Clubul Cinefililor, cu sprijinul Fundaţiei culturale "Timpul", vă aşteaptă la Casa de Cultură "Mihai Ursachi" a municipiului Iaşi să vizionaţi miercuri, 8 IANUARIE 2014 de la ora 18.00, în cadrul unui medalion dedicat regizorului francez, ALAIN RESNAIS:
"HIROSHIMA, DRAGOSTEA MEA"
("Hiroshima, Mon Amour”, 1959 – alb/negru – 90 minute)
*subtitrare în română
"Hiroshima, mon amour. O înlănţuire de trupuri, un bărbat şi o femeie cuprinşi de taina dragostei, o iubire autentică, dar poate totuşi trecătoare, sunt elementele printre care zărim începutul filmului. Unul de care spectatorii mai slabi de înger au nevoie de multa tărie pentru a putea trece: sunt înfăţişate, fără cenzură, atrocităţile de la Hiroshima, oamenii care au rămas în urmă, durerile şi anomaliile fizice la care au fost supuşi. Un prim sfert de oră dur.
Ea este extrem de sinceră. După reliefarea războiului şi a urmărilor sale, este momentul desluşirii relaţiei de pe ecran: pentru ea, la început, nu pare decât o noapte de dragoste, fără implicare; pentru el, momentul de iubire este încă un mister: “Îmi stârneşti o dorinţă extraordinară de a iubi”, spune el. Fiecare din ei are un secret pe care îl poartă asupra sufletului lor: ea ne mărturiseşte că are câţiva copii, apoi că este căsătorită, el este de asemenea căsătorit, soţia lui este frumoasă, iar căsnicia fericită. Lucruri care nu sunt neobişnuite, o aventură peste mări şi ţări nu ar influenţa cu nimic esenţa căsătoriei, atâta timp cât rămâne doar o aventură si nu ajungem în faţa unei iubiri autentice.
Apoi lucrurile se complică: ea intră într-un con al amintirilor forţate, memoria ei se deschide pentru prima dată în faţa unei persoane, fie aceasta şi un străin, dovadă că pasiunea de moment se poate duce spre o dragoste autentică. Mărturisirea plăcerii primei iubirii, din adolescenţa petrecută la Nevers în Franţa, o ţine într-un fel departe de el, pentru că pasiunea prezentului se estompează atunci când povesteşti aceleiaşi persoane modul în care ai iubit o altă persoană în trecut.
Spre final, cand totul se doreşte a fi lămurit (dar regizorul lasă în mod special un final ambiguu şi cu multiple înţelesuri), mărturisirile şi cuvintele lor sunt aproape de sublim: “Acest oraş a fost făcut pentru dragoste”, “Vom deplânge ziua moartă cu conştiinţa şi bune intenţii. Nu vom mai avea ce face, decât să plângem după ziua moartă. Timpul va trece. Numai timpul. Şi va veni un timp, va veni un timp în care nu vom mai şti cum să denumim ceea ce ne leagă. Numele va dispărea puţin câte puţin din mintea noastra. Va dispărea complet.”, “Pentru el, uitarea va începe din ochii tăi.” Pentru aceste momente şi pentru o limbă franceză clară şi veritabilă, este un film ce trebuie văzut şi revăzut." (sursa: filme-carti.ro).
Vă aşteptăm la deschiderea anului cinefil 2014,
Echipa Clubul Cinefililor.
"Hiroshima, mon amour. O înlănţuire de trupuri, un bărbat şi o femeie cuprinşi de taina dragostei, o iubire autentică, dar poate totuşi trecătoare, sunt elementele printre care zărim începutul filmului. Unul de care spectatorii mai slabi de înger au nevoie de multa tărie pentru a putea trece: sunt înfăţişate, fără cenzură, atrocităţile de la Hiroshima, oamenii care au rămas în urmă, durerile şi anomaliile fizice la care au fost supuşi. Un prim sfert de oră dur.
Ea este extrem de sinceră. După reliefarea războiului şi a urmărilor sale, este momentul desluşirii relaţiei de pe ecran: pentru ea, la început, nu pare decât o noapte de dragoste, fără implicare; pentru el, momentul de iubire este încă un mister: “Îmi stârneşti o dorinţă extraordinară de a iubi”, spune el. Fiecare din ei are un secret pe care îl poartă asupra sufletului lor: ea ne mărturiseşte că are câţiva copii, apoi că este căsătorită, el este de asemenea căsătorit, soţia lui este frumoasă, iar căsnicia fericită. Lucruri care nu sunt neobişnuite, o aventură peste mări şi ţări nu ar influenţa cu nimic esenţa căsătoriei, atâta timp cât rămâne doar o aventură si nu ajungem în faţa unei iubiri autentice.
Apoi lucrurile se complică: ea intră într-un con al amintirilor forţate, memoria ei se deschide pentru prima dată în faţa unei persoane, fie aceasta şi un străin, dovadă că pasiunea de moment se poate duce spre o dragoste autentică. Mărturisirea plăcerii primei iubirii, din adolescenţa petrecută la Nevers în Franţa, o ţine într-un fel departe de el, pentru că pasiunea prezentului se estompează atunci când povesteşti aceleiaşi persoane modul în care ai iubit o altă persoană în trecut.
Spre final, cand totul se doreşte a fi lămurit (dar regizorul lasă în mod special un final ambiguu şi cu multiple înţelesuri), mărturisirile şi cuvintele lor sunt aproape de sublim: “Acest oraş a fost făcut pentru dragoste”, “Vom deplânge ziua moartă cu conştiinţa şi bune intenţii. Nu vom mai avea ce face, decât să plângem după ziua moartă. Timpul va trece. Numai timpul. Şi va veni un timp, va veni un timp în care nu vom mai şti cum să denumim ceea ce ne leagă. Numele va dispărea puţin câte puţin din mintea noastra. Va dispărea complet.”, “Pentru el, uitarea va începe din ochii tăi.” Pentru aceste momente şi pentru o limbă franceză clară şi veritabilă, este un film ce trebuie văzut şi revăzut." (sursa: filme-carti.ro).
Vă aşteptăm la deschiderea anului cinefil 2014,
Echipa Clubul Cinefililor.
Frumoasa postarea si filmul
RăspundețiȘtergere