luni, 10 decembrie 2012

CineMaraton IARNA - MOTIV ÎN FILM - 15/16 decembrie 2012 (sâmbătă spre duminică) - de la ora 20.30 la 03.15

Clubul Cinefililor, cu sprijinul Fundaţiei culturale "Timpul", vă aşteaptă la Casa de Cultura "Mihai Ursachi" a municipiului Iaşi să vizionaţi 3 filme în cadrul CineMaratonului IARNA - MOTIV IN FILM sâmbătă spre duminică, 15/16 decembrie 2012:
 
1. de la ora 20.30:
 
INGMAR BERGMAN: LUMINĂ DE IARNĂ
("Nattvardsgästerna", 1963, alb/negru, 81 minute; subtitrare în română)
 
Bonus: "Exploring the film" (scurt-metraj, 10 minute)
 
 
"Tomas Ericsson este preot, având însă nelinişti în ceea ce priveşte credinţa în Dumnezeu, fiind stăpânit de angoasă şi amărăciune. Märta Lundberg îl îndrăgeşte pe Tomas, însă simte respingerea acestuia, întrucât el este încă îndurerat de moartea soţiei sale. Märta tânjeşte după dragostea lui, făcând din iubirea pentru Tomas singurul lucru ce dă sens vieţii sale. Evenimentele prezentate în film au loc pe parcursul unei singure zile: de la începutul predicii de dimineaţă, până la cea de seară. Soţii Persson vin la preot după slujba de dimineaţă pentru a-i cere nişte sfaturi. Karin este îngrijorată pentru soţul sau, Jonas, care este deosebit de tulburat, gândindu-se să îşi ia propria viaţă. Deşi preotul ar trebui să îi ofere alinare şi să încerce să împiedice cumva actul barbatului, acest lucru nu se întâmplă, preotul fiind la rândul său profund zdruncinat şi confuz." (sursa: Cinemagia)


2. de la ora 22.30:

ANTHONY HARVEY: LEUL ÎN IARNĂ
("Lion in Winter", 1968, color, 134 minute; subtitrare în română)
 

"Un rege îmbătrânit trebuie să-şi rezolve problemele din trecut pentru a putea făuri un viitor pentru naţiunea lui. Anul e 1183, iar Regele Henry al-II-lea (Peter O'Toole) trebuie să aleagă un succesor la tron. Are de ales din cei trei fii ai lui - John, Geoffrey sau Richard (Anthony Hopkins), pentru a conduce Imperiul Britanic. Henry doreşte să-şi anunţe urmaşul la tron în cadrul unei petreceri de Crăciun, eveniment pentru care hotărăşte să o elibereze pe soţia lui, încăpăţânata Eleanor de Aquitaine (Katherine Hepburn), din închisoare. Ea a ajuns acolo pentru că a încercat să-l dea jos pe Henry de la putere şi să-i demaşte acestuia aventurile amoroase. Cei doi îşi redescoperă iubirea, dar fericirea le e alterată de faptul că fiecare dintre ei susţine un alt fiu pentru accederea la tron." (sursa: Cinemagia)

 
3. de la ora 01.30:
 
MICHAEL CURTIZ: CRĂCIUN IERNATIC
("White Christmas", 1954, color, 120 minute; subtitrare în română)
 

 "Un Crăciun Iernatic este o adevărată comoară de piese clasice Irving Berlin, printre care “Count Your Blessings Instead of Sheep”, “Sisters”, “Blue Skies” şi îndrăgita melodie de sărbători “White Christmas”. Două nume de mare talent din lumea cântecului şi dansului (Bing Crosby şi Danny Kaye) îşi unesc eforturile după război, pentru a deveni una dintre cele mai căutate echipe din showbiz. Într-o iarnă, lor li se alătură două surori (Rosemary Clooney şi Vera-Ellen), plecând spre Vermont ca să petreacă un Crăciun alb, plin de zăpadă. Desigur, există distracţia de rigoare cu doamnele, dar adevărata aventură începe când Crosby şi Kaye descoperă că hanul este condus chiar de fostul lor general din armată, care acum are probleme financiare. Urmează o adevărată poveste de vis." (Sursa: Cinemagia)

Organizatori: Fraţii Abageru - Daniela și Ştefan.

luni, 3 decembrie 2012

Decembrie - lună fără medalion dedicat unui regizor - doar cu CineMaraton nocturn pe 15 decembrie 2012

Uite că a ajuns şi ultima lună a anului asupra noastră!

Luna decembrie este mereu complicată pentru noi, cei care ne ocupăm de Clubul Cinefililor, pentru că regizorul din luna aceasta e de multe ori redus la 2-3 proiecţii în loc de 4 şi lumea este cuprinsă de frigurile iernii, călcând în număr extrem de redus prin Sala "Diotima".
 
În consecinţă, facem DOAR o întâlnire comasată: un CineMaraton nocturn, pe 15 decembrie 2012, format din 3 FILME cu tema asociată iernii şi închidem anul cinefil în acest fel. Voi anunţa săptămâna aceasta titlurile şi vă veţi putea aşeza programul pentru a participa întâlnirea noastră cinefilă!
 
Vă mulţumim pentru înţelegere şi...sperăm să ne vedem înainte de trecerea în 2013!
 
Echipa Clubul Cinefililor.

sâmbătă, 24 noiembrie 2012

Miercuri, 28 noiembrie 2012 - 489 - "Cezar trebuie să moară"

Clubul Cinefililor, cu sprijinul Fundaţiei culturale "Timpul", vă aşteaptă la Casa de Cultură "Mihai Ursachi" a municipiului Iaşi să vizionaţi miercuri, 28 NOIEMBRIE 2012 de la ora 18.00, în cadrul unui medalion dedicat regizorilor italieni, PAOLO şi VITTORIO TAVIANI:
 
"CEZAR TREBUIE SĂ MOARĂ"
("Cesare deve morire”, 2012 – alb/negru şi color – 76 minute)
*subtitrare în engleză


Filmul italian "Cesare deve morire" (Cezar trebuie să moară), o adaptare în parte film documentar, în parte eseu, după celebra piesă shakespeariană "Julius Caesar" a câştigat Ursul de Aur pentru Cel mai bun film în cadrul celei de-a 62-a ediţii a Festivalului de Film de la Berlin. Realizat într-o manieră distinctă ce îmbină cadrele filmate în alb-negru cu cele trase color, producţia îi are drept vedete pe deţinuţii de la un cunoscut penitenciar italian de maximă securitate care pun în scenă tragedia "Julius Caesar" de William Shakespeare. "Cesare deve morire" a fost apreciată de către juriu în special pentru capacitatea sa de a-i deschide privitorului o fereastră spre sufletul unor oameni.
 
Vă aşteptăm la o ecranizare a unei piese de Shakespeare,
Echipa Clubul Cinefililor.

marți, 20 noiembrie 2012

Miercuri, 21 noiembrie 2012 - 488 - "Afinităţi elective"

Clubul Cinefililor, cu sprijinul Fundaţiei culturale "Timpul", vă aşteaptă la Casa de Cultură "Mihai Ursachi" a municipiului Iaşi să vizionaţi miercuri, 21 NOIEMBRIE 2012 de la ora 18.00, în cadrul unui medalion dedicat regizorilor italieni, PAOLO şi VITTORIO TAVIANI:

"AFINITĂŢI ELECTIVE"
("Le Affinita Elletive”, 1996 – color – 98 minute)
*subtitrare în engleză

„Viaţa tihnită a unui cuplu aristocratic din Toscana secolului al XIX-lea e tulburată de apariţia bunului prieten al soţului, care vine în vizită, împreună cu fina lui adolescentă. După câteva relaţii pasionale încrucişate, fiecare pleacă spre alte zări; dar mai pot fi ei fericiţi aşa cum erau iniţial?” (sursa: cinemagia)


În rolurile principale îi avem pe Isabelle Huppert (de două ori câştigătoare a premiului pentru Cea mai bună actriţă la Cannes; a jucat în The Piano Teacher al lui Haneke) şi Fabrizio Bentivoglio (de cinci ori câştigător al premiului pentru Cel mai bun actor la Festivalul de film de la Veneţia; a jucat în Eternity and a Day a lui Theo Angelopoulos). Filmul durează 98 de minute, a câştigat un premiu şi are alte 6 nominalizări.

Vă aşteptăm la ecranizarea cărţii lui Goethe,
Echipa Clubul Cinefililor.

duminică, 11 noiembrie 2012

Miercuri, 14 noiembrie 2012 - 487 - "Noaptea Sfântului Lorenzo" - medalion regizorii italieni, PAOLO şi VITTORIO TAVIANI

Clubul Cinefililor, cu sprijinul Fundaţiei culturale "Timpul", vă aşteaptă la Casa de Cultură "Mihai Ursachi" a municipiului Iaşi să vizionaţi miercuri, 14 NOIEMBRIE 2012 de la ora 18.00, în cadrul unui medalion dedicat regizorilor italieni, PAOLO şi VITTORIO TAVIANI:

"NOAPTEA SFÂNTULUI LORENZO"
("La Notte di San Lorenzo”, 1982 – color – 105 minute)
*subtitrare în română


Paolo si Vittorio Taviani (sursa: Mircea Dumitrescu)

"În familia Taviani sunt trei fraţi regizori: Paolo, Vittorio şi Franco, cel mai tânăr, la început asistentul de regie al celor doi, apoi alegându-şi propriul drum. Vittorio s-a născut pe 20 septembrie 1929, în localitatea San Miniato (Pisa). În aceeaşi localitate s-a născut şi Paolo, pe 8 noiembrie 1931. Împreună cu prietenul lor, Valentino Orsini, toţi trei legaţi prin poziţie culturală şi concepţii ideologice, încă de pe vremea studenţiei, organizează spectacole de teatru avangardist la „Teatro di Cronaca”. Tot împreună, în 1950, înfiinţeaza „Cineclubul din Pisa”. Debutează ca regizori de film documentar de scurtmetraj, în 1954, ajutaţi de valorosul scenarist Cezare Zavatini, scenarist al mai multor regizori neorealişti: San Miniato, Iuglio '44, despre un masacru comis de trupele germane în localitatea San Miniato, film, de altfel, interzis. Mutându-se la Roma, devin asistenţi ai regizorilor Luciano Emmer, Luigi Pellegrini şi Roberto Rossellini. O foarte bună ucenicie. Între 1954 si 1959, împreună cu Valentino Orsini, mai realizează câteva scurt-metraje şi mediu-metraje: Curtatone e Montanara (1954); Carlo Pisacane (1954); Ville della Brianza (1955); Moravia (1956); Pittore în città (1958); Voltera, comune medievale (1958); Carvunara (1959); Lavoratori della pietra (1959). Tot împreună cu Valentino Orsini realizează şi primele două lung-metraje: Un uomo da bruciare (1962) şi I fuorilegge del matrimonio (Adulterinii sau Căsătorie clandestină) în 1962. Cu filmul I sovversivi (Subversivii), din 1967, numele celor doi fraţi apar numai împreună. Înainte de a se despărţi de Valentino Orsini, în 1960, mai colaborează la perfectarea scenariului pentru filmul lui Joris Ivens L'Italia non è un paese povero (Italia nu este o ţară săracă), o comandă a Radioteleviziunii italiene.

Sub toate aspectele, cei doi fraţi formează o sinteză perfectă. Este imposibil să-i analizăm separat. Temele lor predilecte sunt cele sociale şi istorice. Se interesează de anarhismul secolului XIX, de moartea unor lideri politici, de perspectivele umanităţii. Dar ei nu expun evenimente, întâmplări, ca scop în sine, adică nu fac filme istorice sau sociale sau social-istorice, ci folosesc istoria, evenimentele sociale, ca pretext pentru meditaţie, pentru sesizarea mecanismelor intime, aproape invizibile, ce condiţionează raporturile dintre individ şi sistem, dintre individ şi istorie. Istoria, evenimentele sociale sunt tratate ca experienţă umană şi sursă de învăţăminte, dar fără intenţie didactică, moralizatoare. Cei doi lucrează cu mare rigoare. Tonul lor este fie interogativ, fie sarcastic. Practică analiza, dar construiesc şi alegorii, parabole. De remarcat la ei bogăţia formală, ritmul, uneori, contrapunctic.

