luni, 1 aprilie 2013

Miercuri, 3 aprilie 2013 - 504 - "Forţa brută" - medalion regizorul american JULES DASSIN


Clubul Cinefililor, cu sprijinul Fundaţiei culturale "Timpul", vă aşteaptă la Casa de Cultură "Mihai Ursachi" a municipiului Iaşi să vizionaţi miercuri, 3 APRILIE 2013 de la ora 18.00, în cadrul unui medalion dedicat regizorului american, JULES DASSIN:

"FORŢA BRUTĂ"
("Brute Force”, 1947 – alb/negru – 98 minute)
*subtitrare în engleză

(regizorul Jules Dassin)


Cronica de prezentare a filmului pe AltIaşi, realizată de Iosif Prodan: 

"La Clubul Cinefililor, luna aprilie îi este dedicată regizorului american Jules Dassin. Prima proiecţie are loc miercuri, 3 aprilie, de la ora 18, când se va putea vedea filmul Brute Force (1947), cu Burt Lancaster în rolul principal şi cu Richard Brooks (cel care a regizat celebrul Cat on a Hot Tin Roof din 1958) pe post de scenarist. 

„Filmul începe cu o întunecoasă şi ploioasă dimineaţă la Închisoarea Westgate. Mai mulţi prizonieri înghesuiţi într-o celulă urmăresc pe fereastră cum Joe Collins (Burt Lancaster) îşi îndeplineşte perioada de carceră solitară. Joe e nervos şi se gândeşte să evadeze, iar paznicul reuşeşte cu greu să păstreze disciplina. Şeful său, Căpitanul Munsey (Hume Cronyn) este un sadic care îi manipulează pe prizonieri creând conflicte între ei ca să-i poată pedepsi.” (sursa: en.wikipedia.org)

Apariţia acestui film în 1947 e strâns legată de evenimentele petrecute cu un an înainte la Închisoarea din Alcatraz când, în urma unei tentative eşuate de evadare, trei prizonieri şi doi gardieni au fost omorâţi. În epocă, Brute Force – aşa cum e anunţat încă din titlu – a fost considerat unul dintre cele mai violente filme care au ajuns pe marele ecran, iar Oliver Stone l-a citat printre filmele care l-au influenţat când a făcut Natural Born Killers (1994).

Cronicile de întâmpinare din Variety sau New York Times au tratat pe larg problematica condiţiilor inacceptabile de detenţie la care prizonierii erau expuşi, filmul deschizând seria discuţiilor despre etica tratării condamnaţilor din perioada modernă. Peste ani însă, filmul va părea depăşit în ochii „specialiştilor” in noir, dar tematica va reieşi la fel de clar.

Regizorul Jules Dassin provine dintr-o familie de ruşi-evrei, refugiaţi în Statele Unite ale Americii la începutul secolului trecut. E implicat în scandalul cineaştilor de pe blacklist-ul ipoteticilor simpatizanţi comunişti, după ce în anii ’30 devenise membru al Partidului Comunist American, organizaţie pe care o părăseşte după ce Stalin semnează un pact cu Adolf Hitler. Asta nu-l va salva însă de o perioadă de exil în Europa, loc unde va şi muri, în 2008, la vârsta de 96 de ani.

Totuşi soarta l-a răsplatit pentru filmele făcute pe Bătrânul Continent cu o serie de nominalizări şi premii la Festivalul de Film de la Cannes şi chiar la Premiile Oscar, unde probabil n-ar fi ajuns niciodată dacă ar fi continuat să facă filme în America. În anii ’70, după ce vânătoarea de comunişti se terminase, va reveni în Lumea Nouă, forţat fiind să părăsească Europa din pricina unor alte implicări politice...

Brute Force, aşadar, a fost lansat în cinema-urile din SUA în 30 iunie 1947, are 98 de minute şi, din câte se ştie, n-a rulat pe ecranele din România."

