Filmul surd în România mută, de Cristian Tudor Popescu
Trecând de curând pe la Cărturești și verificând și secțiunea de filme, am descoperit noua carte a lui Cristian Tudor Popescu, "Filmul surd în România mută". Nu știam că CTP scrie despre filme, dar acuma că am citit-o, pot spune că o face foarte bine. Spre deosebire de alte cărți din colecția Cinema de la Polirom (iată, o editură de la noi din Iași cu inițiative deapreciat), "Filmul surd..." nu este o colecție de articole (cum este cartea lui Andrei Gorzo, de exemplu), ci un studiu coerent într-o formă academică. Adică are un scop, o argumentare și concluzii, iar stilul este, în mare, obiectiv.
Ce își propune cartea? "Analiza raporturilor dintre filmulromânesc de ficțiune și propaganda politică în perioada1912-1989". A se observa că nu este vorba doar de perioada comunistă, ci deîntreaga istorie a cinematografiei româneștide până la 1989, deci include și filmul"Independența României".
Practic, cartea urmărește felul cum se reflectă deciziile politice
în film, și care sunt legile scrise și nescrise al cinematografiei, împărțind istoria de până la 1989 în câteva etape
mari: perioada de dinainte de 23 august 1944, perioada Dej, începutul epocii
Ceaușescu, perioada de după tezele din
iulie 1971, perioada anilor '80. Astfel, descoperim că în România, contextul
istoric a influențat mai mult filmul
decât au făcut-o diferitele curente artistice. Producția autohtonă, urmând modelul stalinist, a fost puternic
standardizată și cenzurată astfel încât
e nevoie să analizăm cadre individuale ca să descoperim un dram de creativitate
artistică.
Un exemplu de acest fel este "Erupția" (Liviu Ciulei,1957), care deși "înecat într-opropagandă groasă" are o secvență de deschidere atipică, specifică mai degrabă lui Antonioni, cu o atmosferă apăsată post-industrială în care o femeie înmănușată" care nu arată deloc a tovarășă muncitoare cu simț de răspundere "își potrivește ochelarii de soare. Pare banal astăzi un astfel de cadru, dar în 1957 el încălca mai multe reguli impuse de partid: mișcarea neîntreruptă cu sens, absența tăcerii și faptul că tot ce se întâmplă pe ecran trebuie să poarte un mesaj politic. Însă, neașteptat, acest film a trecut decenzură. Motivul? Femeia din cadru era Lica Gheorghiu, fiica"conducătorului iubit" din acea perioadă, Gheorghe Gheorghiu-Dej.
Astfel de descoperiri și asocieri fac lectura interesantă atât pentru cinefili, cât și pentru cei preocupați de istorie. Păcat că în loc de rememorare suntem nevoiți să facem autopsia cinematografiei românești de aproape un secol, din întreaga perioadă alegând cu greu câteva filme decalitate. Dar cartea merită citită tocmai pentru că e vorba de propagandă și manipulare în film ceea ce e interesant, deși e trist.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu