duminică, 15 iulie 2012

Miercuri, 18 iulie 2012 - 472 - "Doamna Răzbunare"

Clubul Cinefililor, cu sprijinul Fundaţiei culturale "Timpul", vă aşteaptă la Casa de Cultură "Mihai Ursachi" a municipiului Iaşi să vizionaţi miercuri, 18 IULIE 2012 de la ora 18.00, în cadrul unui medalion dedicat regizorului coreean, CHAN WOOK-PARK:

"DOAMNA RĂZBUNARE"
("Chinjeolhan geumjassi”, 2005 – color – 113 minute)
*subtitrare în română


Trilogia formată din Sympathy for Mr. Vengeance şi OldBoy, în care regizorul sondeazã preţul spiritual cerut de răzbunare, în defavoarea exploatării violenţei, se încheie cu acest film. O tânără în vârstă de 19 ani este condamnată la închisoare pentru uciderea şi răpirea unui copil. Ea acceptă pedeapsa, în caz contrar fiica ei urmând să fie ucisă de complicele său. Ulterior, îşi dă seama că a fost trădată de acesta, iar din momentul în care iese din închisoare, începe să-şi pună în aplicare planul de ucidere a acestuia, ajutată de fostele sale colege de după gratii, pe care reuşise să le cucerească prin faptele sale bune.

Vă aşteptăm la film în răcorosul Copou,
Echipa Clubul Cinefililor.

Un comentariu:

  1. Un nume de regizor ca sugestie pentru viitoarele voastre proiecții: Leos Carax cu 4 filme și jumătate ("Boy Meets Girl", "Mauvais Sang", "Les Amants du Pont-Neuf", proaspătul "Holy Motors" și secvența 'Merde' din "Tokyo!".

    RăspundețiȘtergere