luni, 20 august 2012

Miercuri, 22 august 2012 - 477 - "Cu bine, concubina mea!" - prima parte

Clubul Cinefililor, cu sprijinul Fundaţiei culturale "Timpul", vă aşteaptă la Casa de Cultură "Mihai Ursachi" a municipiului Iaşi să vizionaţi miercuri, 22 AUGUST 2012 de la ora 18.00, în cadrul unui medalion dedicat regizorului chinez, KAIGE CHEN:

"CU BINE, CONCUBINA MEA!"
("Ba wang bie ji”, 1993 – color – 171 minute)
*subtitrare în română


Considerat de unii drept cel mai bun film chinezesc făcut vreodata, bazat pe bestseller-ul scriitoarei Lillian Lee, Cu bine, concubina mea! este o relatare a istoriei chineze a secolului al XX-lea şi a poveştii a doi interpreţi ai Operei din Beijing, Cheng Dieyi (Leslie Chung) şi Duan Xiaolou (Fengyi Zhang), între care intervine o frumoasă femeie (Li Gong).

Pe parcursul a trei ore regizorul Kaige Chen descrie cincizeci şi doi de ani de istorie într-un veritabil spectacol vizual, filmul fiind constituit asemeni unei tragedii clasice, însă fundalul (de la ocupaţia japoneză la Revoluţia Culturală), asigură o experienţă însufleţitoare, observând schimbarea Chinei şi a oamenilor săi, redată în frumuseţea fiecărui cadru, ce ajunge se ierte intriga mai slab construită.

Vă aşteptăm la filmul ce va încheia vara cinefilă,
Echipa Clubul Cinefililor.

duminică, 12 august 2012

Miercuri, 15 august 2012 - 476 - "Mei Lanfang"


Clubul Cinefililor, cu sprijinul Fundaţiei culturale "Timpul", vă aşteaptă la Casa de Cultură "Mihai Ursachi" a municipiului Iaşi să vizionaţi miercuri, 15 AUGUST 2012 de la ora 18.00, în cadrul unui medalion dedicat regizorului chinez, KAIGE CHEN:

"MEI LANFANG"
("Mei Lanfang”, 2008 – color – 147 minute)
*subtitrare în română


În 1993, Chen Kaige a câştigat primul Palme D'Or la Festivalul Filmului de la Cannes cu "Farewell, My Concubine", un film realizat în limba chinezã, care a avut un mare succes internaţional. Înainte a de avea loc Revoluţia Culturalã Chinezã, în 1965, Kaige, fiul unui regizor respectat, a urmat cursurile unei şcoli pentru copiii privilegiaţi din Beijing. Atunci când a avut loc revoluţia respectivã, Kaige, ca şi alţi mii de chinezi din clasa mijlocie de atunci, a fost trimis la ţarã, sã lucreze pãmântul şi sã taie copaci. De acolo a fost recrutat în armatã, unde a servit nu mai puţin de cinci ani, dupã care s-a întors în capitalã.
 
În 1978 a fost unul dintre studenţii care intrau la recent reînfiinţata Beijing Film Academy. El şi colegii sãi au format aşa numită gruparea a Regizorilor de a Cincea Generaţie, din care face parte şi renumitul Zhang Yimou, care la început a lucrat cu Kaige ca operator de imagine. Ca studenţi, curentul celei de a Cincea Generaţii a fost influenţat mai mult de curentul occidental vest european decît de filmele care se realizau la Hollywood. 

Filmul de debut al lui Kaige, "Yellow Earth" a cucerit publicul şi critica de specialitate, marcând o nouã erã în stilul chinez. Filmul a dobândit numeroase premii, la festivaluri internaţionale, din Hawaii pânã la Londra. Au urmat producţiile "The Big Parade", "King of Children" şi "Life On A String". Dupã succesul enorm cu "Farewell My Concubine", Kaige a realizat "Temptress Moon" (1996) şi "The Emperor and the Assassin" (1999). Toate filmele fãcute de Kaige au fost invitate sã participe la competiţiile oficiale gãzduite de Festivalul de la Cannes. 

Vă aşteptăm la un film biografic despre Mei Lanfang, cea mai importantă figură a scenei de operă din China,
Echipa Clubul Cinefililor.

vineri, 3 august 2012

Miercuri, 8 august 2012 - 475 - "Sacrificiul"

Clubul Cinefililor, cu sprijinul Fundaţiei culturale "Timpul", vă aşteaptă la Casa de Cultură "Mihai Ursachi" a municipiului Iaşi să vizionaţi miercuri, 8 AUGUST 2012 de la ora 18.00, în cadrul unui medalion dedicat regizorului chinez, KAIGE CHEN:

"SACRIFICIUL"
("Zhao shi gu er”, 2010 – color – 122 minute)
*subtitrare în română


"Filmul lui Chen Kaige, cunoscut pentru luxuriantul Forever Enthralled, nu e doar o altă salată de spadasini; e o foarte seducătoare și kino kinetică punere în scenă a unor teze morale (dar nu moralizatoare) despre dreptate, trădare, despre ce e la urma urmei just, într-o notă surprinzător de subversivă. Acțiunea are loc în perioada domniei lui Jun, aproximativ cu cinci secole înainte de Hristos. Avem un guvernator afluent și relativ pașnic, stăpân peste 300 de nobili. Stabilitatea sa e motiv de râvnă pentru un alt nobil de la curte, care plănuiește un asasinat foarte alambicat, dar antrenant vizual- doar împlică lupte cu sute de săbii, otrăviri foarte complicate și dat de duh doar după ce faci tot posibilul să-ți salvezi domnitorul. Și asta e doar preambulul unei fresce splendid de minuțioase a Chinei de acum 2500 de ani, un film care are de toate, din abundență, augumentate într-un fel care e delectabil doar și doar pe ecran mare.


Sacrificiul e bazat pe o operă clasică chinezească, Orfanul din Zhao, (e în mod tradițional o operă care periază nobilimea), dar viziunea lui Kaige e mult mai ancorată în uman, în urmările emoționale și psihologice ale luptelor pentru putere, pământuri, herghelii sau alte potențatoare de putere. Sacrificiul nu zaharisește esența dramatică, tragică a zbaterilor pentru putere și întâietate şi aduce în prim-plan familia și libertatea." (sursa: AperiTIFF).


Vă aşteptăm la un film-lecţie de istorie şi cultură chineză,
Echipa Clubul Cinefililor.

miercuri, 1 august 2012

Miercuri, 1 august 2012 - 474 - "Împreună" - medalion regizorul chinez, KAIGE CHEN

Clubul Cinefililor, cu sprijinul Fundaţiei culturale "Timpul", vă aşteaptă la Casa de Cultură "Mihai Ursachi" a municipiului Iaşi să vizionaţi miercuri, 1 AUGUST 2012 de la ora 18.00, în cadrul unui medalion dedicat regizorului chinez, KAIGE CHEN:

"ÎMPREUNĂ"
("He ni zai yi qi”, 2000 – color – 116 minute)
*subtitrare în română

(regizorul chinez KAIGE CHEN)

Despre perspectiva regizorului asupra filmului ÎMPREUNĂ: AICI.

Tânărul violonist Xiaochun şi tatăl său se mută din orăşelul lor provincial la Beijing, pentru că în acest fel fiul poate da o audiţie pentru Academia de Muzică. Noua lor viaţă e nefamiliară, dar plină de promisiuni, permiţându-i tânărului să-şi dea seama în ce direcţie s-o apuce în viaţă. El va afla că unele lecţii se învaţă altfel decât prin logica minţii.



Vă aşteptăm la o poveste tată-fiu,
Echipa Clubul Cinefililor.