Miercuri, 28 martie 2012 - 459 - "Cer senin"

Clubul Cinefililor, cu sprijinul Fundaţiei culturale "Timpul", vă aşteaptă la Casa de Cultură "Mihai Ursachi" a municipiului Iaşi să vizionaţi miercuri, 28 MARTIE 2012 de la ora 18.00, în cadrul unui medalion dedicat regizorului ucrainian, GRIGORI CIUHRAI:

"CER SENIN"

("Chistoe nebo", 1961 - color - 110 minute)

*subtitrare în engleză

"Noaptea de Revelion, 31 decembrie 1940. Soarta îl aduce pe Alexei Astahov (Erou al Uniunii Sovietice - Pilot de teste), la uşa Sashei Lvova, o adolescentă care, în mare taină, îl idolatriza. După 22 iunie 1941, când Germania ataca Uniunea Sovietică, Sasha este nevoită să întrerupă şcoala, angajându-se ca muncitoare, iar Alexei devine Pilot de Vânătoare. Reîntâlnirea după un bombardament se tranformă într-o idilă neaşteptată, Alexei descoperind în această puştoaică, anostă la prima vedere, un suflet de o candoare deosebită. Alexei este trimis în misiune şi este dat dispărut. Zilele şi anii trec. Povestea lor se va reînnoda. Cum? Veniţi să aflaţi miercuri la film!

Nina Drobysheva şi Yevgeni Urbansky, (Sasha si Alexei), reuşesc să transforme acest scenariu într-una din cele mai frumoase şi mai complexe poveşti de dragoste, iertare, înţelegere şi un altruism ieşit din comun. Până să o cunoască pe Sasha mai bine, Alexei era un fel de "dandi", adulat de femei, cam superficial. Inocenţa fetei, puritatea sufletului ei, dăruirea sa necondiţionată, dragostea ei de viaţă în acele clipe de grea cumpănă, în plin război îl bulversează pe Alexei, transformându-se totul într-o dragoste profundă. După prăbuşirea avionul său, grav rănit, Alexei supravieţuieşte şi este luat prizonier. Reîntoarcerea sa din prizonierat, după atâţia ani, viu, este un "lux", pe care Regimul lui Stalin nu-l putea concepe. A te întoarece "VIU" însemna "TRĂDĂTOR". Scena întoarcerii sale, noaptea, la uşa Sashei, este una din cele mai emoţionante scene ale filmului. Holul de la intrare, ştiut de Alexei, fusese transformat în dormitorul Sashei şi al fiului lor, Yegorka. De ani de zile, se intra în casă prin ocolire. Dar, într-o noapte, Sasha e trezită din somn de o bătaie în uşa veche de intrare. Instinctul, apoi revelatia că nu avea cine altcineva să ciocăne acolo, (se vad prin mimica actriţei), cele doua cuvinte: "KTO TAM?" (cine este acolo?), goana Sashei pe scări, ajungerea ei în braţele omului atât de adulat şi aşteptat, sunt de o sensibilitate uluitoare. Şi povestea continuă!" (extras din cronica realizată de Juristul pe site-ul Cinemagia)

În anul apariţiei sale, 1961, filmul primeşte numeroase premii la festivaluri din Moscova, Mexico City şi San Francisco, fiind declarat:"Cel mai bun film al anului".

Vă aşteptăm la ultimul film din cadrul medalionului dedicat lui Grigori Ciuhrai,
Echipa Clubul Cinefililor.

Miercuri, 21 martie 2012 - 458 - "Al 41-lea"

Clubul Cinefililor, cu sprijinul Fundaţiei culturale "Timpul", vă aşteaptă la Casa de Cultură "Mihai Ursachi" a municipiului Iaşi să vizionaţi miercuri, 21 MARTIE 2012 de la ora 18.00, în cadrul unui medalion dedicat regizorului ucrainian, GRIGORI CIUHRAI:

"AL 41-LEA"

("Sorok pervyy", 1956 - color - 88 minute)

*subtitrare în română

Soldatul Maria Filatovna, o tânără femeie înrolată în Armata Roşie, participă alături de colegii ei de pluton la încă o bătălie împotriva "albilor", unde ea se remarcase prin curaj şi dăruire pentru cauză şi avea la activ deja 40 de ofiţeri albi ucişi în luptă. În această bătălie, cade prizonier Locotenentul Vadim Nikolayevich Govorkha,  un tânăr ofiţer alb, pe care Maria primeşte misiunea să-l păzească. Între cei doi se înfiripă, în timp, o frumoasă poveste de dragoste, desfăşurată pe fundalul unui splendid peisaj marin, în care cei doi sunt izolaţi, departe de sfera înfruntărilor politice, de clasă. Când revin la realitate, se apropie trupe ale albilor, eroina încearcă să-l determine pe iubitul ei să nu plece împreuna cu tovarăşii săi de arme şi ia o hotărâre neaşteptată.

Pentru a afla deznodământul, vă aşteptăm în Copou, 

Echipa Clubul Cinefililor.

Miercuri, 14 martie 2012, nu se proiectează niciun film!

Ne pare rău să vă anunțăm că miercuri, 14 martie 2012, NU SE VA DIFUZA FILMUL programat, deoarece Sala "Diotima" va fi ocupată cu o altă activitate programată de Casa de cultură "Mihai Ursachi" din Copou.

Vă mulțumim pentru înțelegere și ne vedem miercurea viitoare, pe 21 martie 2012, la ora 18.00.

Echipa Clubul Cinefililor.

Miercuri, 7 martie 2012 - 457 - "Balada Soldatului" - medalion regizorul ucrainian, GRIGORI CIUHRAI

Clubul Cinefililor, cu sprijinul Fundaţiei culturale "Timpul", vă aşteaptă la Casa de Cultură "Mihai Ursachi" a municipiului Iaşi să vizionaţi miercuri, 7 MARTIE 2012 de la ora 18.00, în cadrul unui medalion dedicat regizorului ucrainian, GRIGORI CIUHRAI:

"BALADA SOLDATULUI"

("Balada o soldate", 1959 - alb/negru - 88 minute)

*subtitrare în română

  

ROAD-MOVIE SOVIETIC - articol preluat de pe filmele-mareşalului 

 

"Cu riscul de a repeta un truism, capacitatea unică a cinematografului de a-mi arăta lumi pierdute pentru totdeauna (cu fizionomiile vremii, cu locuri, gesturi, obiecte şi peisaje dispărute) reprezintă forţa sa colosală de seducţie. Lăsându-mă purtat de poveste, acceptând convenţiile regizorale şi dramaturgice şi primind, fără a mă opune, emoţiile transmise ingenios de combinaţia de imagine, sunet, muzică, dialoguri, lumină şi mişcare, mă transpun deseori în lumile de pe ecran, chiar dacă ştiu că sunt, în aproape toate cazurile, reconstituite. Plonjez fără plasă de siguranţă într-o existenţă atât de departe de cele mai multe din experieţele mele cotidiene, însă atât de aproape în acelaşi timp.

Expresia clasică potrivit căreia citirea unei cărţi înseamnă trăirea unei alte vieţi este valabilă şi pentru film, poate cu o concreteţe superioară. În astfel de momente, când ochii criticii privesc, din când în când, în altă parte, lăsând spaţiu de manifestare emoţiei simple, primare, o plăcere greu de exprimat îmi atacă simţurile - bucuria de a trăi pe deplin un film, în întunericul şi liniştea sălii, alături o mână de alte suflete curioase.

Nu o văd ca pe o formă de „evadare din cotidian” sau de escapism facil. Este mai degrabă vorba de acel „ceva”, caracteristic artei cinematografice, care de peste un secol vrăjeşte omenirea. Nimic mai puternic decât să vezi, să auzi, să simţi şi, de ce nu?, să imaginezi, prin recompunere, o lume pe care cineva, cu decenii în urmă, a simţit nevoia indicibilă să o transpună pe peliculă.

Cu asemenea ocazii, realizez, asumându-mi tentaţia clişeizării, că filmul este metafora vieţii. Umbre în mişcare, aruncate de un demiurg pe ecranul existenţei. Sunt sigur că cine va reuşi să pătrundă şi să explice misterul energiei care se instalează, în timpul unei proiecţii, între reprezentările de pe zidul alb şi oamenii care le privesc fascinaţi va deţine cheia spre înţelegerea trăirii noastre pe pământ.

Gândurile de mai sus, nu lipsite de un oarecare patetism asumat, mi-au fost determinate de vizionarea, la Cinemateca Eforie, a unui film sovietic din 1959, Balada soldatului, de Grigori Ciuhrai. Fără a avea ingeniozitatea formală şi de conţinut a capodoperei Zboară cocorii (r. Mihail Kalatozov), realizat cu doi ani mai devreme, şi apelând la destule momente de sentimentalism şi melodramă, Balada soldatului marchează un moment important în istoria cinematografiei ruse/sovietice. Filmul a profitat de relativul dezgheţ care a urmat morţii lui Stalin şi a propus un umanism absent din peliculele sovietice anterioare, concentrate pe eroismul exacerbat şi figura liderului suprem - tătucul Stalin.

Acest road-movie care spune povestea scurtei permisii a unui tânăr soldat sovietic şi călătoria sa în spatele frontului are o unitate remarcabilă, o simplitate a acţiunii atent construită, o capacitate specială de a crea pesonaje episodice vii şi puternice şi curajul de a emoţiona, în ciuda utilizării convenţionale a luminii şi a muzicii (cu câteva excepţii). Descoperirea durerii (crucea) fiecărui personaj (determinată de „trăirea sub vremi” dramatice), într-o lume în care două săpunuri de pe front, o năframă sau o bucată de şuncă sunt cel mai de preţ cadou, este cheia pentru înţelegerea forţei filmului. Orice alt comentariu ar fi o dovadă de snobism."

 

Vă aşteptăm la un film despre război şi umanitate, 

Echipa Clubul Cinefililor.

Miercuri, 29 februarie 2012 - 456 - "Splendoare în iarbă"

Clubul Cinefililor, cu sprijinul Fundaţiei culturale "Timpul", vă aşteaptă la Casa de Cultură "Mihai Ursachi" a municipiului Iaşi să vizionaţi miercuri, 29 FEBRUARIE 2012 de la ora 18.00, în cadrul unui medalion dedicat regizorului american de origine greacă, ELIA KAZAN:

"SPLENDOARE ÎN IARBĂ"

("Splendor in the grass", 1961 - color - 124 minute)

*subtitrare în română

“What though the radiance which was once so bright
  Be now for ever taken from my sight,
  Though nothing can bring back the hour
  Of splendour in the grass, of glory in the flower;
  We will grieve not, rather find
  Strength in what remains behind.”

William Wordsworth, “Ode: Intimations of Immortality from Recollections of Early Childhood”, 1802.

Deane (Natalie Wood într-o prestaţie nominalizată la Oscar, care a făcut-o pe actriţă să se îndrepte spre roluri complexe ca adult) este o tânără hotărâtă să facă ce e bine în oraşul ei din Kansas, în anii 1920. Dar sentimentele pe care le are faţă de iubitul ei, Bud (debutantul Waren Beaty) sunt prea puternice. Curând, însă, conflictul dintre comportamentul respectabil şi dorinţă îl va aduce pe Bud la un colaps fizic, iar pe Deane în pragul nebuniei.

Regizorul Elia Kazan l-a încurajat pe William Inge (Bus Stop, Picnic), câştigătorul unui premiu Pulitzer, să transforme o poveste reală pe care o auzise în Midwest, într-un scenariu de Oscar. Rezultatul, Splendoare în iarbă, rămâne astăzi la fel de poetic, impresionant şi puternic exact cum era în urmă cu două generaţii.

 "Lucrul cel mai de seamă în 'Splendoare în iarbă', este fără îndoială descrierea procesului neurastenizării fetei, unde colaborarea dintre regizor şi Nathalie Wood se ridică deasupra didacticismului scenariului." - 1971 - Robin Wood

Vă aşteptăm la ultimul film din cadrul medalionului dedicat regizorului Elia Kazan, 

Echipa Clubul Cinefililor.