Miercuri, 23 martie 2011 - 405 - "Orizontul pierdut"

Clubul Cinefililor, cu sprijinul Fundaţiei culturale "Timpul", vă aşteaptă la Casa de Cultură "Mihai Ursachi" a municipiului Iaşi să vizionaţi miercuri, 23 MARTIE 2011 de la ora 18.00, în cadrul unui medalion FRANK CAPRA:

"ORIZONTUL PIERDUT"

("Lost Horizon", 1937 - alb/negru - 132 minute)

*subtitrare în română

realizată de Cătălin-Mihail Ștefan, un cinefil dintre noi

(Ronald Colman și Kane Wyatt)

(Shangri-La)

***Înainte de începerea filmului va fi difuzat scurt-metrajul realizat de regizorul Chen Kaige: 100 de flori ascunse în adânc (2002)(10 minute) inclus în Cu 10 minute mai bătrân: Trompeta (2002).

Perspectiva oamenilor asupra viitorului a creat în literatură două extreme: utopia (spațiu separat de realitate, proiectat, unde toate culmile devin posibile) și distopia (spațiu unde sumbrul viitorului este la cote superlative). Separarea lor în alb/negru sau în pozitiv/negativ este insuficientă pentru că ambele ticluiri ale imaginației ascund de fapt atitudini față de atmosfera contemporană pe care autorul simte nevoia să le expună metaforic.

Aldous Huxley (Minunata lume nouă), Orwelll (1984), Zamiatin (Noi), Golding (Împăratul muștelor), Koestler (Întuneric la amiază), Saramago (Eseu despre Orbire - asociat și cu o atopie), Auster (În țara ultimelor lucruri), Bradbury (Fahrenheit 451) realizează distopii de căpetenie, adică "scrieri despre o societate fictivă, de obicei imaginată ca existentă într-un timp viitor, iar condițiile de viață sunt extrem de rele din cauza lipsurilor, a opresiunii sau a terorii. Science fiction, cu precadere science-fiction-ul post-apocaliptic caracterizează de obicei distopiile. În cele mai multe opere de ficțiune distopice, un guvern corupt creează sau susține o calitate proastă a vieții, adesea condiționând masele să creadă că societatea este bună și dreaptă, chiar perfectă. Cele mai multe distopii se întâmplă în viitor, dar de multe ori, includ intenționat tendințe sociale contemporane duse la extrem. Distopiile sunt frecvent scrise ca avertismente sau ca satire și arată tendințele actuale extrapolate la o concluzie de coșmar." (Gyorfy-Deak)

Utopiile sunt "tentative umane de a crea o societate perfectă, care nu există (încă). Ideile care ar putea schimba radical lumea noastră sunt denumite, adesea, utopice. "Utopia" în sens peiorativ desemnează orice idee prea avansată, prea optimistă sau lipsită de realism, care pare la un moment dat imposibil de realizat. Termenul se referă la agregări de indivizi care s-au strâns împreună pentru a crea asemenea societăți." Seria de utopii este deschisă de Republica lui Platon și continuată de Thomas Morus prin Utopia. Se înscriu apoi Rabelais cu spațiile inventate pentru Gargantua și Pantagruel, ultimul capitol al lui Swift din Călătoriile lui Gulliver, Stanislav Lem cu Norul lui Magellan, Saramago cu Tratat despre luciditate.

De ce un preambul atât de amplu despre o temă mai mult literară? Filmul de miercuri este o ecranizare a unui roman ce propune o utopie: Orizontul pierdut, de James Hilton. Veți avea parte de creionarea unei posibile lumi avansate, izolată de omenirea tulburată de războaie, în care superlativele umane sunt transformate în atu-uri ce pot construi o societate aproape perfectă. Dacă există vreun preț? Filmul vă va da un răspuns,

Miercuri, în Copou, în Sala Diotima.
Echipa Clubul Cinefililor.

