***Ștefan Panțiru:
Primul film al lui Egoyan pare construit în jurul identității istorice. Pornind de la ce a spus Daniela mai sus și anume preocuparea pentru istorie și interacțiunile umane aș îndrăzni să spun că filmul face un studiu asupra determinărilor istorice ce se regăsesc în comportamentul individului în lumea globalizată în care identitatea etnică sau națională tinde să se șteargă.
Sună pretențios, probabil, dar cred că asta e ideea filmului. Cât de bine a fost ilustrată...e altceva, dar e de apreciat că are o un obiectiv atât de fin și totodată ambițios.
Legat de partea reușitei filmului (atât cât mă pricep), aș zice că Charles Aznavour și Christopher Plummer nu se încadrau în personaj, nu vorbeau cu cuvintele lor și nu făceau gesturile lor. Chiar și celelalte personaje erau cumva teatrale, neverosimile. De asemenea, suprapunerile dintre planuri au avut ceva viu în ele, dar tot în stil teatral, adică "admițând că suntem pe o scenă". Din cauza teatralității chiar și în filmul "nostru" nu doar în cel din film, emoția nu s-a transmis așa cum poate ar fi trebuit să se transmită. Personal, nu mă deranjează prea tare asta, pentru că nu sunt interesat de emoție, ci mai degrabă de idee, însă alți spectatori pentru care măsura filmului e gradul de naturalețe și credibilitate ar putea avea ceva obiecții mai mari.
Însă talis qualis, întocmai cum unele picturi sunt distorsionate ca și stil (pictura naivă, pictura bizantină etc.) teatralitatea din film e secundară mesajului pe care îl transmite. Ar putea chiar să fie asumată, deși mi se pare un pic improbabil ca lui Aznavour să i se fi cerut să joace un personaj "țeapăn".
Concluzia mea: nu e un film perfect (ca cinema), dar are substanță, are ceva de spus, întocmai ca o un eseu sau ca o ciornă în care ideea nu e pe deplin justificată, ci doar conturată - dar ea există.
***Bogdan Monoran:
"Deși pe moment mi-a plăcut filmul și subiectul filmului, mai târziu mi-am dat seama că are câteva hibe care nu pot fi ignorate și care îl duc într-un loc pe care nu îl preferă.
Subiectul, deși e sensibil, e singurul punct forte al filmului. Subiectul e una, dar scenariul e alta...zici că are momente când povestea se împletește frumos cu ajutorul cuvintelor, dar unele momente de neseriozitatea din partea scenaristului, care este de altfel și regizorul, Atom Egoyan, îți arată că a vrut mai mult să arate subiectul decât să-l pună într-o lumină favorabilă textual.
Apoi, actingul...nu știam la care să mă opresc din variantele pe care le aveam. Ba e exagerat, dar în unele cazuri bun sau prost cu unele scene în care actorii excelau. Poate, totuși, nu a fost intenția regizorului să îi împingă de la spate pentru a juca mai bine. Poate a lăsat totul la latitudinea lor, regizorul dorind doar să ducă povestea mai departe. A dus-o bine, ce-i drept...spre rușinea mea însă, așa cum a intuit excelent Hitler, nimeni nu o să-și amintească sau o să știe de masacrul armean în care a murit 1 milion de armeni. Asta era o replica pe care a spus-o subofițerilor lui pentru a-și justifica propriile masacre. Turcii au făcut asta în 1915, în primul război mondial...au omorât, sistematic și premeditat, un milion de armeni pentru că ar fi un pericol pentru țară. Subiect e încă în dezbatere în Turcia...ei încă neagă aceste acuzații.
Asta a vrut să arate Egoyan: o bucățică de istorie uitată și ignorată de mulți. Pentru mine a fost o lecție de istorie, în care personajul negativ nu știe de la ce a pornit totul. În rest, filmul e destul de slăbuț sau mediocru în cel mai bun caz."
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu