Clubul Cinefililor, cu sprijinul Fundaţiei culturale "Timpul", vă aşteaptă la Casa de Cultură "Mihai Ursachi" a municipiului Iaşi să vizionaţi miercuri, 9 FEBRUARIE 2011 de la ora 18.00, în cadrul unui medalion KLAUS HARO:
"SCRISORI CĂTRE PĂRINTELE JACOB"
("Postia pappi Jaakobille", 2009 - color - 74 minute)
*subtitrare în română
(părintele Jacob - jucat de Heikki Nousiaine -
crede în bunătatea oamenilor și a lui Dumnezeu către toți)
(Leila - jucată de Kaarina Hazard - devine ochii bătrânului preot orb)
***Înainte de începerea filmului va fi difuzat scurt-metrajul realizat de regizorul Igor Cobileanski: Când se stinge lumina (2005).
Se poate spune: acest film este intersectarea vieții a doi oameni foarte singuri - unul condamnat la orbire, altul la închisoare. Disperarea mută este manifestată diferit: unul se cufundă în tăcerea de fier a propriei ființe, respingând cu încăpățânare lumea, celălalt dorește apropierea lumii și trăiește doar pentru ceilalți, în nevoia acerbă de a fi acolo pentru ei. Se mai poate spune: este o poveste despre credința și absența ei, despre îndoială și ascultare reciprocă, despre fragilitatea umană în fața morții și a întrebărilor care însoțesc omul ca un roi de fluturi de-a lungul vieții lui. Ecuații simple cu rezolvări și mai simple, dar greu de realizat de om în continua sa luptă de a înțelege o fărâmă din sensul existenței sale.
Se poate spune: acest film este intersectarea vieții a doi oameni foarte singuri - unul condamnat la orbire, altul la închisoare. Disperarea mută este manifestată diferit: unul se cufundă în tăcerea de fier a propriei ființe, respingând cu încăpățânare lumea, celălalt dorește apropierea lumii și trăiește doar pentru ceilalți, în nevoia acerbă de a fi acolo pentru ei. Se mai poate spune: este o poveste despre credința și absența ei, despre îndoială și ascultare reciprocă, despre fragilitatea umană în fața morții și a întrebărilor care însoțesc omul ca un roi de fluturi de-a lungul vieții lui. Ecuații simple cu rezolvări și mai simple, dar greu de realizat de om în continua sa luptă de a înțelege o fărâmă din sensul existenței sale.
Industria finlandeză de film este destul de redusă: produce cam 10-12 filme pe an și nu are parte de promovare cum se întâmplă în zona europeană sau americană. Klaus Haro nu a crezut niciodată că filmul are să fie primit atât de bine, mai ales că nici nu era în planurile lui inițiale. Scenariul a ajuns pe treptele casei sale pe când lucra la alt film și i-a dat o șansă doar pentru că stătea la pat bolnav și se săturase să citească ziarul în fiecare zi. Scenarista Jaana Makkonen îi trimisese lucrarea sa de diplomă și, când a ajuns la pagina 10, Klaus Haro era deja prins de toată povestea și a hotărât imediat să fructifice șansa de a realiza un film abordând credința, dar într-o manieră diferită de cele exaltate, pioasă, exagerate sau materialiste, pragmatice. Kaarina Hazard și Heikki Nousiainen au fost aleși pentru rolurile principale și, deși inițial s-a vrut realizarea unui proiect pentru televiziune, totul s-a dezvoltat într-un film pentru marile ecrane. Îl numește pe Heikki Nousiainen (părintele Jacob în film): “Henry Fonda al filmului finlandez,” un om capabil de a da la o parte masculinitatea pentru a dezvălui vulnerabilitatea de dedesubt. Kaarina Hazard joacă rolul condamnatei de piatră, nu este actriță profesionistă, dar nu refuză să apară în ipostaze neatractive și este foarte implicată în ceea ce face.
Abordarea temei credinței din film: Haro își amintește că în anii copilăriei părinții nu au pus mare accent pe ea, dar, ajuns la anii maturității, au început întrebările: “Cine sunt în momentele mele de maximă slăbiciune? Și cine voi fi când nu voi mai valora mare lucru și nu voi mai putea fi util?”. Haro crede că există valoare în ceea ce facem și că religia/credința înseamnă să fii conștient de această valoare, chiar și când slăbiciunea te împiedică. Nu este un film cu tendință, nu vrea să facă niciun fel de prozelitism, este doar viziunea simplă referitoare la o trăsătură umană, comună și sfâșietoare: căderea în neputință și raportarea la ea.
Härö alege să facă filme de o oră și jumătate, deoarece îi place inocența ascunsă în spatele scurtimii: se pierde energie prin acțiuni secundare, emoția care mă interesează se învelește astfel în prea multe falduri și bugetul mic alocat este un motiv realist de a...keep it short. Compară filmul cu un balon cu aer comprimat: nu poate zbura până nu se ridică greutatea de la pământ și îi numește pe Charlie Chaplin și Zhang Yimou ca influențe majore în stilul lui.
Vă așteptăm în Copou la întâlnirea din film cu părintele Jacob,
Echipa Clubul Cinefililor.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu