*** Ștefan Panțiru:
Beregis Avtomobilya (Grijă la mașină, 1966) este o comedie polițistă parodiind filmele de acțiune și totodată o satiră socială. Utilizarea unui narator face explicită valoarea simbolică a întâmplării, faptul că șapte orașe vor să-și însușească această întâmplare la fel cum șapte orașe revendică locul de naștere al lui Homer și mențiunea de la sfârșit cum că, de fapt, nu se știe dacă întâmplarea a avut loc de fapt, dar dacă a avut știm cu toții rezultatul, transmit clar mesajul că un erou ca Yuri Detochkin, un fel de Robin Hood modern, nu prea are cum să existe decât... în filme polițiste - o dojană aspră adresată întregii societăți. Ironia este completă atunci când, în ciuda faptului că hoțul de mașini nu făcea decât să ajute orfelinate pe seama escrocilor el este, inevitabil, trimis la închisoare, societatea netolerând astfel de aberații - una e să faci contrabandă, să mituiești poliția sau procuratura, într-un cuvânt să te descurci ca un cetățean normal, și alta e să iei peste picior organele statului acuzându-le fățiș de incompetență. Asta nu se tolerează.
O altă remarcă ironică este în discursul regizorului de la teatrul de amatori care susține că teatrele populare le vor înlocui pe cele profesioniste pentru că oricum un actor "ar trebui să lucreze undeva, nu se cuvine care el să stea toata ziua în teatru, aiurea și neproductiv", iar o actriță e cu atât mai inspirată dacă zi de zi ar lucra la mașina de cernut. După care trece la punerea în scenă a unei piese de Shakespeare. Problema amestecului birocrației și a politicii de partid în expresia artistică a fost o temă constantă în filmele lui Riazanov încă de la primul său film, Karnaval’naia noch (Noaptea carnavalului, 1956), o comedie muzicală ce satirizează moștenirea stalinistă. Aluzii la asta se găsesc și în Gara pentru doi, când Platon Ryabinin se plânge că deși talentat, nu i s-a acordat nici măcar o șansă de afirmare individuală.
Dintre cele câteva accente distincte pe care le-am identificat la filmele văzute recente și anume a) accentul pus pe poveste (Majidi) b) accentul pus pe mesaj (Scola uneori) c) accentul pus pe formă sau exprimare (Yimou, Welles uneori) și d) accentul pus pe jocul actorilor (teatral) (Scola uneori) cred că filmul de azi se încadrează destul de bine în categoria filmelor în care mesajul predomină, iar celelalte (narațiunea, jocul actorilor, exprimarea) sunt aservite livrării acestui mesaj, ceea ce este valabil pentru satiră în general. Dintre filmele recente care fac parte clar din aceeași categorie ar fi C'eravamo tanti amati (Ce mult ne-am iubit, 1974) și Urâți, murdari și răi de Ettore Scola precum și unele dintre filmele lui Bo Widerberg și majoritatea filmelor lui Jean Renoir, dar fără ca toate să fie satire.
Ca și realizare, Grijă la mașină împrumută elemente de la genul pe care îl parodiază, scene dinamice de urmărire sau scene tensionate pe timp de noapte, specifice filmelor de spionaj, cu o coloană sonoră tip Pantera Roz. Alcătuirea lui Yuri aduce aminte de personajul lui Stan Laurel din cupletul comic Stan și Bran, mai ales că unele scene amintesc de gagurile celor doi, cum ar fi cea cu ușile din foaier sau urmărirea de mașini. Scena urmării este de altfel foarte bine realizată din punct de vedere tehnic, dar în mod voit caricaturizată în stilul desenelor animate (în special scena cu capcana pusă peste pedale și cea în care mașina stă ascunsă pe marginea autostrăzii până ce polițistul trece pe deasupra, apoi urcă înapoi și pornește în direcția opusă). Asta face hoțul să devină un personaj foarte simpatic, împotriva preconcepției generale legate de infractori. În plus de asta, hoțul este și artist, interpretându-l cu succes pe Hamlet pe scena teatrului local, o posibilă conotație fiind aceea că e nevoie de un spirit de artist pentru a fi capabil de un astfel de altruism.
Mulțumim pentru film!
*** Bogdan Monoran:
Grijă la mașină e un film care te uimește și te amuză necontenit. E un film care te ține lipit de scaun, fiind construit în genul unui film cu suspans, dar cu elemente clare de spoof pentru acest gen. Nu pot decât să spun cât de mult am râs la scenele din el, a fost al dracului de amuzant și încă fresh dupa 44 de ani, lucru care nu e ușor. E genul de comedie din Dr. Strangelove sau Airplane sau o combinație din cele doua adunând exageratul cu inteligentul și ieșind ceva de bun gust la care poți râde și după mai multe vizionări.
Despre ce e vorba în el totuși: despre un tip, un agent de asigurări, care fură doar mașina oamenilor care sunt în general escroci sau hoți. E un fel de justițiar care oferă o lecție de viață acestor oameni. Banii de pe mașinile vândute sunt trimise orfelinatelor, deci el nu o face decât pentru a trimite un mesaj și doar pentru sport. A fost șofer, așa că un lacat la o mașină nu e ceva greu pentru el. Comicul se găsește cam în orice situație, chiar și în urmărirea tensionată din orice film de suspans în care polițistul îl urmărește pe hoț. Mi s-a părut una din cele mai reușite scene din tot filmul, memorabilă și comică, ca varianta lui Bugs Bunny a "cursei cu broasca țestoasa". Întreg filmul e un deliciu total, un film care e excelent făcut și înca viu după atâția ani.
M-am bucurat să-l văd într-o sala de cinema plină până la jumatate unde s-a râs la unison și cu poftă la scene excelente de comedie universală. Bine, poate noi, românii ne mai regăsim în ruși, dar chiar și așa, cred că e universal. Un film excelent.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu