Miercuri, 29 februarie 2012 - 456 - "Splendoare în iarbă"

Clubul Cinefililor, cu sprijinul Fundaţiei culturale "Timpul", vă aşteaptă la Casa de Cultură "Mihai Ursachi" a municipiului Iaşi să vizionaţi miercuri, 29 FEBRUARIE 2012 de la ora 18.00, în cadrul unui medalion dedicat regizorului american de origine greacă, ELIA KAZAN:

"SPLENDOARE ÎN IARBĂ"

("Splendor in the grass", 1961 - color - 124 minute)

*subtitrare în română

“What though the radiance which was once so bright
  Be now for ever taken from my sight,
  Though nothing can bring back the hour
  Of splendour in the grass, of glory in the flower;
  We will grieve not, rather find
  Strength in what remains behind.”

William Wordsworth, “Ode: Intimations of Immortality from Recollections of Early Childhood”, 1802.

Deane (Natalie Wood într-o prestaţie nominalizată la Oscar, care a făcut-o pe actriţă să se îndrepte spre roluri complexe ca adult) este o tânără hotărâtă să facă ce e bine în oraşul ei din Kansas, în anii 1920. Dar sentimentele pe care le are faţă de iubitul ei, Bud (debutantul Waren Beaty) sunt prea puternice. Curând, însă, conflictul dintre comportamentul respectabil şi dorinţă îl va aduce pe Bud la un colaps fizic, iar pe Deane în pragul nebuniei.

Regizorul Elia Kazan l-a încurajat pe William Inge (Bus Stop, Picnic), câştigătorul unui premiu Pulitzer, să transforme o poveste reală pe care o auzise în Midwest, într-un scenariu de Oscar. Rezultatul, Splendoare în iarbă, rămâne astăzi la fel de poetic, impresionant şi puternic exact cum era în urmă cu două generaţii.

 "Lucrul cel mai de seamă în 'Splendoare în iarbă', este fără îndoială descrierea procesului neurastenizării fetei, unde colaborarea dintre regizor şi Nathalie Wood se ridică deasupra didacticismului scenariului." - 1971 - Robin Wood

Vă aşteptăm la ultimul film din cadrul medalionului dedicat regizorului Elia Kazan, 

Echipa Clubul Cinefililor.

Miercuri, 22 februarie 2012 - 455 - "La răsărit de Eden"

Clubul Cinefililor, cu sprijinul Fundaţiei culturale "Timpul", vă aşteaptă la Casa de Cultură "Mihai Ursachi" a municipiului Iaşi să vizionaţi miercuri, 22 FEBRUARIE 2012 de la ora 18.00, în cadrul unui medalion dedicat regizorului american de origine greacă, ELIA KAZAN:

"LA RĂSĂRIT DE EDEN"

("East of Eden", 1955 - color - 115 minute)

*subtitrare în română

(James Dean şi Julie Harris) 

Cronică realizată de Bibi_TM - AICI: 

"La răsărit de Eden este o carte genială, după care nu se putea realiza decât un film de acelaşi calibru (una dintre cele mai bune cărţi pe care le-am citit vreodată, în timp ce John Steinbeck, câştigător al unui Premiu Pulitzer şi al unui Premiu Nobel pentru literatură, este probabil cel mai bun prozator pe care l-au dat aceşti copiatori fideli ai Europei, şi anume americanii. Pe deasupra, chiar autorul spune că East of Eden este cea mai bună operă a sa.)

Ceea ce face filmul de faţă atât de strălucit este combinaţia ideală şi reuşită de acţiune înţesată de personaje, având în spate istorii captivante, cu multitudinea de simboluri, în mare parte referitoare la Biblie. Unul dintre aceste simboluri se află chiar în titlul cărţii, la răsărit de Eden aflându-se ţara Nod (,,fuga”), locul în care Cain a fost pedepsit să se ascundă mereu de Dumnezeu (Geneza 4:16). Se anunţă astfel importanţa povestii lui Cain şi Abel în desfăşurarea acţiunii, dar şi una din temele romanului, şi anume lupta continuă dintre bine şi rău.

La răsărit de Eden este povestea a două familii, Hamilton şi Trask, din aceasta din urmă făcând parte protagonistul, Caleb Trask. Samuel şi Liza Hamilton trăiesc la o fermă în Valea Salinas, California, au nouă copii, şi, chiar dacă nu sunt bogaţi, sunt foarte respectaţi şi îndrăgiţi de comunitate, printre altele şi din cauză că Liza, o femeie FOARTE religioasă şi muncitoare, insufla familiei sale multe valori morale. Fiecare din cei nouă copii are rolul său în roman şi-i este urmărit destinul, până la moartea multora dintre ei. Din aceşti nouă copii face parte şi Olive Hamilton, care este mama naratorului şi, în acelaşi timp, imaginea mamei autorului (ea nu este singura asemănare cu rudele şi viaţa autorului - printre altele, John Steinbeck s-a născut în Valea Salinas). Pe de alta parte, Cyrus Trask trăieşte în Connecticut şi este un mincinos care îşi inventează o carieră militară strălucită – deşi îşi pierduse piciorul în prima sa oră de război şi fusese trimis acasă - şi obţine un post important în Administraţia armatei. El are un fiu, pe Adam, iar soţia sa se sinucide înecându-se într-o apă adâncă până la genunchi. Cy se recăsătoreşte şi mai are un fiu, pe Charles. Cei doi sunt prima reprezentare a poveştii despre care vorbeam, Adam asemănându-se cu Abel şi Charles cu Cain. Intriga romanului este mult mai amplă decât ceea ce selectează filmul.

Povestea se continuă prin copiii lui Adam, doi băieţi foarte diferiţi. Aaron este cel plăcut de toată lumea, este cel sensibil, fragil care chiar trăieşte un început de poveste de dragoste cu Abra, o fată din oraş, speriată că păcatele tatălui său corupt se vor răsfrânge asupra ei; cu toate acestea, tânărul nu suportă răutăţile pe care le vede în jurul său şi se închide în religie, ceea ce o îndepărtează pe Abra. Caleb însă este mai rău, manipulator ca mama sa, gelos pe Aaron şi nepăsător faţă de alţi oameni. Cu toate acestea, se străduieşte să învingă aceste trăsături ale sale şi să ducă o altfel de viaţă. Astfel că face o mică afacere din cumpărare şi vânzare de legume şi reuşeşte să strângă o sumă de bani pe care tatăl său o pierduse, i-o face cadou acestuia de ziua lui. Adam însă nu acceptă darul şi îl îndeamnă pe fiul său să înapoieze banii obţinuţi prin înşelătorie. Totul se precipită, dar e mai bine să vedeţi singuri în ce mod!  
 
Sfârşitul romanului este destul de optimist. Are legătură cu ideea de timshel, un cuvânt din ebraică, ce a fost tradus dupa multe discuţii - ,,tu poţi”. Acest cuvânt apare în Geneza 4:7, când Dumnezeu îi spune lui Cain: ,,Dacă faci bine, vei fi bine primit; dar dacă faci raău, păcatul pândeşte la uşă; dorinţa lui se ţine după tine, dar tu să-l stăpâneşti.” Aceasta este o versiune care îmbină vechea traducere a cuvântului cu cea corecta. Vechea traducerea era aceea de ,,tu îl vei stăpâni”, inducând ideea de predestinare; cea corectă însă (aşa cum reiese din roman) este ,,tu îl poţi stăpâni”, care arată că omul poate învinge păcatul şi îşi poate alege propriul lui drum.
 
Să înţelegem deci că păcătosul Cain ajunge totuşi în Ţara Făgăduinţei? Este însă o concluzie la care oricum nu ajungi decât dacă urmăreşti filmul..."

La răsărit de Eden este primul film în care James Dean a avut o contribuţie importantă. În vârstă de 24 ani, James Dean l-a interpretat pe Cal, un tânăr care îşi doreşte foarte mult atenţia tatălui său, care nu are ochi decât pentru cel de-al doilea fiu al său. Interpretând cu multă sensibilitate acest rol, James Dean a obţinut şi o nominalizare la Oscar.

***********************************************************************************

Încheiem cu un citat din roman şi vă invităm miercuri la film,
Echipa Clubul Cinefililor.

"Un fel de aureolă luminează mintea omului. I se întâmplă aproape oricui. Poţi câteodată s-o simţi cum creşte sau cum freamătă ca un fitil a cărui flacără se apropie de dinamită. Ai o senzaţie plăcută în stomac, o încântare a nervilor, a braţelor. Pielea gustă aerul şi fiecare inspiraţie e plăcută. Începutul ei e aidoma plăcerii unui căscat larg care te destinde. Creierul se luminează şi toată lumea străluceşte în faţa ochilor. Omul a dus poate o viaţă cenuşie, pe un pământ cu copaci întunecaţi şi sumbri. Poate că evenimentele, chiar şi cele mai importante, s-au scurs palide, anonime. Şi apoi - câteodată, aureola îi sună în urechi un cântec dulce de greier, mirosul pământului îi încântă nările şi lumina ce se strecoară sub un copac îi mângâie ochii. După aceea din om ţâşneşte un torent care nu-l lasă, totuşi, secătuit. Cred că importanţa unui om în lume este dată de calitatea şi numărul aureolelor sale. Este o chestiune cu totul personală, dar ea ne leagă de lume Ea este mama tuturor creaţiilor şi în asta constă deosebirea dintre un om şi toate celelalte vieţuitoare. [...] Dacă aureola ar fi ucisă, suntem pierduţi ."

