Clubul Cinefililor, cu sprijinul Fundaţiei culturale "Timpul", vă aşteaptă la Casa de Cultura "Mihai Ursachi" a municipiului Iaşi să vizionaţi miercuri, 18 NOIEMBRIE 2009 de la ora 18.00, în cadrul unui medalion ABBAS KIAROSTAMI:
"GUSTUL DE CIREŞE"
(“Ta'm e guilass", 1997 – color – 95 minute)
*subtitrare în română
(Homayoun Ershadi în rolul d-lui Badii, omul misterios ce vrea să se sinucidă)
(dl Bagheri susţinând pledoaria de menţinere a vieţii prin amintirea plăcerilor ei simple)
Se pare că 30 a devenit numărul constant al cinefililor în ultima vreme (şi îi felicit din toată inima pentru interes şi perseverenţă!). Cum îmi spunea Ana (o cinefila), e trist că într-un oraş "cultural" cu pretenţii precum Iaşul, care are 70.000 de studenţi cu intenţii intelectuale (nu vă speriaţi...sunt doar intenţii!), activităţi precum aceasta şi altele îşi numără pe degete interesaţii în mod real. Dar noi să ne vedem de oile noastre, că tot ne aflăm în spaţiul mioritic!
"Gustul de cireşe" este un film cu o temă tabu în lumea musulmană: sinuciderea.
Dl Badii vrea să se elibereze din povara propriei condiţii umane marcate de durere şi caută un om cu suficientă compasiune în suflet care să îl ajute să-şi ducă la bun sfârşit intenţia. Kiarostami abordează această temă gândind că: dacă Dumnezeu i-a lăsat omului această opţiune, trebuie să fi avut motivul ca acesta să se poată elibera de suferinţa proprie şi de cea provocată celorlalţi. Atât perspectiva europeană (Socrate/Biblia), cât şi cea orientală (Coranul) neagă legitimitatea acestei alegeri, indiferent câtă disperare este implicată.
Urmând un artificiu de creaţie al lui John Keats intitulat "negative capability" (capacitatea unui scriitor de a-şi imagina propria moarte), Kiarostami insistă asupra persistenţei dorinţei lui Badii de a duce la capăt dorinţa. Poate fi respectată/judecată această dorinţă? Aceasta este miza filmului!
Interlocutorii lui Badii au reacţii diferite: teamă, suspiciune, tensiune, curiozitate, dar numai unul reuşeşte să simtă compasiune pentru suferinţa celui asemeni lui şi o arată încercând să mentina viaţa: metafora gustului de cireşe este semn al plăcerilor simple care l-ar putea salva pe om de la derivă. Înceacă să îi explice că este de preferat să înduri durerea decât să sacrifici viaţa, este un dar mult prea preţios pentru a renunţa la el, indiferent de câtă presiune se află asupra ei.
Kiarostami se joacă la mai multe nivele cu realitatea: cea exterioară, cele interioare ale personajelor, cea a Iranului, cea proprie de regizor. Se foloseşte de libertatea lui de a crea, dar împarte acest lucru cu spectatorul, care poate umple spaţiile libere: nu ce se întâmplă este important, ci cum ne ne raportăm fiecare dintre noi la ce se întâmplă!
"Gustul de cireşe" este un film cu o temă tabu în lumea musulmană: sinuciderea.
Dl Badii vrea să se elibereze din povara propriei condiţii umane marcate de durere şi caută un om cu suficientă compasiune în suflet care să îl ajute să-şi ducă la bun sfârşit intenţia. Kiarostami abordează această temă gândind că: dacă Dumnezeu i-a lăsat omului această opţiune, trebuie să fi avut motivul ca acesta să se poată elibera de suferinţa proprie şi de cea provocată celorlalţi. Atât perspectiva europeană (Socrate/Biblia), cât şi cea orientală (Coranul) neagă legitimitatea acestei alegeri, indiferent câtă disperare este implicată.
Urmând un artificiu de creaţie al lui John Keats intitulat "negative capability" (capacitatea unui scriitor de a-şi imagina propria moarte), Kiarostami insistă asupra persistenţei dorinţei lui Badii de a duce la capăt dorinţa. Poate fi respectată/judecată această dorinţă? Aceasta este miza filmului!
Interlocutorii lui Badii au reacţii diferite: teamă, suspiciune, tensiune, curiozitate, dar numai unul reuşeşte să simtă compasiune pentru suferinţa celui asemeni lui şi o arată încercând să mentina viaţa: metafora gustului de cireşe este semn al plăcerilor simple care l-ar putea salva pe om de la derivă. Înceacă să îi explice că este de preferat să înduri durerea decât să sacrifici viaţa, este un dar mult prea preţios pentru a renunţa la el, indiferent de câtă presiune se află asupra ei.
Kiarostami se joacă la mai multe nivele cu realitatea: cea exterioară, cele interioare ale personajelor, cea a Iranului, cea proprie de regizor. Se foloseşte de libertatea lui de a crea, dar împarte acest lucru cu spectatorul, care poate umple spaţiile libere: nu ce se întâmplă este important, ci cum ne ne raportăm fiecare dintre noi la ce se întâmplă!
Vă aşteptăm la un film câştigător de Cannes,
Echipa Clubul Cinefililor.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu