duminică, 1 iunie 2014

Miercuri, 4 iunie 2014 - 552 - "Nosferatu" - medalion regizorul german F.W. MURNAU

Clubul Cinefililor, cu sprijinul Fundaţiei culturale "Timpul", vă aşteaptă la Casa de Cultură "Mihai Ursachi" a municipiului Iaşi să vizionaţi miercuri, 4 IUNIE 2014 de la ora 18.00, în cadrul unui medalion dedicat regizorului german, F.W.MURNAU:

"NOSFERATU"
("Nosferatu”, 1922 – alb-negru – 94 minute)


"Expresionismul, acest puternic curent de avangardă, nu putea sa apară decât în nordul Europei, fiind specific mentalităţii nordice. Septentrional, nocturn, lunar, cu vocaţia înaltului şi profundului, opus şi complementar „tipului sudic” (meridional, diurn, solar, cu vocaţia orizontalei), „tipului nordic” îi sunt specifice înclinaţia, gustul pentru oniric, pentru fantastic, pentru demoniac, într-o sinteză de individualism vizionar. Termenul „expresionism” apare pentru întâia dată în eseul lui Wilhelm Worringer, Despre dezvoltarea istorică a picturii moderne, publicat în 1911 în revista „Der Sturm”. Iniţial, termenul se referea la ceea ce aduc nou, în picturile lor, Van Gogh şi Edward Munch, „nou” care se constituie în „formula de avangardă” a grupării artistice „Der blaue Reiter” („Călăreţul albastru”). Ulterior, termenul pătrunde în manifestele literare, fiind expresia acelei „febre”, acelei vibraţii spirituale de care au fost cuprinşi numeroşi poeţi în preajma celui dintâi război mondial. Principalele reviste de care se leagă destinul expresionismului sunt: „Der Sturm” (1910–1932); „Die Action” (1911–1932) şi „Die Weisen Blater” (1913). Norvegianul Edvard Munch, cu lucrarea sa intitulată Ţipătul, exprimă însăşi esenţa expresionismului. Puternic antipozitivist, antinaturalist şi antiimpresionist, expresionismul se referea, în sens restrâns, la unele forme de manifestare a modernismului în artele vizuale şi în literatura germană, în perioada 1911–1925. Exaltând eul creator (pe linia romantismului), ca o exprimare patetică a raportării la „absolut”, expresionismul este prin excelenţă vizionar, extatic, cu accente halucinatorii, cu tendinţa fantastic-tragică de transcendere a realităţii empirice. Concepţia artistică a „expresionismului” este legată de o conştiinţă apocaliptică, derivând dintr-o gravă criză spirituală, specifică secolului XX. Poetica expresionismului se caracterizează prin violenţă, prin erupţie, prin explozie.

În arta cinematografică se poate vorbi şi despre un „pre-expresionism” german reprezentat de: Stellan Rye (1880–1914) cu filmele Der Student von Prag (Studentul din Praga), 1913, Das Haus ohne Tur (Casa fără uşă), 1914, Evinrude, 1914, şi Die Augen des Ole Brandis (Ochii lui Ole Brandis), 1913; Henrik Galeen (1881–1949), cu filmul Der Golem, din 1915; Paul Wegener (1874–1948) cu filmul Der Golem, wie er in die Welt kam, din 1920, realizat împreună cu Carl Boese.

Depăşind limitele artelor, expresionismul devine o concepţie despre lume. Pătrunde şi în cinematografie, unde s-a născut sub influenţa artiştilor plastici Nolde, Klein, Kokoschka şi Kubin, şi apoi sub cea a teatrului lui Max Reinhardt. Trei sunt elementele care caracterizează expresionismul cinematografic: decorul (fie pictural, fie arhitectural), prin care se urmăreşte logica sentimentelor, crearea unei atmosfere; lumina, prin care se creează spaţiul, urmăreşte efectul plastic al corpurilor punând accentul pe simbolistica stărilor sufleteşti, acestea realizându-se prin faimosul contrast de lumină şi întuneric; actorul, al cărui joc este esenţializat, simplificat până la un simplu element decorativ. Excesele expresionismului în cinematografie, mai ales monumentalitatea (Nibelungen – Nibelungii, 1923–1924, r. Fritz Lang), fastul, somptuozitatea, au generat, ca reacţie, un alt curent, desprins tot din teatrul lui Max Reinhardt, „kammerspiel-ul”. Istoria filmului expresionist este cuprinsă între 1920, Das kabinet des Dr. Caligari – Cabinetul doctorului Caligari, r. Robert Wiene, şi 1926, Faust, r. F.W. Murnau. Criza spirituală a epocii, filistinismul, dezumanizarea lumii burgheze a marilor oraşe, industrialismul exacerbat imprimă expresionismului o conştiinţă apocaliptică. De aici, drama impulsului metafizic, senzaţia de năruire în haos, presentimentul unei catastrofe universale.

Friedrich Wilhelm Murnau, pe numele său adevărat Friedrich Wilhelm Plumpe (Murnau, Westphalia, 28 decembrie 1888 – Los Angeles, 11 martie 1931), este unul dintre cei mai valoroşi reprezentanţi ai expresionismului. Licenţiat în filosofie la Universitatea din Heidelberg, cu dorinţa de a se dedica muzicii, a fost elev al lui Max Reinhardt şi colaborator al actorilor Conreid Veidt, Alexander Granach şi Lothar Mendes. Este ajutor de regizor, aviator în timpul primului război mondial, actor, iar – după demobilizare – autor de filme documentare realizate pentru ambasada germană din Elveţia. Estetica sa, strict circumscrisă expresionismului, rezistă încă şi se impune prin originalitate. Datorită pregătirii filosofice, nota dominantă a filmelor sale este intelectualismul. În acest sens se apropie de praghezul Franz Kafka, dar şi de viziunea filosofilor existenţialişti. Este evidentă la el replierea, din limitele unui univers al convenţiilor, cel burghez, în vastele spaţii ale spiritualităţii. Din vizibil, spre invizibil. Din contingent, spre transcendent. Dintr-o lume a realităţii constrângătoare, spre o suprarealitate. De aici, accentele suprarealiste, în tonuri kafkiene. În pofida dimensiunii magice, fantastice şi metafizice, realitatea umană este mereu prezentă, în toată mizeria ei. De aici, grotescul, dar şi rezonanţele tragice; viziunea lui este constant pesimistă. Picturalitatea, ca atmosferă, aminteşte de Grünenwald, de Brueghel cel Bătrân, iar tresărirea romantică, de Goethe. Există şi sugestii sculpturale, arhitecturale, toate aceste elemente constituindu-se într-o sinteză.

Fără îndoială, perioada germană, 1919–1927, este cea mai valoroasă, nu numai pentru F.W. Murnau, ci şi pentru expresionism, în general. După debut, Der Knabe in Blau (Băiatul în albastru), 1919, strălucitele sale opere cinematografice sunt: Nosferatu, eine Symphonie des Grauens (Nosferatu, o simfonie a groazei) 1922; Der letzte Mann (Ultimul dintre oameni), 1924; Faust , 1926, şi Sunrise (Aurora), 1927.


Există o permanentă balansare, în filmografia lui Murnau, între istoric şi anistoric, între timp şi spaţiu, între determinat şi indeterminat. Femeia este privită sub două înfăţişări fundamentale şi contrastante, „femeia angelizată” şi „femeia demonizată”. În Herr Tartüff, 1926, de pildă, femeia (Elmire) este cea care îl demască pe impostor. În Nosferatu, eine Symphonie des Grauens, tot femeia este cea care întinde capcana. Femeia-vampir apare în Sunrise. Ideea de răscumpărare prin sacrificiu se conturează în Der Gang in die Nacht (Plimbare în noapte), 1921.

Der Brennende Acker (Pământul care arde), 1922, urmăreşte ceea ce se poate numi „decăderea omului”. Un tânăr ţăran îşi părăseşte familia devenind secretarul unui conte. Este un film despre dezrădăcinare, despre înstrăinare, despre aspiraţia spre depăşirea condiţiei. După moartea contelui, se căsătoreşte cu contesa – rămasă văduvă. Dar este ruinat de o altă femeie şi se întoarce în satul natal, regăsindu-şi echilibrul şi fericirea. Un film despre destin, despre întoarcerea la valorile originare. Este de reţinut partitura actorului Werner Krauss.

Perioada hollywoodiană, cuprinsă între 1928 şi 1931, când moare într-un accident de automobil, în momentul în care în cinematografie se introducea tehnica sonorului, este o perioadă mai puţin consistentă. Excepţie face ultimul film, Tabu, 1931, realizat împreuna cu Robert J. Flaherty, care propune tema întoarcerii la origini. Un film bogat în simboluri, în clar/obscur, în pitoresc, o poveste de o profundă şi tragică poezie. Un imn al libertăţii, un elogiu adus valorilor originare, începuturilor." (Mircea Dumitrescu)

Vă aşteptăm la un regal expresionist,
Echipa Clubul Cinefililor.

duminică, 25 mai 2014

Miercuri, 28 mai 2014 - 551 - "Tatăl şi fiul"

Clubul Cinefililor, cu sprijinul Fundaţiei culturale "Timpul", vă aşteaptă la Casa de Cultură "Mihai Ursachi" a municipiului Iaşi să vizionaţi miercuri, 28 MAI 2014 de la ora 18.00, în cadrul unui medalion dedicat regizorului japonez, HIROKAZU KOREEDA:

"TATĂL ŞI FIUL"
("Soshite chichi ni naru”, 2013 – color – 121 minute)
*subtitrare în engleză


Protagonistul lui Like father, like son este Ryota Nonomiya, un om de afaceri de succes, profesional şi financiar. Atunci când află că propriul său fiu a fost schimbat la naştere, Nonomiya trebuie să ia o decizie drastică: să îl caute pe fiul său biologic sau să-l accepte pe fiul pe care l-a crescut ca şi pe propriul său fiu. Probleme aparent minore de familie scot la iveală durerea şi angoasa personajelor.

Vă invităm la un film emoţionant,
Echipa Clubul Cinefililor.

duminică, 18 mai 2014

Miercuri, 21 mai 2014 - 550 - "Îmi doresc..."

Clubul Cinefililor, cu sprijinul Fundaţiei culturale "Timpul", vă aşteaptă la Casa de Cultură "Mihai Ursachi" a municipiului Iaşi să vizionaţi miercuri, 21 MAI 2014 de la ora 18.00, în cadrul unui medalion dedicat regizorului japonez, HIROKAZU KOREEDA:

"ÎMI DORESC..."
("Kiseki”, 2011 – color – 128 minute)
*subtitrare în engleză


"La Clubul Cinefililor luna mai îi este dedicată regizorului japonez Hirokazu Koreeda. Filmul pe care îl puteţi vedea săptămâna aceasta este Kiseki (en. I Wish), din 2011, premiat la festivalurile din San Sebastian şi Hong Kong. Nedistribuit pe marile ecrane din România, probabil pentru că n-a avut un parcurs festivalier ceva mai sonor, este însă proiectat miercuri, 21 mai, de la ora 18 la Casa de Cultură „Mihai Ursachi” din Parcul Copou. Accesul în sală se face pe scările din spatele cladirii, intrarea este liberă, iar filmul va fi subtitrat în limba engleză.

Sinopsis: „Koichi, un băiat în vârstă de 12 ani, care a fost separat de fratele său, Ryunosuke, din cauza divorţului părinţilor săi, începe să creadă că noul serviciu de trenuri de mare viteza va crea un miracol când primele trenuri vor trece unul pe lângă celălalt.” (sursa: cinemagia)

Triplu nominalizat pentru Palme d’Or, ultima dată anul trecut cu Soshite chichi ni naru (en. Like Father, Like Son, distribuit şi în România acum câteva luni), totodată şi cel mai recent film al său şi cel care i-a adus şi singurele două premii la Cannes, cel al Juriului din Competiţia Oficială şi cel al Juriului Ecumenic, Hirokazu Koreeda a debutat în 1991. Primul film narativ cu care a ajuns la festivaluri este Maboroshi no hikari, din 1995, selectat în Competiţia Oficială de la Veneţia. Alături de Kiyoshi Kurosawa, Koreeda a preluat ştafeta „japoneză” de la Takeshi Kitano şi Takashi Miike, doi autori remarcabili ai „Ţării Soarelui Rasare”, care încă fac filme, dar care nu mai sunt pe gustul juriilor şi al festivalurilor europene, care acum îi invită şi îi premiază pe primii doi.

Spre deosebire de predecesorii săi care impresionaseră audienţele prin duritate şi violenţă, Koreeda pare mult mai interesat de universul uman emoţional. Dincolo de plot şi de experienţă narativă, filmele sale se concentrează asupra a ceea ce simt personajele în acele momente de cumpănă, care ţin spectatorul de cinema cu sufletul la gură. Acest aspect îl remarca şi renumitul critic Roger Ebert într-o cronică la filmul Kiseki, unde totodată aprecia jocul extrem de reuşit al celor doi fraţi – fraţi şi în realitate -, Koki şi Ohshiro Maeda.

Tony Rayns în "Sight and Sound" vede filmul ca pe o fabulă modernă, în care revizitarea copilăriei, a universului infantil plin de speranţe şi de modificări continue ale perspectivelor prin care viaţa ţi se revelează, fac din Kiseki unul dintre lungmetrajele în care Koreeda îşi rafinează stilul încercat în Maborosi sau Nobody knows.

Aşadar, dacă vreţi să vedeţi ce fel de filme face unul din cei mai activi regizori japonezi contemporani, mergeţi la Clubul Cinefililor!" (sursa: altiasi.ro)

Vă aşteptăm la un film de palmares,
Echipa Clubul Cinefililor.

duminică, 11 mai 2014

Miercuri, 14 mai 2014 - 549 - "Nimeni nu ştie"

Clubul Cinefililor, cu sprijinul Fundaţiei culturale "Timpul", vă aşteaptă la Casa de Cultură "Mihai Ursachi" a municipiului Iaşi să vizionaţi miercuri, 14 MAI 2014 de la ora 18.00, în cadrul unui medalion dedicat regizorului japonez, HIROKAZU KOREEDA:

"NIMENI NU ŞTIE"
("Dare mo shiranai”, 2004 – color – 141 minute)
*subtitrare în engleză


"În ciuda faptului că filmul fost proiectat devreme în programul festivalului, interpretarea lui Yagira mi-a rămas vie în minte." - Quentin Tarantino (Preşedinte al Festivalului de Film de la Cannes) 

Patru fraţi duc o viaţă fericită împreună cu mama lor într-un apartament din Tokyo, deşi existenţa lor este ascunsă proprietarului. Fiecare dintre ei are un alt tată şi niciunul dintre ei nu a mers vreodată la şcoală. Într-o bună zi mama lor îi părăseşte, încredinţându-i în grija fratelui cel mai mare. Copiii fac tot ce le stă în puteri pentru a supravieţui, creându-şi propriile reguli şi valori. Când sunt nevoiţi să interacţioneze cu lumea din afara universului lor închis, echilibrul lor fragil se rupe. Povestea celor patru fraţi impresionează prin fascinaţia prudentă pe care o arată faţă de lume, anxietatea faţă de situaţia disperată în care se află, bunătatea pe care o dovedesc şi prin determinarea lor de a supravieţui hrănindu-se din isteţime şi curaj.

Vă aşteptăm la un film-lecţie de viaţă,
Echipa Clubul Cinefililor.

duminică, 4 mai 2014

Miercuri, 7 mai 2014 - 548 - "Maborosi" - medalion regizorul japonez HIROKAZU KOREEDA

Clubul Cinefililor, cu sprijinul Fundaţiei culturale "Timpul", vă aşteaptă la Casa de Cultură "Mihai Ursachi" a municipiului Iaşi să vizionaţi miercuri, 7 MAI 2014 de la ora 18.00, în cadrul unui medalion dedicat regizorului japonez, HIROKAZU KOREEDA:

"MABOROSI"
("Maborosi no hikari”, 1995 – color – 110 minute)
*subtitrare în engleză

(regizorul japonez Hirokazu Koreeda)

(scenă din Maborosi)

Vă aşteptăm la o dramă de familie ecranizată,
Echipa Clubul Cinefililor.