I sovversivi, 1967, evocă ambianţa stângii italiene. Un film-meditaţie asupra vieţii şi morţii, din perspectiva mentalităţii de stânga. Problematica de aici, cu unele elemente contradictorii, este reluată în Sotto il segno dello scorpione (Sub semnul scorpionului), în 1969. Tema protestului individual apare în San Michele aveva un gallo (Sfântul Mihail avea un cocoş), film realizat în 1971. Protestatarul anarhic, Giulio, derutat, învins, se sinucide. Un film de sugestie intelectuală. Allonsanfan (1973) este un strălucit film cu pretext istoric, iar următorul, Padre padrone (Tatăl stăpân) – Marele Premiu, Cannes, 1977, tot din 1974, este un film biografic despre conflictul părinţi-copii, despre puterea cuvântului. Filmul are sugestii biblice. La notte di San Lorenzo (Noaptea Sfântului Lorenzo), din 1982, premiul special al juriului, Cannes, 1982, este o meditaţie asupra unei alte situaţii-limită, războiul, un război fratricid văzut cu ochii, cu mentalitatea unui copil. O frescă a sufletului sicilian este filmul Kaos (1984), construit din patru povestiri: L'altro figlio (Celălalt fiu); Mal di luna (Rău de lună); Requiem şi Colloquio con la madre (Discuţie cu mama). În Good Morning, Babylon (Bună dimineaţa, Babilon), 1987, o producţie SUA-Italia-Franţa, pretextul este epopeea a doi fraţi italieni care pleacă în America şi lucrează pentru regizorul David Wark Griffith. Dar mor pe front şi sunt înmormântati în patrie. O aluzie chiar la fraţii Taviani. O meditaţie despre incompatibilitatea a două spaţii spirituale, cel american şi cel italian. O meditaţie asupra înstrăinării, asupra locului natal investit cu semnificaţia unei matrice. Moartea celor doi fraţi semnifică o sancţionare, nu o eliberare."

Vă aşteptăm la film în miez de toamnă,
Echipa Clubul Cinefililor.

luni, 5 noiembrie 2012

Miercuri, 7 noiembrie 2012 - 486 - "O călătorie în India"

*** Întrucât am sărit o miercuri în octombrie, din pricina problemelor tehnice de la Casa de Cultură, şi săptămâna trecută am difuzat filmul programat pentru acea miercuri, am hotărât să intrăm în luna noiembrie cu ultimul film din cadrul medalionului David Lean pentru ca cei care îl doreau săptămâna trecută să nu fi aşteptat degeaba. 
Îmi cer scuze personal pentru întârzierile anunţurilor pentru filme: puteţi verifica şi pe Facebook dacă nu găsiţi aici informaţia! Voluntariatul presupune o poziţie codaşă după achitarea de priorităţi şi, uneori, acestea sunt prea multe şi necesită prea mult timp. Vă mulţumesc pentru interesul pe care unii dintre dvs. îl arătaţi direct Clubului Cinefililor şi...nu vă faceţi griji: intenţionăm să mai existăm prin Târgul Ieşilor ceva vreme! 
Daniela Abageru

*** Intrarea în Sala Diotima se va face până la ora de începere a filmului. După aceea, uşa de la intrare se va încuia, întrucât Casa de Cultură nu mai beneficiază de pază şi cinefilii voluntari care se ocupă de proiecţia filmului miercuri de miercuri la Clubul Cinefililor nu stau de pază la intrare, ci vizionează filmul împreună cu dvs.: voluntariatul le acordă acest drept! Pentru o bună desfăşurare a activităţii vă rugăm ca, după începerea proiecţiei, dacă aţi ajuns târziu şi vreţi să intraţi sau dacă vreţi să părăsiţi sala în timpul proiecţiei, să folosiţi uşa de sus, deschisă pentru aceste scopuri
  
*************************************************************************************

Clubul Cinefililor, cu sprijinul Fundaţiei culturale "Timpul", vă aşteaptă la Casa de Cultură "Mihai Ursachi" a municipiului Iaşi să vizionaţi miercuri, 7 NOIEMBRIE 2012 de la ora 18.00, în cadrul unui medalion dedicat regizorului englez, DAVID LEAN:

"O CĂLĂTORIE ÎN  INDIA"
("A Passage to India”, 1984 – color – 163 minute)
*subtitrare în română



"Ce s-a întâmplat într-o peşterăa izolată, vizitată de o tânără englezoaică şi un fermecător doctor indian? Misteriosul incident naşte întrebări şi mai sumbre prin viziunea lui David Leam ce surprinde pasiunea, spiritul şi exotismul romanului clasic a lui E.M. Foster din 1920, "India" sub ocupaţie britanică.

Regizată de David Lean, pelicula de Oscar "O călătorie în India" se inspiră din romanul lui E. M. Forster, acţiunea fiind plasată în India anilor '20. Adela Quested (Judy Davis), o femeie britanică educată, soseşte în oraşul Chandrapore, sperând că aici va avea ocazia să cunoască stilul de viaţă autentic indian. Ea nu călătoreşte singură, ci împreună cu Mrs. Moore (Peggy Ashcroft), o femeie mai în vârstă. Aici, Adela se împrieteneşte cu Dr. Aziz (Victor Banerjee), un indian care nu purta haine tradiţionale şi, în ciuda tabuurilor sociale care existau de multă vreme, el reuşea să aibă acces foarte uşor în cercurile britanicilor. Într-una dintre zile, Aziz, Adela şi doamna Moore merg să viziteze peşterile Marabar. Din acest moment, viaţa organizată a doctorului se dă peste cap iremediabil, deoarece Adela îl acuză că o molestase într-una dintre peşteri. Aziz este imediat arestat şi, când se afla în spatele gratiilor, află că toată administraţia britanică este împotriva lui, dorind să fie găsit vinovat şi să fie pedepsit exemplar. În felul acesta, toţi indienii aveau să afle ce îi aşteapta dacă molestează un cetăţean britanic. Astfel, Aziz va înţelege pe pielea lui motto-ul neoficial al sistemului britanic: "vinovat până la demonstrarea nevinovăţiei".

Printre altele, pelicula a obţinut nouă nominalizări şi două premii Oscar (pentru cea mai bună coloană sonoră şi cea mai bună actriţă - Peggy Ashcroft); opt nominalizări şi un premiu BAFTA (cea mai bună actriţă - Peggy Ashcroft); două nominalizări şi trei premii la ceremonia decernării Globurilor de Aur (cel mai bun film străin, cea mai bună actriţă - Peggy Ashcroft - şi cea mai bună coloană sonoră) şi o nominalizare la premiile Grammy." (sursa: Cinemagia)

Vă aşteptăm la ultimul film din cadrul medalionului David Lean, 
Echipa Clubul Cinefililor

duminică, 4 noiembrie 2012

Receptări cinefile ieşene - "După dealuri" (Cristian Mungiu)

Fragmente dintr-un e-mail-at schimb de mesaje între doi prieteni cinefili. 

Ştefan Abageru: Am văzut “După dealuri”.
Dan Mititelu: Păi, zi ceva.
Ş. A.: Îţi scriu acum.
D. M.: Crezi că este pro sau anti Biserică?
Ş. A.: Aştept textul geamăn textului meu.
D. M.: Geamăn, dar mai mititel. Ar fi fain să ne punem împreună opiniile în blogurile noastre. Azi-mâine. Doar ca un dialog e-mail-at şi nu cu pretenţia de cronicăcultă comună.
Ş. A.: Dă-mi răgaz până diseară şi le publicăm. Sunt multe de spus.
D. M.: E gata pre-textul.

Ştefan Abageru:
Am văzut şi sper că am reuşit să şi văd filmul “După Dealuri” al lui Cristian Mungiu, după ce vreme de jumătate de an l-am aşteptat, evitând să citesc între timp articole de presă, recenzii şi interviuri ce făceau referire la el.

Mi-a plăcut mult realizarea filmului. Scenele lungi, filmatul extrem de intim şi de apropiat de actori, scenariul bine scris şi mai ales jocul actorilor constituie un deliciu din punct de vedere cinematografic. M-a impresionat Cosmina Stratan în rolul Voichiţei. Mi s-a părut extrem de puternică în a menţine tensiunea şi trăirea interioară exprimate în scene foarte complexe (cum ar fi scena anchetei).

Filmul debutează cu îmbrăţişarea fetelor şi cu inscripţia de la intrarea în mânăstire, inscripţie ce pune o tensiune asupra privitorului.
Mai apoi, uiţi de inscripţie în derularea faptelor, dar ţi-o aminteşti la final, când camera se deplasează agonizant de încet spre în afară, către două indicatoare de mânăstiri aflate după intersecţie, unul arătând spre stânga şi unul spre dreapta.

M-au impresionat desele referiri la Treime. Sunt multe, multe, multe scene în care apare sugestia Treimii. Fie că privim trei lumânări, trei oameni la o masă ori trei fotografii pe un perete. Întâmplător sau nu, aceste sugestii dispar în momentul în care Alina este legată de targa improvizată. Ce înseamnă această obsesie din prima parte, eliminată în a doua? Am înţeles-o ca pe o metaforă cu privire la existenţa pământească a Alinei. Dumnezeu este alături de ea în toate întâmplările iar Treimea dispare din film în momentul în care Alina se îndepărtează de Dumnezeu şi nu invers. Motivele depărtării de Dumnezeu ne duc evident la discuţia: Boală sau Posedare? Răspunsul nu mi se pare important, decât dacă dorim să intrăm în polemici sterile.

În 99% din cazuri oamenii ce vor discuta aceste ipoteze vor avea sisteme diferite de referinţă. Adică unii deja cred în existenţa duhurilor rele iar alţii nu cred. Şi atunci discuţia e sfârşită din start. Sintagme întâlnite prin cronici, precum “măicuţe satanice”, mă fac să consider că ar trebui să existe măcar patru întrebări obligatorii la orice început de discuţie despre acest film. Crezi în Dumnezeu? Crezi în existenţa duhurilor rele? Mai există acestea şi astăzi? Dumnezeu poate face ceva împotriva acestor duhuri? Şi o discuţie ar trebui să se nască doar atunci când răspunsurile celor doi oameni la toate aceste întrebări coincid. Fie că spui “Da” la toate, fie că spui “Nu” la măcar una este o problemă de credinţă, iar credinţa nu se naşte din discuţii şi argumente.
Alina mi se pare un om chinuit şi inadaptat, dornic de iubire şi de linişte. Nu ştiu dacă inadaptarea vine din lucrarea unor duhuri (în a căror existenţă cred) şi nu am competenţa de a emite nici o ipoteză în acest sens.

Cred că filmul încearcă să fie echidistant în problematica pro/anti-Biserică.
Până la urmă nimeni nu o înţelege pe Alina, fata din Germania. Ea este pierdută fără Voichiţa şi de asta revine în ţară. Este un copil crescut la orfelinat care nu ştie de iubire decât atunci când e legată de Voichiţa.
Cei din jur nu o înţeleg. Medicii o dopează cu pastile, călugăriţele o tratează ca pe o străină iar preotul o judecă pe alocuri puţin cam mult pentru poziţia de păstor în care ar trebui să se afle. Voichiţa o înţelege doar parţial, întrucât, cu ani in urmă, amândouă au plecat din acelaşi loc, atât fizic dar mai ales sufletesc.

În trecut, cele două au plecat de la cămin: una dintre ele în Germania, pentru a-şi căuta liniştea materială şi sufletească, cealaltă, la mânăstire, pentru a-şi căuta liniştea sufletească şi materială. După o vreme, cele două se reîntâlnesc. Alina este zbuciumată, fără un loc bine definit, fără nici o perspectivă şi se întoarce precum un fiu risipitor acolo unde ştia că a găsit liniştea cu ani în urmă. Voichiţa este împăcată cu sine şi cu munca la mânăstire, este liniştită în relaţia sa cu Dumnezeu şi de aceea o poate primi pe Alina fără rezerve, fără supărare sau reproşuri.

După venirea Alinei, între ea şi toţi ceilalţi apare falia în comunicare. Alina se simte neînţeleasă şi se închide în sine, refuzând un dialog. Se întoarce poate în copilărie, într-o perioadă în care ai reacţii scurte şi instinctuale. Stă, priveşte îndelung, observă, apoi reacţionează brusc. Uneori, agresiv, dar nu violent (vezi scena când îi spune ceva călugăriţei care se plânge apoi Voichiţei). Singura la care mai reacţionează pozitiv este Voichiţa pe care încearcă în continuu să o convingă să plece, ignorând viaţa acesteia de la mânăstire şi alegerea pe care o făcuse cu ani în urmă.

Nu mi se pare un film anti-Biserică, dar nici un film pro-Biserică. Nu este un film anti pentru că nu aruncă vina exclusiv pe călugăriţe şi preot. Nu este un film pro pentru că nu aruncă vina exclusiv pe medici, familia Alinei, poliţişti ori societate.

Cred că filmul vrea să ne transmită că lipsa unui dialog real duce la situaţii de genul acesteia. Oamenii, fie preoţi, fie medici, fie poliţişti, fie privitori dintr-o sală de cinema, se apleacă prea puţin către nevoile omului de lângă ei, iar viaţa de zi cu zi le răpeşte energia şi capacitatea de a fi Oameni. Medicii sunt grăbiţi în a eticheta boli şi pacienţi pentru a reveni la treburile personale, poliţiştii discută despre tot felul de probleme personale în timp ce muncesc, iar oamenii din sală ronţăie popcorn şi sorb cu poftă dintr-un pahar cu băutură acidulată. Un exemplu concludent este scena anchetei din final. Când călugăriţele şi preotul spun clar că nu i-au dorit fetei răul ci au făcut ce s-au priceput mai bine ca să o vindece, poliţistul afirmă simplu: “e nasoală treaba”.

Dacă facem un raport prin prisma dialogului între oamenii de la mânăstire şi cei din societatea laică, atunci putem considera filmul ca fiind uşor pro-Biserică.
Oamenii din societate sunt mai reci şi mai impersonali, pun etichete mai repede, se mişcă mai rapid către vieţile lor personale şi mai departe faţă de cei din jur.
La mânăstire sunt de asemenea lucruri ce pot fi catalogate drept negative cum ar fi mica bârfă, privirile ce te îngheaţă sau discuţiile despre bani. Cu toate acestea, între cei de acolo apar dese momente în care oamenii se privesc în ochi şi în suflete. Voichiţa este un exemplu în acest sens. Încearcă în permanenţă să ofere ajutor, înţelegere şi să constituie astfel un sprijin pentru toţi cei din jur.

Îmi închei opiniile abrupt, la fel cum se termină însuşi filmul, al cărui sfârşit a la Antonioni mult mi-a plăcut.
Domnul Saint Exupery spune undeva că “limpede nu vezi decât cu inima, deoarece miezul lucrurilor nu poate fi văzut cu ochii”. Sper ca toţi cei care vor vedea filmul să reuşească să facă acest lucru cu inima şi nu cu ochii. Şi, poate, să îl şi vadă.

Dan Mititelu:
Am privit filmul cu inima cât un purice, fiindu-mi teamă că va încălca vreo învăţătură a Bisericii din cele cunoscute mie. Slavă Domnului, după mintea mea, totul este foarte corect. După Tipicul bine temperat.

Cu voia Celui de Sus, fata moare datorită duhurilor rele, care, nu doar teoretic, există. În pronia divină acest fapt este posibil. Nu şi în medicina ori filosofia contemporană. Sufletul ei este mântuit. De trup să aibă grijă morţii-vii.
Nota bene: “Au nu se vând două vrăbii pe un ban? Şi nici una din ele nu va cădea pe pământ fără ştirea Tatălui vostru” (Matei 10:29).

Jocul actorilor este impecabil. Sunt mân(t)uiţi cu siguranţă. Detaliile scenariului, cadrelor şi montajului au fost gândite şi planificate ca într-un excelent film poliţist. Regizorul a lucrat ca un expert în incizii, fiind parcă un cardio-chirurg consiliat de un ieromonah.

Filmul are legătură cu (ne)cazul de la Tanacu tot atât cât are de a face un film plin de gladiatori cu istoria Romei. Adică e numai un pretext, fără pretenţia unei reconstituiri istorico-documentare. Ba, poate, chiar dimpotrivă. Nu este bântuit de nici o idee preconcepută sau inoculată. Pare scris cu o aripă de înger, cu multă delicateţe, discreţie dar şi fermitate.

Aşadar, mi-a plăcut mult aşa dar. Cred că e cel mai copt şi bun film de până acum al lui Cristian Mungiu, aflat, să nu uităm, fizic şi statistic, abia în prima pătrime a carierei sale de cineast. După vizionare, i-am spus la urechea stângă, în şoaptă, să nu audă duşmanii, că i-a reuşit cel mai apropiat film de Iisus din cinematografia noastră. Chiar asta cred.

Din păcate, şi la propriu şi la figurat, 90% din cei care îl vor vedea nu îi vor înţelege sensul, pentru că nu mai au legătură cu Hristosul şi Crucea Sa ce alungă demonii. Va fi criticat şi din stânga şi din dreapta scenei. Am citit deja nişte cronici atât de trist elucubrante încât m-am întrebat dacă am văzut cu toţii acelaşi film.

Occidentalii lor nu pricep nimic din duhul ortodox, ierarhia noastră nu va putea să recunoască public, pentru a nu a fi acuzată de bigotism medieval, că dracii lucrează şi astăzi, chiar mai abitir decât pe vremea lui Ştefan cel Mare şi Sfânt, iar criticilor de artă le lipsesc instrumentele mistice de judecată a realului înconjurător. Cei care îl vor lăuda o vor face crezând că-şi îndeplinesc menirea – eventual şi sarcina retribuită – de a lovi în Biserică şi în aşa-zisul ei bigotism.

Cristian Mungiu a reuşit performanţa de a face un film pur ortodox cu bani de la “occidentalizaţii” noştri, masoni şi/sau atei. Probabil, ruşii neimplicaţi politico-jurnalistic îl vor digera cum se cuvine. Ca un film de ficţiune ce prezintă o parte dintr-un real tangibil.

Filmul va suci pe toată lumea sensibibiloasă şi, în cel mai bun caz, va naşte dezbateri doctrinaro-bio-psiho-sociale despre un “enigmatic” păcat pomenit în acţiune: malahia.
Puţin să-i pese regizorului. După acest film al său, Cristian Mungiu cred că are un nou Prieten. Cel cu Adevărul şi Calea.

Ştefan Abageru:
M-a bucurat mult să îl văd pe Cristian Mungiu în paginile de mai jos şi să îmi dau seama că nici eu nici tu nu am fost pe dealuri vorbind despre film.
Cine ştie, poate reluăm discuţia despre procentele acelea.

[Interviu]
[Comentarii şi dialog]

marți, 23 octombrie 2012

Filmul de miercuri, 24 octombrie 2012, se difuzează la 17.15 şi regulă nouă la Clubul Cinefililor!

Anunţuri:

1. Filmul de astăzi, 24 octombrie 2012, va începe la ora 17.15 întrucât la Casa de Cultură se desfăşoară Festivalul de Film Rusesc şi proiecţia filmului rusesc de astăzi începe la ora 20.00. Deoarece nu am fost anunţaţi din timp pentru a lua măsurile ce se impuneau, ne-am văzut nevoiţi să apelăm la înţelegerea dvs. şi să mutăm ora de începere a filmului nostru.

2. Intrarea în Sala Diotima se va face până la ora de începere a filmului. După aceea, uşa de la intrare se va încuia, întrucât Casa de Cultură nu mai beneficiază de pază şi cinefilii voluntari care se ocupă de proiecţia filmului miercuri de miercuri la Clubul Cinefililor nu stau de pază la intrare, ci vizionează filmul împreună cu dvs.: voluntariatul le acordă acest drept! Pentru o bună desfăşurare a activităţii vă rugăm ca, după începerea proiecţiei, dacă aţi ajuns târziu şi vreţi să intraţi sau dacă vreţi să părăsiţi sala în timpul proiecţiei, să folosiţi uşa de sus, care va fi deschisă pentru aceste scopuri

Vă mulţumim pentru înţelegere!

Echipa Clubul Cinefililor Iaşi.

miercuri, 17 octombrie 2012

Miercuri, 24 octombrie 2012 - 485 - "Podul peste râul Kwai"


Clubul Cinefililor, cu sprijinul Fundaţiei culturale "Timpul", vă aşteaptă la Casa de Cultură "Mihai Ursachi" a municipiului Iaşi să vizionaţi miercuri, 24 OCTOMBRIE 2012 de la ora 18.00, în cadrul unui medalion dedicat regizorului englez, DAVID LEAN:

"PODUL PESTE RÂUL KWAI"
("The bridge on the river Kwai”, 1957 – color – 161 minute)
*subtitrare în română



Film premiat cu 7 Oscaruri - inclusiv Oscarul pentru Cel Mai Bun Film în 1957.

Pierre Boulle a scris în 1952 un roman absolut genial "Podul peste râul Kwai", în 1957 a fost făcut şi un film de David Lean. Într-un lagăr de deţinuţi britanici de undeva din Asia, şeful lagărului, japonez, avea misiunea de a construi un pod. Britanicii, trataţi practic ca sclavi, erau umiliţi incredibil. Şeful lor se opune conducătorului japonez şi suferă cu stoicism toate pedepsele. Japonezii nu sunt în stare să construiască podul şi englezul propune, şi propunerea este acceptată, să-i lase pe englezi, în schimbul unui tratament omenesc, să construiască podul în stilul lor. Cu organizarea, metodele, competenţa, entuziasmul şi solidaritatea care i-au dus pe englezi la cel mai mare imperiu din toate timpurile, încep construcţia. Realizează podul, depăşind greutăţi aparent insurmontabile. Între timp acesta devenise obiectiv strategic pentru Serviciile engleze care trimit un comando să-l dărâme. Reuşesc? Veniţi să vedeţi filmul!

Posibile lecţii transmise? Trebuie totdeauna să vezi câţiva paşi înainte consecinţele unui fapt. Binele de moment nu înseamnă binele în viitor. Competenţa şi entuziasmul sunt o armă ucigătoare dacă scopul e greşit. Orgoliul nemăsurat conduce la dezastru. Demnitatea unui conducător constă în a arăta drumul corect nu drumul uşor. Compromisul totdeauna se răzbună. Libertatea e mai importantă decât traiul îndestulat. Totdeauna există o voce care spune adevărul. A raţiunii.

Vă aşteptăm la un film de nota...7 Oscaruri,
Echipa Clubul Cinefililor.

duminică, 14 octombrie 2012

Miercuri, 17 octombrie 2012 - 484 - "Marile Speranţe"


Clubul Cinefililor, cu sprijinul Fundaţiei culturale "Timpul", vă aşteaptă la Casa de Cultură "Mihai Ursachi" a municipiului Iaşi să vizionaţi miercuri, 17 OCTOMBRIE 2012 de la ora 18.00, în cadrul unui medalion dedicat regizorului englez, DAVID LEAN:

"MARILE SPERANŢE"
("Great Expectations”, 1946 – alb/negru – 118 minute)
*subtitrare în română


Iosif Prodan, Un clasic de Oscar
"Filmul de miercuri de la Clubul Cinefililor este probabil cea mai reuşită adaptare după romanul lui Charles Dickens, Marile Speranţe. Producţia apare în 1946, în regia lui David Lean. Se poate vedea miercuri de la ora 18, la Casa de Cultură „Mihai Ursachi” din Parcul Copou. Intrarea este liberă.

Sinopsis: „În timp ce se juca în apă, desenînd peştişori, copilul Pip este prins de un prizonier scăpat. Sub ameninţarea acestuia, băiatul fură de-acasă nişte unelte şi mâncare. Nu mult timp după acest incident, Pip, copil de origine modestă, este chemat la casa excentricei Lady Havisham. Aici o întâlnşste pe frumoasa Estella, de care se va îndrăgosti.”


Filmul este considerat drept una dintre cele mai bune ecranizări făcute vreodata şi printre cele mai bune filme britanice. A câştigat două premii Oscar (pentru scenografie şi operatorie) şi mai are în palmares alte trei nominalizări (regie, imagine şi scenariu).

În rolul principal (Pip) e distribuit John Mills (un nume care nu mai spune prea multe astăzi), iar Valerie Hobson o joacă pe Estelle. În acest film debuteaza marele actor Alec Guiness, în rolul lui Herbert Pockett.


Cea mai recentă adaptare a romanului lui Dickens e semnată de britanicul Mike Newell (Prince of Persia, Harry Potter, Mona Lisa Smile) şi va apărea în cinematografe la sfârşitul lunii noiembrie. În rolurile principale îi veţi putea vedea pe Helena Bonham Carter, Ralph Fiennes sau Jason Flemyng (Snatch, Lock stock..., Benjamin Button)

Filmul Marile Speranţe durează 2 ore, e alb-negru şi va fi subtitrat în limba română. Vizionare plăcută!"

Vă aşteptăm la un regal de literatură în film, 
Echipa Clubul Cinefililor.

luni, 8 octombrie 2012

Miercuri, 10 octombrie 2012 - 483 - "Scurtă Întâlnire"


Clubul Cinefililor, cu sprijinul Fundaţiei culturale "Timpul", vă aşteaptă la Casa de Cultură "Mihai Ursachi" a municipiului Iaşi să vizionaţi miercuri, 10 OCTOMBRIE 2012 de la ora 18.00, în cadrul unui medalion dedicat regizorului englez, DAVID LEAN:

"SCURTĂ ÎNTÂLNIRE"
("Brief Encounter”, 1945 – alb/negru – 86 minute)
*subtitrare în română


În cafeneaua unei gări, Laura Jesson îl întâlneşte pe doctorul Alec Harvey. Deşi femeia este deja măritată, cei doi se îndrăgostesc treptat unul de altul. Şi continuă să se întâlnească în fiecare joi în micuţa cafenea, deşi ştiu că dragostea lor este una imposibilă. 

Vă aşteptăm la un film alb-negru regizat de David Lean,
Echipa Clubul Cinefililor.

luni, 1 octombrie 2012

Miercuri, 3 octombrie 2012 - 482 - "Lawrence al Arabiei" - medalion regizorul englez, DAVID LEAN


Clubul Cinefililor, cu sprijinul Fundaţiei culturale "Timpul", vă aşteaptă la Casa de Cultură "Mihai Ursachi" a municipiului Iaşi să vizionaţi miercuri, 3 OCTOMBRIE 2012 de la ora 18.00, în cadrul unui medalion dedicat regizorului englez, DAVID LEAN:

"LAWRENCE AL ARABIEI"
("Lawrence of Arabia”, 1962 – color – 216 minute)
*subtitrare în română


7 premii şi 3 nominalizări Oscar
4 premii şi 2 nominalizări Globul de Aur
4 premii şi o nominalizare BAFTA

Bazată pe fapte reale, pelicula prezintă periplul uneia dintre cele mai controversate figuri ale primei jumătăţi a secolului XX, aventurierul T.E. Lawrence, ofiţer britanic, în întreprinderea sa de a uni triburile arabe şi a le obţine independenţa de Imperiul Otoman în timpul Primului Război Mondial, ca şi drumul său spre a deveni Lawrence al Arabiei, aşa cum l-a reţinut posteritatea. Filmul se deschide cu moartea sa, în 1947, pentru a se întoarce în urmă cu 30 de ani, în Arabia.

Împrietenindu-se cu Ali Ben El Kharish, unul din conducătorii revoltei, reuşeşte să coaguleze, prin forţă şi diplomaţie, triburile arabe, inclusiv pe cele ale prinţului Feisal, şi, pentru cîţiva ani, armata în fruntea căreia se impune reprezintă una dintre cele mai mari ameninţări pentru statul turc. Britanicii îl folosesc pentru controlul zonei Suezului, pentru ca ulterior, văzând succesele repurtate de arabi, să îi considere aliaţi. După încheierea războiului devine evidentă imposibilitatea menţinerii unităţii triburilor, astfel că Lawrence sfârşeşte prin a se retrage din viaţa publică.

Vă aşteptăm la un film-legendă cu un Peter O'Toole remarcabil,
Echipa Clubul Cinefililor.

marți, 25 septembrie 2012

Miercuri, 26 septembrie 2012 - 481 - "Kippur"


Clubul Cinefililor, cu sprijinul Fundaţiei culturale "Timpul", vă aşteaptă la Casa de Cultură "Mihai Ursachi" a municipiului Iaşi să vizionaţi miercuri, 26 SEPTEMBRIE 2012 de la ora 18.00, în cadrul unui medalion dedicat regizorului israelian, AMOS GITAI:

"KIPPUR"
("Kippur”, 2000 – color – 117 minute)
*subtitrare în engleză


Filmul, realizat la mai mult de 20 de ani după războiul de Yom Kippur, reflectă experienţele personale ale regizorului trăite în timpul acestuia. Fiind încă student la arhitectură, Amos Gitai a fost chemat să îşi împlinească stagiul militar în timpul războiului, făcând parte din echipa de salvare ce se deplasa cu un elicopter pe front pentru a oferi primul ajutor răniţilor. 

Vă aşteptăm la ultimul film al lunii septembrie, 
Echipa Clubul Cinefililor.

luni, 17 septembrie 2012

Miercuri, 19 septembrie 2012 - 480 - "Kedma"


Clubul Cinefililor, cu sprijinul Fundaţiei culturale "Timpul", vă aşteaptă la Casa de Cultură "Mihai Ursachi" a municipiului Iaşi să vizionaţi miercuri, 19 SEPTEMBRIE 2012 de la ora 18.00, în cadrul unui medalion dedicat regizorului israelian, AMOS GITAI:

"KEDMA"
("Kedma”, 2002 – color – 110 minute)
 *subtitrare în engleză


Filmul reflectă o tragedie istorică: refugiaţi ai Holocaustului sunt aduşi ilegal în Israel. Când ajung acolo, sunt urmăriţi de către soldaţii britanici. După ce scapă, ajung să lupte contra arabilor. Totul se concentrează în jurul a două monologuri: un ţăran arab afirmă că se va opune mereu evreilor, iar un refugiat terminat emoţional deplânge soarta poporului evreu de a fi condamnat să fie în permanenţă într-o suferinţă lamentabilă. 

Vă invităm la un alt film despre suferinţă sub marca Amos Gitai,
Echipa Clubul Cinefililor.

marți, 11 septembrie 2012

Miercuri, 12 septembrie 2012 - 479 - "Zihron Devarim"

Clubul Cinefililor, cu sprijinul Fundaţiei culturale "Timpul", vă aşteaptă la Casa de Cultură "Mihai Ursachi" a municipiului Iaşi să vizionaţi miercuri, 12 SEPTEMBRIE 2012 de la ora 18.00, în cadrul unui medalion dedicat regizorului israelian, AMOS GITAI:

"ZIHRON DEVARIM"
("Zihron Devarim”, 1995 – color – 110 minute)
*subtitrare în engleză








Vă aşteptăm la un film ce angajează atitudinea faţă de viaţă,
Echipa Clubul Cinefililor.

sâmbătă, 1 septembrie 2012

Miercuri, 5 septembrie 2012 - 478 - "Kadosh" - medalion regizorul israelian, AMOS GITAI


Clubul Cinefililor, cu sprijinul Fundaţiei culturale "Timpul", vă aşteaptă la Casa de Cultură "Mihai Ursachi" a municipiului Iaşi să vizionaţi miercuri, 5 SEPTEMBRIE 2012 de la ora 18.00, în cadrul unui medalion dedicat regizorului israelian, AMOS GITAI:

"KADOSH"
("Kadosh”, 1999 – color – 110 minute)
*subtitrare în engleză


Amos Gitai este cel mai cunoscut cineast israelian din lume, cu importante participări de-a lungul timpului la Centrul Pompidou Paris, la Muzeul de Artă Modernă (MoMA) New-York, la Lincoln Center New-York sau British Film Institute Londres. Opera sa cuprinde peste 40 de filme, de ficţiune şi documentare. Intre 1999 şi 2011, şapte dintre filmele sale au fost prezentate în competiţii oficiale la Festivalul de la Cannes şi la Mostra de Venise. Gitai a lucrat cu nume importante precum: Juliette Binoche, Jeanne Moreau, Natalie Portman, Yael Abecassis, Samuel Fuller, Hanna Schygulla, Annoe Lennox, Barbara Hendricks, Lea Seydoux, Valeria Bruni Tedeschi, Renato Berta, Nurith Aviv, Eric Gautier şi mulţi alţii.


KADOSH - O lume ermetică, aceea a hassidimilor din Ierusalim, este pentru prima oară descrisă minuţios, cu practicile sale stricte, într-un film ''de cameră'', unde vibrează, amplu, universalul şi un dialog în care disperarea este redusă la şoaptă. Măritată de zece ani cu Meir, Rivka n-a avut copii, deşi soţii s-au iubit pătimaş. Constrâns de tatăl său, rabinul comunităţii, şi de Legea Talmudică potrivit căreia, dacă timp de un deceniu o femeie nu a avut copii, ea trebuie repudiată, Meir divorţează, ca să îşi încerce forţele reproductive cu alta. La rândul ei, Malka, sora Rivkăi, este amorezată de Yakov, un muzician, care a izbutit să se smulgă din nemiloasa îmbrăţişare a habotnicilor. Dar îndrăgostiţii întâmpină rezistenţa aceluiaşi tată autoritar şi şef religios, care doreşte ca Malka să îl ia de soţ pe Yosif, asistentul său fidel. Spre deosebire de Meir, care se resemnează, Malka îşi impune voinţa.

Vă aşteptăm la debutul toamnei cinefile,
Echipa Clubul Cinefililor.

luni, 20 august 2012

Miercuri, 22 august 2012 - 477 - "Cu bine, concubina mea!" - prima parte

Clubul Cinefililor, cu sprijinul Fundaţiei culturale "Timpul", vă aşteaptă la Casa de Cultură "Mihai Ursachi" a municipiului Iaşi să vizionaţi miercuri, 22 AUGUST 2012 de la ora 18.00, în cadrul unui medalion dedicat regizorului chinez, KAIGE CHEN:

"CU BINE, CONCUBINA MEA!"
("Ba wang bie ji”, 1993 – color – 171 minute)
*subtitrare în română


Considerat de unii drept cel mai bun film chinezesc făcut vreodata, bazat pe bestseller-ul scriitoarei Lillian Lee, Cu bine, concubina mea! este o relatare a istoriei chineze a secolului al XX-lea şi a poveştii a doi interpreţi ai Operei din Beijing, Cheng Dieyi (Leslie Chung) şi Duan Xiaolou (Fengyi Zhang), între care intervine o frumoasă femeie (Li Gong).

Pe parcursul a trei ore regizorul Kaige Chen descrie cincizeci şi doi de ani de istorie într-un veritabil spectacol vizual, filmul fiind constituit asemeni unei tragedii clasice, însă fundalul (de la ocupaţia japoneză la Revoluţia Culturală), asigură o experienţă însufleţitoare, observând schimbarea Chinei şi a oamenilor săi, redată în frumuseţea fiecărui cadru, ce ajunge se ierte intriga mai slab construită.

Vă aşteptăm la filmul ce va încheia vara cinefilă,
Echipa Clubul Cinefililor.

duminică, 12 august 2012

Miercuri, 15 august 2012 - 476 - "Mei Lanfang"


Clubul Cinefililor, cu sprijinul Fundaţiei culturale "Timpul", vă aşteaptă la Casa de Cultură "Mihai Ursachi" a municipiului Iaşi să vizionaţi miercuri, 15 AUGUST 2012 de la ora 18.00, în cadrul unui medalion dedicat regizorului chinez, KAIGE CHEN:

"MEI LANFANG"
("Mei Lanfang”, 2008 – color – 147 minute)
*subtitrare în română


În 1993, Chen Kaige a câştigat primul Palme D'Or la Festivalul Filmului de la Cannes cu "Farewell, My Concubine", un film realizat în limba chinezã, care a avut un mare succes internaţional. Înainte a de avea loc Revoluţia Culturalã Chinezã, în 1965, Kaige, fiul unui regizor respectat, a urmat cursurile unei şcoli pentru copiii privilegiaţi din Beijing. Atunci când a avut loc revoluţia respectivã, Kaige, ca şi alţi mii de chinezi din clasa mijlocie de atunci, a fost trimis la ţarã, sã lucreze pãmântul şi sã taie copaci. De acolo a fost recrutat în armatã, unde a servit nu mai puţin de cinci ani, dupã care s-a întors în capitalã.
 
În 1978 a fost unul dintre studenţii care intrau la recent reînfiinţata Beijing Film Academy. El şi colegii sãi au format aşa numită gruparea a Regizorilor de a Cincea Generaţie, din care face parte şi renumitul Zhang Yimou, care la început a lucrat cu Kaige ca operator de imagine. Ca studenţi, curentul celei de a Cincea Generaţii a fost influenţat mai mult de curentul occidental vest european decît de filmele care se realizau la Hollywood. 

Filmul de debut al lui Kaige, "Yellow Earth" a cucerit publicul şi critica de specialitate, marcând o nouã erã în stilul chinez. Filmul a dobândit numeroase premii, la festivaluri internaţionale, din Hawaii pânã la Londra. Au urmat producţiile "The Big Parade", "King of Children" şi "Life On A String". Dupã succesul enorm cu "Farewell My Concubine", Kaige a realizat "Temptress Moon" (1996) şi "The Emperor and the Assassin" (1999). Toate filmele fãcute de Kaige au fost invitate sã participe la competiţiile oficiale gãzduite de Festivalul de la Cannes. 

Vă aşteptăm la un film biografic despre Mei Lanfang, cea mai importantă figură a scenei de operă din China,
Echipa Clubul Cinefililor.