Clubul Cinefililor, cu sprijinul Fundaţiei culturale "Timpul", vă aşteaptă la Casa de Cultură "Mihai Ursachi" a municipiului Iaşi să vizionaţi miercuri, 20 NOIEMBRIE 2013 de la ora 18.00, în cadrul unui medalion dedicat regizorului german, MICHAEL HANEKE:
"PANGLICA ALBĂ"
("Das Weisse Band”, 2009 – alb/negru – 144 minute)
*subtitrare în română
Cronică realizată de Iulia Blaga:
"Oamenii care visează mult şi în culori au extrem de rar vise în alb-negru care vin ca nişte regularizări ale unei evoluţii interioare sau ca o lichefiere spontană a unor conţinuturi profunde. "Panglica alba" ar putea fi un astfel de vis - cinematograful e la modul esenţial un soi de vis pentru omenire (vezi întunericul sălii, termenul de "proiecţie") -, dar el ar putea exprima, păstrând proporţiile, nişte conţinuturi ale inconştientului colectiv. Probabil de aici pleacă Michael Haneke în filmul care i-a adus premiul suprem la Cannes.
În cel mai stilizat film al său de până acum, cineastul aprofundează originile răului. Dacă nu oferă un răspuns evident, nu e pentru că cercetarea eşuează, ci pentru că intenţia nu era să şi ajungă la un rezultat clar. Alb-negrul obţinut dintr-o peliculă turnată de fapt în culori ne face să căutăm nuanţele de gri şi să percepem dincolo de simplitate. Suntem sau nu de acord cu "partea teoretică", trebuie să recunoaştem că avem în faţă o mostră de măiestrie cinematografică.
Michael Haneke este în stare să ducă suspansul până în pânzele albe (sau, mai degrabă, gri), fără a elucida până la sfârşitul filmelor sale misterul care le ţinea unite. La sfârşitul lui "Caché" nu ni se spunea cine era persoana care supraveghea insistent locuinţa familiei Laurent, chiar dacă primisem nişte informaţii cât pentru a ne încropi o teorie. Când ia sfârşit "Panglica albă", nu putem spune cu precizie cine e autorul sau cine sunt autorii ciudatelor evenimente petrecute în satul german de pe ecran, mai ales că Haneke introduce la final o informaţie istorică ce relativizează discursul de până atunci.
Nu toate filmele în alb-negru au un motiv anume pentru a fi aşa - în afară de dorinţa autorilor de a le da un look elegant şi retro -, dar "Panglica albă" îţi permite să vezi dincolo de frumuseţea şi de austeritatea sa protestantă o lume care ar fi fost cu totul falsă dacă ţi s-ar fi prezentat în culori.
Într-un sat german de la începutul secolului, care are o mecanică socială bine definită, încep să se petreacă nişte "accidente" ciudate ale căror victime sunt membri ai comunităţii. Cine e vinovatul/vinovaţii? Pentru care motive se petrec aceste lucruri - unele înfiorătoare? Există o vină în absolut - poate aceeaşi - pe care aceste evenimente o taxează? Sau nu există nicio vină? Filmul nu ne răspunde la aceste întrebări, dar ne încurajează să le formulăm şi să alcătuim un cerc imaginar de suspecţi."
Vă aşteptăm la un regal alb/negru,
Echipa Clubul Cinefililor.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu