casa de Cultură "Mihai Ursachi" a municipiului Iaşi să vizionaţi miercuri, 8 MAI 2013 de la ora 18.00, în cadrul unui medalion dedicat regizorului german, TOM TYKWER:

"RĂZBOINICUL ŞI PRINŢESA"
("Die Kaiser und die Kaiserin", 2000 – color – 135 minute)
*subtitrare în română


Cronica de prezentare a filmului pe AltIaşi, realizată de Iosif Prodan:

"Al doilea film din medalionul dedicat de Clubul Cinefililor regizorului german Tom Tykwer este Die Krieger und die Kaiserin (2000), nominalizat la European Film Awards (EFA) la categoriile Cel mai bun Regizor, Cea mai bună Imagine, Cel mai bun Actor şi Cea mai bună Actriţă. 

Sinopsis: „Sissi este o tânără asistentă într-un spital de psihiatrie, vădit ataşată de pacienţii săi, dar a cărei viaţă este destul de fadă. Asta până când un accident îi va schimba viaţa pentru totdeauna. Ea scapă ca prin miracol, în mare parte datorită faptului că este menţinută în viaţă de însuşi cel care declanşase accidentul, un tânăr fost soldat, depresiv, ce locuieşte împreună cu fratele său.” (sursa: cinemagia)

Stephan Holden, cronicar la „The New York Times”, scrie în paginile cunoscutului cotidian american ca Die Krieger und die Kaiserin este „un basm dramatic cu nuanţe metafizice, care funcţionează după structura unui puzzle. Cu cât descoperi mai mult din ce se află în spatele poveştii, cu atât realizezi că ceea ce cauzează toate răsturnările de situaţie este destinul”. Acelaşi critic vede în acest lungmetraj o continuare tematică a precedentului Lola rennt, dar unde Lola curgea cu o viteză sufocantă, Die Krieger... este mai degrabă caracterizat de un „suprarealism languros”.

Dintr-un alt punct de vedere, Peter Bradshaw de la „The Guardian” afirmă din start că nu e fan Tom Tykwer - deşi i-a plăcut Wintersleepers (1997) - Die Krieger und die Kaiserin e „lung, plictisitor, pretenţios, cu o poveste difuză care ar trebui să fie susţinută de ceva trimiteri cosmice, dar e mai degrabă searbăd”.

Tom Tykwer a debutat în 1986 cu Friday Afternoon, iar dintre cele mai cunoscute filme ale sale (în afară de Lola Rennt) se numără ecranizarea după romanul cult al lui Patrick Suskind, Perfume (2006) şi recentul Cloud Atlas (2012), tot o ecranizare, după titlul omonim al lui David Mitchell. La capitolul palmares festivalier nu are nicio distincţie importantă câştigată, dar compensează cu nominalizări şi prezenţe la festivaluri importante, precum Berlinala (unde a avut şanse la Ursul de Aur în 2002 şi 2004), Locarno (1997) şi Veneţia (în 1998 şi 2010), sau gale sonore precum Globurile de Aur, EFA si BAFTA.

Die Krieger und die Kaiserin  nu a fost distribuit în cinematografele din România."

Vă aşteptăm la al doilea film din cadrul medalionului dedicat lui Tom Tykwer,
Echipa Clubul Cinefililor.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu