luni, 28 septembrie 2009

Miercuri, 30 septembrie 2009 - 318 - "Lumea în braţele lui"

Clubul Cinefililor, cu sprijinul Fundaţiei culturale "Timpul", vă aşteaptă la Casa de Cultura "Mihai Ursachi" a municipiului Iaşi să vizionaţi miercuri, 30 SEPTEMBRIE 2009 de la ora 18.00, în cadrul unui medalion RAOUL WALSH:

"LUMEA ÎN BRAŢELE LUI"
(“The world in his arms”, 1952 – color – 104 minute)
*subtitrare în engleză

(scenă din The World in His Arms)

Data trecută ne-am numărat 60 de cinefili aţintiţi cu privirea la jocul actoricesc al lui James Cagney, la ieşirile sale isterice şi la pasiunea de om care îşi redimensionează realitatea în funcţie de forul interior puternic afectat la nivel de percepţie. Alternanţele de umor negru cu pasajele de comic simplu, plus inovaţiile de film cu gangsteri (dispozitivele de urmărire), prim-planurile şi maniera fotografică de a filma ni s-au părut de-a dreptul demne de a fi reţinute, având în vedere că regizori precum Scorsese sau Tarantino îşi trag seva din aceşti clasici ai genului.

Ultimul film din medalionul dedicat lui Raoul Walsh vi-i aduce pe Gregory Peck, Ann Blyth şi Anthony Quinn într-o poveste de dragoste tumultoasă.
Singura problemă este subtitrarea. E în engleză!

Vă aşteptăm,
Echipa Clubul Cinefililor.

luni, 21 septembrie 2009

Miercuri, 23 septembrie 2009 - 317 - "Mânie albă"

Clubul Cinefililor, cu sprijinul Fundaţiei culturale "Timpul", vă aşteaptă la Casa de Cultura "Mihai Ursachi" a municipiului Iaşi să vizionaţi miercuri, 23 SEPTEMBRIE 2009 de la ora 18.00, în cadrul unui medalion RAOUL WALSH:

"MÂNIE ALBĂ"
(“White Heat”, 1949 – alb/negru – 114 minute)
*subtitrare în română

(James Cagney în "White Heat")

Săptămâna trecută ne-am numărat 60 de cinefili prezenţi la datorie (dintre care 10 au fost ştrumfii mei de la şcoală). Filmul de miercurea aceasta ni-l aduce în faţă pe James Cagney (pe care l-am văzut şi în primul film din luna aceasta, "Zbuciumaţii ani '20) în rolul unui psihopat marcat de complexul lui Oedip şi dornic de a răsturna lumea din poziţia sa de lider excentric. Filmul a fost nominalizat la Oscar pentru scenariu.

Vă aşteptăm,
Echipa Clubul Cinefililor.

luni, 14 septembrie 2009

Miercuri, 16 septembrie 2009 - 316 - "High Sierra"

Clubul Cinefililor, cu sprijinul Fundaţiei culturale "Timpul", vă aşteaptă la Casa de Cultura "Mihai Ursachi" a municipiului Iaşi să vizionaţi miercuri, 16 SEPTEMBRIE 2009 de la ora 18.00, în cadrul unui medalion RAOUL WALSH:

"HIGH SIERRA"
(“High Sierra”, 1941 – alb/negru – 100 minute)
*subtitrare în română

(Humphrey Bogart şi Ida Lupino în High Sierra)

Săptămâna trecută am fost 42 de cinefili în total, dar nu am rămas în formaţia acestui număr până la capăt: cei rătăciţi şi-au dat seama că au greşit sala şi s-au refugiat în parc în timp util.

Vreau să îmi cer din nou scuze pentru inconvenientul cu subtitrarea în engleză, mai ales că era varianta uşor dialectal-americană şi acest fapt făcea ca filmul să fie mai dificil de urmărit. Povestea a fost destul de explicită prin imagine, dar un mesaj accesibil la nivelul textului din subtitrare ar fi facilitat un grad mai mare de comoditate al receptării.
Miercurea aceasta nu vor mai fi probleme de acest gen şi vom putea viziona filmul fără bătăi de cap "englezeşti".

Vă aşteptăm,
Echipa Clubul Cinefililor

luni, 7 septembrie 2009

Miercuri, 9 septembrie 2009 - 315 - "Conducând noaptea"

Clubul Cinefililor vă aşteaptă la Casa de Cultura "Mihai Ursachi" a municipiului Iaşi să vizionaţi miercuri, 9 SEPTEMBRIE 2009 de la ora 18.00, în cadrul unui medalion RAOUL WALSH:

"CONDUCÂND NOAPTEA"
(“They drive by night”, 1941 – alb/negru – 95 minute)
*subtitrare în română

(Humphrey Bogart, Ann Sheridan, George Raft în "They drive by night")

Miercurea trecută ne-am numărat 26 de privitori ai filmului "The Roaring Twenties", având plăcerea să îl vedem pe Humphrey Bogart într-un rol negativ şi pe James Cagney ilustrând condiţia gangsterului umanizat de iubire. Continuăm medalionul dedicat regizorului Raoul Walsh cu următorul film, pe care vă invităm să îl vedem împreună.

Echipa Clubul Cinefililor.