Miercuri, 15 februarie 2012 - 454 - "Viva Zapata!"

Clubul Cinefililor, cu sprijinul Fundaţiei culturale "Timpul", vă aşteaptă la Casa de Cultură "Mihai Ursachi" a municipiului Iaşi să vizionaţi miercuri, 15 FEBRUARIE 2012 de la ora 18.00, în cadrul unui medalion dedicat regizorului american de origine greacă, ELIA KAZAN:

"VIVA ZAPATA!"

("Viva Zapata!", 1952 - alb/negru - 113 minute)

*subtitrare în română
 

(Anthony Quinn şi Marlon Brando în Viva Zapata!)

Filmul urmăreşte viaţa celebrului revoluţionar mexican Emiliano Zapata, de la începuturile sale modeste, de copil de ţăran, la accederea la putere şi, în final, moartea lui, la începutul secolului XX. Zapata s-a revoltat împotriva tiranicului preşedinte Porfirio Diaz, luptă în care i s-a alaturat şi Pancho Villa. 

Filmul a ficţionalizat anumite părţi ale vieţii revoluţionarului, astfel că accentul e pus mai mult pe ascensiunea lui la putere, decât pe motivul luptei sale, şi anume acordarea de pământuri pentru ţăranii din provinciile din sud. Filmul a primit două premii Oscar (Cel mai bun rol principal şi Cel mai bun rol secundar), fiind de asemenea nominalizat pentru scenariu si muzică.

Vă aşteptăm la al doilea film din cadrul medalionului dedicat lui Elia Kazan, 

Echipa Clubul Cinefililor.

Miercuri, 8 februarie 2012 - Ecranizări ale romanelor lui Charles Dickens: "Povestea despre două oraşe" şi "Marile Speranţe" - proiect British Council

Miercuri, 8 februarie 2012, la Casa de Cultură Mihai Ursachi (Parcul Copou) va avea loc proiecţia a două ecranizări celebre ale romanelor lui Charles Dickens, cu ocazia celebrării bicentenarului naşterii scriitorului britanic  de către British Council.

 
            17:30  POVESTEA A DOUĂ ORAŞE (A Tale of Two Cities)(Ralph Thomas, 1958)

 
            20:00    MARILE SPERANŢE (Great Expectations)(David Lean, 1946)

* Nu ştim dacă filmele vor fi subtitrate în limba română, întrucât nu este activitatea Clubului Cinefililor. Noi doar promovăm un eveniment din zona proiecţiilor ieşene de filme.

** Următorul film din cadrul medalionului ELIA KAZAN va fi difuzat pe 15 februarie 2012 - Viva Zapata! (1952, alb/negru, 113 minute, subtitrare în română, cu Marlon Brando şi Anthony Quinn).

Miercuri, 1 februarie 2012 - 453 - "Un tramvai numit Dorinţă" - medalion regizorul american de origine greacă, ELIA KAZAN

Clubul Cinefililor, cu sprijinul Fundaţiei culturale "Timpul", vă aşteaptă la Casa de Cultură "Mihai Ursachi" a municipiului Iaşi să vizionaţi miercuri, 1 FEBRUARIE 2012 de la ora 18.00, în cadrul unui medalion dedicat regizorului american de origine greacă, ELIA KAZAN:

"UN TRAMVAI NUMIT DORINŢĂ"

("A streetcar named Desire", 1951 - alb/negru - 122 minute)

*subtitrare în română

*subtitra

(Vivien Leigh şi Marlon Brando)

Un tramvai numit Dorință (A Streetcar Named Desire) este un film american din 1951, o adaptare cinematografică a piesei omonime aparţinând dramaturgului american Tennessee Williams. În limba engleză, titlul este construit pornind de la un joc de cuvinte între numele unui tramvai real din San Francisco, Desire, și numele francez Desiree. Filmul a fost regizat de Elia Kazan, care a regizat și premiera teatrală a piesei, având îndistribuție actorii Marlon Brando(Stanley Kowalski), Vivien Leigh (Blanche DuBois), Kim Hunter și Karl Malden. Toți actorii, cu excepția lui Leigh, care a înlocuit-o pe Jessica Tandy, au fost aleși din distribuția originală a piesei jucate pe Broadway.

În anul 1999, filmul, considerat ca fiind unul clasic, a fost denominat ca fiind de o „importanță culturală semnificativă” de către Biblioteca Congresului Statelor Unite ale Americii. Ca atare, a fost selecționat spre conservare în Registrul național de filme al Statelor Unite ale Americii.