Receptări cinefile ieșene - cartea "A Short Guide To Writing About Film", de Timothy Corrigan

Pentru că înțelegerea filmelor depinde și de cultura în domeniu, e important să găsim câteva cărți care să prezinte conceptele de bază sau măcar să ne obișnuiască cu vocabularul de specialitate. Săptămâna asta am să recomand A Short Guide to Writing About Film de Timothy Corrigan, ediția a 7-a, editura Longman, 2010.

[A Short Guide to Writing About Film, de Timothy Corrigan]

În doar 196 de pagini, cartea prezintă sfaturi practice pentru a scrie despre film - de la cum se privește un film pentru prima oară, la cum se citează corect o sursă. Prima parte este legată de felul cum trebuie urmărit și abordat filmul pentru a extrage suficientă informație relevată direct de la sursă. Prima vizionare este de obicei una dezinteresată, expusă direct efectului filmului. A doua vizionare încearcă să identifice trei sau patru secvențe esențiale care stau la baza unei anumite interpretări în curs de formare. Interpretarea poate aborda mai multe perspective: istorică, de școală națională, a unui gen, autor sau ideologii. Odată notițele luate și o idee generală formulată, începe redactarea efectivă a lucrării, iar despre asta se vorbește în a doua parte.

Fie ea raport, cronică sau eseu, o lucrare de calitate trebuie să aibă un stil literar îngrijit, fără repetiții și clișee, cu idei clare și pertinente, susținute acolo unde este posibil de citate și dovezi provenite din surse de încredere. Avem astfel în partea a doua un capitol dedicat stilului, unul dedicat documentării și unul dedicat redactării finale, conținând inclusiv o listă de abrevieri care folosite pentru evalua un comentariu (de ex. "L" - argumentul nu este argumentat logic, sau "paral" pentru o paralelă incorectă). De apreciat că se prezintă și metode concrete pentru a realiza indicațiile prezentate. Spre exemplu, la secțiunea dedicată structurii propoziției sunt ilustrate avantajele unui stil succint față de unul prolix, astfel o propoziție ca: "There are many difficult and demanding scenes in this film by Lina Wertmuller, "Swept Away" (1974), which give the movie an operatic quality." este greu de urmărit, deși conține aceeași cantitate de informații ca și următoarea: "Lina Wertmuller's "Swept Away" (1974) is a demanding, operatic film."

Deși oficial adresată studenților la facultăți de profil, sfaturile sunt extrem de utile pentru oricine are de scris despre film, fie și un scurt comentariu pe IMDB. Iar limba nu cred sa fie o barieră, pentru că sunt foarte puține lucruri care se aplică strict limbii engleze, poate doar câteva detalii de punctuație și exemple de abrevieri.

A Short Guide to Writing About Film și Précis d'analyse filmique (despre care am amintit în câteva comentarii trecute) sunt două cărți extrem de utile pentru o introducere în analiza și comentariul filmului. A doua a fost deja tradusă în română și cred că Octavian are o copie. Cât despre prima, nu știu să fie tradusă, dar se găsește pe Amazon la aproximativ 20 de euro, iar pentru cine nu e sigur de investiție, dar vrea sa o răsfoiască, pot să o împrumut pe a mea în aprilie când ajung în Iași.

Ștefan Panțiru

Miercuri, 16 martie 2011 - 404 - "Domnul Smith se duce la Washington"

Clubul Cinefililor, cu sprijinul Fundaţiei culturale "Timpul", vă aşteaptă la Casa de Cultură "Mihai Ursachi" a municipiului Iaşi să vizionaţi miercuri, 16 MARTIE 2011 de la ora 18.00, în cadrul unui medalion FRANK CAPRA:

"DOMNUL SMITH SE DUCE LA WASHINGTON"

("Mr.Smith goes to Washington", 1939 - alb/negru - 128 minute)

*subtitrare în română

(James Stewart)

(James Stewart și Jean Arthur)

***Înainte de începerea filmului va fi difuzat scurt-metrajul realizat de regizorul Werner Herzog: Cu 10.000 de ani mai bătrâni (2002)(10 minute) inclus în Cu 10 minute mai bătrân: Trompeta (2002).

Filmul prezintă povestea domnului Smith care se confruntă și ajunge să conștientizeze defectele și corupția sistemului politic în momentul în care ajunge la Washington unde își întâlnește eroul din copilărie – senatorul Joseph Paine – de la care spera un ajutor pentru a-și îndeplini visul. Prin acest film vom schimba registrul comediei sofisticate la Frank Capra și vom trece spre o dramă altoită pe o satură subtilă la adresa unei societăți bazate pe ideea de libertate, dar profund subordonată intereselor meschine ale celor care au, dar vor mai mult.

Cum se va descurca personajul interpretat de James Stewart în menghina dintre realitate și moralitatea propriei conștiințe (aflate la limita idealismului)? Veniți miercuri la filmul din Copou și cu siguranță veți afla!

Echipa Clubul Cinefililor.

*** Ecouri: AltIași - prezentarea Oanei Filip

Receptări cinefile ieșene - "Domnul Smith se duce la Washington" (Frank Capra)

*** Ștefan Panțiru:

Frank Capra este recunoscut drept un maestru al comediei de situație, cu dialoguri și gaguri preluate de desenele animate. Bugs Bunny se spune că a fost inspirat de Peter Warne din It Happened One Night (în special de scenele în care mânca morcovi și vorbea cu gura plină). Deoarece filmele sale au apărut în timpul recesiunii economice din America și mai apoi în timpul celui de-al doilea război mondial, stilul de comedie ușoară, de obicei cu o poveste romantică ce se ridică deasupra claselor și convențiilor sociale, a fost bine primit de publicul care încerca să uite dificultățile financiare și problemele războiului. Însă Frank Capra a perfecționat rețeta și i-a adăugat un stil personal, care a fost în cele din urmă apreciat și de critici. Comediile sale sunt amuzante, emoționante și devin tot mai sofisticate spre sfârșitul carierei, iar actori deveniți celebri ca James Stewart, Clark Gable, Cary Grant, Claudette Colbert le fac cu atât mai atrăgătoare și eclatante.

Mr. Smith Goes to Washington se deosebește de celelalte două filme de până acum prin faptul că este mai puțin o comedie propriu-zisă cât o metaforă despre libertate și valorile democrației. Lansat în 1939, adică chiar la începutul celui de-al doilea război mondial, filmul reiterează valorile naționale și moștenirea istorică într-un mod care să motiveze publicul și să-i refacă încrederea în instituțiile statului. Acest lucru este realizat într-un mod neașteptat, și anume întâi acuzând aceste instituții de corupție și manipulare, ceea ce cu siguranță rezona puternic cu opinia publicului abia ieșit din recesiune, pentru ca în cele din urmă să arate că spiritul legii și valorile umane nu au dispărut ci sunt doar eclipsate de multe compromisuri. Personajul principal, Jefferson Smith este astfel construit încât să reprezinte aspirațiile și deziluziile cetățeanului de rând și, tot în numele lui, să ceară socoteală guvernanților pentru lipsa de responsabilitate și de moralitate. Numele este simbolic, Jefferson făcând trimitere la Thomas Jefferson, al treilea președinte american, iar Smith fiind un nume generic, combinația sugerând că în fiecare cetățean se găsește încuibărită viziunea unui mare om de stat, singurul lucru care lipsește este puterea de a merge până la capăt.

Domnul Smith este prototipul cetățeanului model care învață din cărțile de istorie și încearcă să aplice ceea ce știe în folosul comunității. Faptul că este cercetaș și are în grijă o tabără de copii întărește relația cu omul de rând care practică o meserie simplă și care nu înțelege cum un lucru simplu și util (cum e crearea unei tabere de copii) poate să fie ignorat, ba mai mult, înlocuit cu un proiect dăunător și ilegal sub ochii întregii țări fără ca cineva să se opună. Relația dintre Jefferson Smith și copii este una specială, față de ei având întreaga responsabilitate. Copii reprezintă viitorul țării, iar ceea ce se petrece în sala senatului dictează viitorul lor tot așa cum libertatea de care se bucură generațiile actuale nu ar fi posibilă fără efortul marilor oameni politici din trecut. Atunci când este pe cale să renunțe, dificultatea cea mai mare este să recunoască în față cercetașilor săi că i-a dezamăgit. Copii joaca un rol important în multe dintre secvențele cheie - ei sunt cei care îl propun pe Smith ca senator, ei sunt singurii care-i țin partea și ei sunt cei care îi prezintă pentru prima oara sala senatului. Adesea ori dau dovadă de o intuiție și o înțelegere a lucrurilor care-i depășește chiar și pe cei maturi din jurul lor, ceea ce din nou îi prezintă în rolul de viitori cetățeni, viitori lideri care în cele din urmă vor cere socoteală pentru deciziile care se iau în prezent.

Deși finalul filmului este unul fericit, în care simțul etic învinge, tonul general al filmului este sumbru. Mărturia de la final a lui Paine este bruscă și neverosimilă, o soluționare deus ex machina pentru o bătălie altfel pierdută. Încercarea lui Jefferson de a bloca proiectul lui Jim Taylor nu are nici un fel de ecou nici printre senatori nici în rândul opiniei publice. Și aici, ca și în Cetățeanul Kane (Orson Welles, 1941) opinia publică este controlată de trusturi media aservite unor interese private. Însă spre deosebire de Kane, aici raportul de forțe este cu totul disproporționat, lucru sugerat și de paralela cu don Quijote, ceea ce-l transformă pe Jefferson într-un erou de sacrificiu pentru a crea ecou în conștiința celorlalți. Jefferson este inconștient pe parcursul deznodământului, așadar pentru el totul a fost în zadar. Bineînțeles, personajul principal nu poate să moară într-un film de Frank Capra, însă leșinul său din care nu-l vedem trezindu-se reprezintă în esență același lucru. Din nou, publicul poate să se identifice cu acest erou căzut, care nu crede să mai scape de mașinațiunile politicienilor și afaceriștilor. Însă miza, atât de clar expusă, nu era una personală, nu era bătălia lui proprie împotriva sistemului, pe care de altfel a pierdut-o, ci era bătălia pentru viitor și pentru trezirea conștiinței, și atât personajele cât și spectatorii au parte de acest proces de conștiință - se poate spune că scopul scuză mijloacele atunci când un compromis este făcut?

Un personaj foarte important, deși cu puține replici, este cel al președintelui senatului. Prin mimica și atitudinea sa se arată favorabil demersului tânărului senator și, lucrul cel mai important, ascultă ceea ce acesta are de spus. Având cea mai înaltă poziție în senat și fiind singura persoană aparent neutră din sală, personajul președintelui reprezintă inflexibilitatea legii, care de acestă dată lucrează în favoare personajului. Jefferson se folosește de diverse mecanisme legislative pentru a lupta împotriva lui Taylor, iar președintele este cel care întruchipează spiritul legii care nu favorizează pe nimeni, detașat de orice conflict sau interes. Pentru spectator, faptul că președintele se arată înțelegător cu Jefferson este reconfortant, fiindcă indiferent de rezultatul conflictului, efortul nu va fi uitat, deși opinia publică nu va afla poate niciodată. Iar simbolic, atunci când oamenii pierd din vedere idealurile iar limita dintre corect și greșit devine tot mai neclară, legea este cea care rămâne să protejeze principiile pe care se sprijină întregul sistem.

Sub aspect stilistic, pentru a da încărcătura necesară intrigii, filmul face apel la simbolurile naționale cele mai cunoscute: monumentele din Washington, constituția, sala senatului, primii președinți ai țării. Coloana muzicală dublează aceste simboluri cu imnuri și cântece patriotice ca Yankee Doodle, Auld Lang Syne (care nu întâmplător este și imnul internațional al cercetașilor) și The Star-Spangled Banner (imnul Statelor Unite). Decorurile au încercat să păstreze solemnitatea și somptuozitatea construcțiilor reale, iar fiindcă filmările s-au făcut pe platou, acestea au consumat o mare parte din bugetul filmului. Sala senatului în special a fost minuțios reprodusă (până și unele încrustații de pe bănci au fost copiate).

[Decorurile complexe și un număr mare de actori contribuie la realismul scenelor]

De notat și relația specială a lui Frank Capra cu actorii. Spre deosebire de Hitchcock, Capra discuta pe îndelete cu fiecare actor despre rolul său în film, indiferent de cât de scurtă era apariția sa pe ecran. Chiar și persoanelor care apar în fundal încerca să le dea un ritm unic, o motivație individuală: unul dintre ei se ducea la servici, altul să întâlnească un cunoscut, cineva la cumpărături, unii erau grăbiți, alții se uită la vitrine etc., ceea ce dă fiecărei scene un plus de naturalețe. Relația cu actorii principali a fost cu atât mai strânsă, James Stewart a rămas un prieten apropiat al regizorului mult după ce colaborarea lor se încheiase.

Prezență cinefilă crescută la Frank Capra și la CineMaraton

De obicei nu prea scriu feed-back la proiecțiile de filme, dar săptămâna aceasta am fost de-a dreptul copleșită de câți cinefili au ridicat mâna "prezent" atât la filmul de miercuri, cât și la maratonul filmelor suedeze. Oricare ar fi secretul, sper să fie de durată, pentru că atât eu, în calitate de coordonator, cât și Echipa Clubul Cinefililor, simțim cum ne crește inima văzând atâta interes!

Mai întâi: pozele de la proiecția filmului Arsenic și dantelă veche al lui Frank Capra de miercuri, 9 martie 2011. La sfârșit sala a aplaudat puternic, așa cum s-a întâmplat prima dată la Club, la proiecția celui de-al doilea film din cadrul medalionului Charlie Chaplin, Luminile Orașului. Superbă senzație!

Apoi: CineMaratonul Filmul suedez de după Ingmar Bergman a adunat o sală plină, care s-a menținut așa la primul și la al doilea film, iar la cel de-al treilea am rămas cam 50 de cinefili. S-a aplaudat din nou ca în ziua de miercuri, am cunoscut chiar și oameni noi, entuziaști să ne descopere de puțină vreme, am auzit reacții favorabile filmelor alese sau mai puțin de acord cu pertinența prezenței lor pe lista maratonului. A fost o noapte lungă și reușită din punctul nostru de vedere și cred că se vor mai întâmpla anul acesta astfel de episoade!

O atmosferă tinerească, jovială între noi, cei din Echipa Clubul Cinefililor! Sebastian Albu, unul din primii oameni veniți la Clubul Cinefililor, prin 2005, care a trăit o parte din istoria Clubului din plin, iar o altă parte de la distanță, a venit la cel de-al doilea film și impresia a fost puternică: consideră că acest film bate tot ce a văzut în ultimii 5 ani (desigur, subiectiv vorbind - ca să îl citez!). Edificator, nu?

Pauzele au fost savuroase pentru noi, cei din organizare: mâncând un măr, verificând dacă totul este în ordine pentru începerea filmului, punând o muzică bună, încercând bocancii pentru pietroși (în curând se leagă a doua ieșire cinefilă la munte și trebuie să ne pregătim din timp, nu?) sau desfăcând ritmic și pe fundal silențios cutiile pentru "hidratare"...a zburat timpul și s-a făcut lumină afară!

Deși am venit la braț cu noaptea, la plecare am schimbat cârma cu cea a zilei, iar alții au mai avut brațele suplimentare ale bicicletei, pe unii i-am uitat în Casa de Cultură și eram pe punctul de a pleca, ei rămânând acolo, alții au probat pălării matinal și alții au luat afișe pentru arhiva cinefilă proprie. Am purces agale, mulțumiți de o noapte lungă, de rezistență, de care am dat dovadă pentru a nu știu câta oară sau pentru prima prima dată. Aprilie va avea un alt maraton și cred că atmosfera va fi și ea pe măsura așteptărilor!

Le mulțumim celor care au venit și au stat la filme: sunt semne de apreciere pentru munca voluntară pe care o depunem și nu trece cu vederea, ci ne face să ne simțim foarte bine în pielea noastră de cinefili capabili să împărtășească!

Echipa Clubul Cinefililor.