Vă aşteptăm la un film despre evadare şi închisoare,
Echipa Clubul Cinefililor.

duminică, 24 martie 2013

Miercuri, 27 martie 2013 - 503 - "Noi Doi"

Clubul Cinefililor, cu sprijinul Fundaţiei culturale "Timpul", vă aşteaptă la Casa de Cultură "Mihai Ursachi" a municipiului Iaşi să vizionaţi miercuri, 27 MARTIE 2013 de la ora 18.00, în cadrul unui medalion dedicat regizorului francez, CLAUDE BERRI:

"NOI DOI"
("Le vieil homme et l'enfant”, 1967 – alb/negru – 90 minute)
*subtitrare în engleză

(Michel Simon şi Alain Cohen)

Un evreu de 8 ani, locuind în Parisul ocupat de nazişti, este trimis de către părinţii lui să locuiască la ţară cu un cuplu catolic bătrân pentru a fi departe de tumultul războiului. Forţat să îşi ascundă identitatea, copilul se ataşează de bătrânul interpretat de Michel Simon şi...reciproca intervine şi ea.

Vă aşteptăm la un film cu un nume de prim-plan al actorilor francezi,
Echipa Clubul Cinefililor. 

luni, 18 martie 2013

Miercuri, 20 martie 2013 - 502 - "Numai Împreună"

Clubul Cinefililor, cu sprijinul Fundaţiei culturale "Timpul", vă aşteaptă la Casa de Cultură "Mihai Ursachi" a municipiului Iaşi să vizionaţi miercuri, 20 MARTIE 2013 de la ora 18.00, în cadrul unui medalion dedicat regizorului francez, CLAUDE BERRI:

"NUMAI ÎMPREUNĂ"
("Ensemble c'est tout”, 2007 – color – 97 minute)
*subtitrare în română



După imensul succes al romanului scris de Anna Gavalda, Ensemble c'est tout, regizorul Claude Berri descoperă această poveste în acelaşi timp intimistă şi universal valabilă despre căutarea de sine prin intermediul celuilalt si despre fericirea regăsită graţie dragostei şi prieteniei. Realist şi poetic, romanul are o structură deosebit de cinematografică. Subiectul e contemporan, personajele există, locul acţiunii este, practic, acelaşi, dialogurile sunt tandre şi pline de haz, intriga se leagă în jurul a patru personaje principale, povestea ne emoţionează pe fiecare dintre noi.

Acţiunea se desfăşoara la Paris, pe parcursul unui an de zile. Tânăra Camille se împrieteneşte cu cei doi vecini ai ei, Philibert şi Franck, apoi se instalează la ei ca să aibă parte de mai mult confort şi mai multă încurajare. Trăind în armonie, cele trei personaje, opuse din toate punctele de vedere, de la caracter la povestea familială a fiecăruia, regăsesc gustul vieţii. Dincolo de dispute, de împăcări, de certuri, de complicităţi, plăcerea de a trăi „împreună“ îi face mai puternici. Şi atunci hotărăsc să o ia în grijă pe bunica lui Franck, o bătrână pe cât de încăpăţânată, pe atât de adorabilă.

Eroii acestei poveşti sunt loviţi de viaţă, întrucâtva sălbatici şi solitari, dar cred în generozitatea inimii, în puterea sentimentelor. Oare a fi „împreună şi nimic mai mult“ le-ar îngădui să se descopere pe ei înşişi, să se realizeze? Dincolo de povestea propriu-zisă, filmul face loc vieţii reale de fiecare zi. Nimic nu e roz, iar dramele pândesc în jurul spaţiului septic pe care cei trei şi l-au construit. În afara şi înăuntrul lui, o ameninţare planează asupra fericirii lor: cum să scape de loviturile dure ale vieţii, fără a risca să treacă pe lângă aceasta?

Eroina filmului, Camille, este admirabil interpretată de către Audrey Tautou. În gestica şi în fineţea siluetei sale, actriţa pare să se confunde cu personajul Camillei, tânără anorexică, sinceră şi blândă, dintr-o bucată şi sensibilă. Deşi provine din mediul burghez, a decis să se angajeze ca menajeră pentru a fugi de false aparenţe, de false sentimente. E prudentă şi se teme de toţi, inclusiv de mama ei, până în ziua când îl cunoaşte pe Philibert. Cavalerismul şi puritatea acestui băiat timid îi inspiră încredere şi nevoia de a străbate alături de el o bucată de drum, fără să-i pese de viitor.

Societar al Comediei Franceze, Laurent Stocker îl interpretează pe Philibert, un tânăr aristocrat bâlbâit, foarte bine-crescut, oricând gata să facă servicii tuturor. El locuieşte provizoriu într-un vast apartement aparţinând familiei şi a cărui succesiune nu a fost reglementată. Refuzând rigorismul părinţilor, situat în afara bunelor maniere din care tânărul şi-a făcut un mod de viaţă, Philibert vinde cărţi poştale ilustrate - când de fapt ar putea fi, prin erudiţia lui, un bun istoric. Ca să profite de apartamentul plin de mobile vechi, dar lipsit de viaţă şi de bucurie, îi propune prietenului său Franck să-l găzduiască până când acesta îşi va rezolva problema locuinţei.

Bucătar cu inimă mare, dar caracter urât, Franck este întruchipat de Gillaume Canet, impresionant, emoţionant şi generos. Atunci când nu munceşte, tânărul niţel bădăran acumulează cuceriri amoroase şi se ocupă de bunica lui. La început, nu suportă prezenţa în apartament a Camillei şi îşi bate joc de Philibert pe care îl bănuieşte îndrăgostit. Treptat, Camille ajunge să-l îmblânzească şi să-l seducă, mai ales când îi propune să se instaleze la bunica lui, ca să-i poarte de grijă. Îndrăgostit la rându-i, Franck se loveşte de teama Camillei în faţa unui posibil angajament. (sursa: cinemagia)

Vă aşteptăm la un film cu Audrey Tautou,
Echipa Clubul Cinefililor.

sâmbătă, 9 martie 2013

Miercuri, 13 martie 2013 - 501 - "Manon şi izvorul"

Clubul Cinefililor, cu sprijinul Fundaţiei culturale "Timpul", vă aşteaptă la Casa de Cultură "Mihai Ursachi" a municipiului Iaşi să vizionaţi miercuri, 13 MARTIE 2013 de la ora 18.00, în cadrul unui medalion dedicat regizorului francez, CLAUDE BERRI:

"MANON ŞI IZVORUL"
("Manon de sources”, 1986 – color – 113 minute)
*subtitrare în română


"Manon de sources" este continuarea filmului "Jean de Florette", ecranizare după Marcel Pagnol. La zece ani după moartea tatălui ei, tânăra Manon locuieşte într-o grotă în munţi şi îşi petrece vremea păzind caprele. Dar clipa răzbunării se apropie. După ce Manon descoperă izvorul care alimentează întregul sat şi îi schimbă cursul, lăsându-i pe locuitori fără apă, legea tăcerii este, în sfârşit, încălcată şi ucigaşii lui Jean de Florette sunt demascaţi. 

Vă aşteptăm la continuarea filmului de săptămâna trecută,
Echipa Clubul Cinefililor.

marți, 5 martie 2013

Miercuri, 6 martie 2013 - 500 - "Jean de Florette" - medalion regizorul francez CLAUDE BERRI

Clubul Fotografilor a împlinit ieri, pe 5 martie 2013, 100 de întrevederi, iar astăzi fratele lui mai mare, Clubul Cinefililor, împlineşte 500 de proiecţii de filme!! 

********************************************************************************
Clubul Cinefililor, cu sprijinul Fundaţiei culturale "Timpul", vă aşteaptă la Casa de Cultură "Mihai Ursachi" a municipiului Iaşi să vizionaţi miercuri, 6 MARTIE 2013 de la ora 18.00, în cadrul unui medalion dedicat regizorului francez, CLAUDE BERRI:

"JEAN DE FLORETTE"
("Jean de Florette”, 1986 – color – 120 minute)
*subtitrare în română



Doi fermieri (Yves Montand şi Daniel Auteuil) din Provence fac tot posibilul să distrugă fericirea unui orăşean întors la ţară pentru a-şi lucra pământul. Orăşeanul în cauză este Jean de Florette (Gerard Depardieu), agent al fiscului, care, împreună cu familia lui, speră să înceapă o nouă viaţă în mijlocul naturii, să-şi cultive pământul şi să crească iepuri. Dar vecinii lui au alte idei. Pentru că nu reuşesc să-i cumpere terenul, ei astupă izvorul de pe moşia lui şi aşteaptă ca seceta să-i vină de hac. 

Vă aşteptăm la un film francez cu trei actori de calibru,
Echipa Clubul Cinefililor.