"Un tramvai numit Dorinţă este un subversiv şi înăbuşitor film clasic nominalizat la 12 Oscaruri, reuşind să strângă 4 statuete (pentru cele două roluri secundare jucate de Karl Malden şi Kim Hunter, pentru rolul principal jucat de Vivien Leigh şi pentru decor). Oscarul îi scapă printre degete lui Marlon Brando, ducându-se la Humphrey Bogart pentru The AfricanQueen. Această omitere, pe cât ar părea de injustă în zilele noastre, era de aşteptat la vremea respectivă. Tânărul Brando (20 de ani) îşi face intrarea în lumea cinematografiei într-un mod exploziv în una din cele mai memorabile şi influente interpretări ale tuturortimpurilor. Brutalitatea şi sexualitatea potenţată erau ceva de neconceput pentru publicul de atunci, având să pună capăt unui curent şi bazele altuia, aşa cum evidenţiază foarte bine relaţia dintre personajul lui Stanley (Brando) şi cel al lui Blanche (Leigh), Blanche simbolizând fragilitatea aproape ridicolă a unei vremi demult apuse iar Stanley însumând momentul aici-acum. Această prestanţă oarecum exagerat de realistă poate fi considerată a fi  apărut înainte de vreme, însă are să marcheze inconfundabil metoda unor actori precum Jack Nicholson, Sean Penn, Robert DeNiro."

"În principiu, este un film despre relaţii interumane şi spune povestea unei femei hotărâte, dar mental şi emoţional instabile. În primele minute suntem faţă în faţă cu Blanche DuBois, o frumuseţe nevrotică, născută într-o familie odată înstărită din sud, care, ajunsă în New Orleans, ia tramvaiul (numit Desire) pentru a ajunge în French Quarter-ul sărăcăcios şi murdar unde locuieşte sora sa Stella (Hunter). Blanche este o făptură trecută de o anumită vârstă, cu părul decolorat şi haine superficial pretenţioase (rochii ieftine de Mardi Gras, bijuterii false), care trăieşte într-o continuă fantezie. Această iluzie urmează a fi sfărâmată încetul cu încetul după ce o găseşte pe Stella trăind voluntar în mizerie, beţie, violenţă, vulgaritate şi ignoranţă alături de soţul său, Stanley Kowalski. Acesta, la rândul său, nu se va lasă impresionat de fragilitatea lui Blanche şi va bănui din prima clipă că există ceva dubios în poveştile ei. Abuzurile psihologice constante şi aluziile la incidentele ruşinoase ce au adus-o acolo sunt menite să o scoată din existenţa iluzorie în care trăieşte, însă, până în final, îi vor distruge şi ultimele fire ale raţiunii.

Visceralul film a fost considerat controversat, decadent şi moral repugnant, cu teme îndrăzneţe ca nebunia, violenţa domestică, obsesia sexuală şi promiscuitatea, cu toate că cenzură a insistat la tăierea unor scene cheie, precum dialogul în care Blanche dă deînţeles că decedatul ei soţ ar fi fost homosexual, că motivul pentru care a fost dată afară de la şcoala la care preda ar fi fost încurcarea acesteia cu un elev de 17 ani, şi implicit atracţia pentru băieţi minori şi replicile în care confirmă că ar fi avut numeroase întâlniri cu “străini” într-un hotel defăimat. S-a renunţat de asemenea la scena din final în care Stanley o violează pe Blanche, provocându-i căderea nervoasă altfel de neexplicat. Lipsa acestor scene (recuperate şi introduse publicului în 1993) face că personajele să funcţioneze într-un mod enigmatic şi aproape de neînţeles.

Sfârşitul filmului este ambiguu: după ce o internează în spital pe Blanche, Stella este complet debusolată în faţa situaţiei şi alege să îl pedepsească pe Stanley pentru viol, plecând (aparent definitiv) cu copilul nou născut. Acest deznodământ pare să fi fost tot o condiţie impusă de cenzură, deoarece atât piesa lui Tennessee Williams, cât şi adaptarea Broadway a lui Kazan, se termină cu imaginea Stellei în braţelelui Stanley, ceea ce completează perfect tema principală care este dorinţa, voluptatea. Acesta pare să fie factorul motivaţional care ghidează acţiunile tuturor personajelor din film. Numele tramvaiului din început anticipează pentru public faptul că ceea ce a adus-o pe Blanche în acel loc a fost însăşi o patimă de nestăpânit; aşa cum şi singurul lucru care o ţine pe Stella lângă Stanley este atracţia sexuală fantastică, aproape animalică dintre cei doi.

A Streetcar Named Desire prezintă o exagerare a defectelor umane şi o punere în scenă originală care au făcut din el unul din cele mai emblematice şi influente titluri ale cinematografiei." (Dana Androne - A streetcar named Desire)

Vă aşteptăm la un film clasic şi controversat,

Echipa Clubul Cinefililor.