duminică, 10 ianuarie 2010

Miercuri, 13 ianuarie 2010 - 332 - "Zbor deasupra unui cuib de cuci"

Clubul Cinefililor, cu sprijinul Fundaţiei culturale "Timpul", vă aşteaptă la Casa de Cultura "Mihai Ursachi" a municipiului Iaşi să vizionaţi miercuri, 13 IANUARIE 2010 de la ora 18.00, în cadrul unui medalion MILOS FORMAN:

"ZBOR DEASUPRA UNUI CUIB DE CUCI"
(“One flew over the cuckoo's nest", 1984 – color – 130 minute)

(Jack Nicholson în rolul lui McMurphy, lucidul rătăcit printre nebuni)


Un film-legendă. Ecranizarea unui roman de Ken Kesey.
5 Oscar-uri: Cel mai bun film, Cel mai bun regizor, Cel mai bun actor în rol principal, Cea mai bună actriță în rol principal, Cel mai bun scenariu și alte 4 nominalizări.

Un intrus lucid într-o lume alienată care-l va distruge. Venirea personajului central, McMurphy, aduce un aer proaspăt și o agitație veselă, antrenantă, făcând din el un corupător al ordinii de la clinică. Atitudinea lui este într-un contrast total cu aerul rigid al autorității celor în drept și reușește să îi scoată din inerția repetitivității pe pacienți, să le dezvăluie precocitatea, să le înlesnească descărcările de energie psihică. Personajul colectiv al autorității pare a păli în fața spontaneității unui om care le scapă clasificărilor și înțelegerii și amenință recalcitranta lume internă a clinicii.

Filmul este o alegorie amplă asupra limitelor, libertății individuale, adevărurilor proprii, falsității și onestității, asupra tragediei ascunsă în condiția celor care trezesc mai departe conștiințe și sparg sisteme ce suprimă esența umană, fie ea și îndepărtată de la plinătate.

Vă așteptăm la un film ce vă va rămâne pe retină multă vreme,
Echipa Clubul Cinefililor.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu