*** Ștefan Panțiru:
Tematica socială și familială din Elina (2002) revine în Mama mea (2005), de această dată pe fondul războiului ruso-finlandez din 1939-1940. Spre deosebire de filmul anterior, este accentuat aici sentimentul matern în sine, independent de legăturile de sânge între mamă și fiu, iar războiul servește drept context potrivit fiindcă adaugă acea tensiune care susține intriga. Din acest punct de vedere, trebuie din nou să amintim eleganța lui Majidi care în Copiii paradisului (1997) reușește să fie captivant și fără un asemenea context!
Ca și la Elina, avem în prima parte a filmului o bătălie a orgoliilor, acolo între Elina și profesoara ei, aici între Eero și mama adoptivă. Ca și Elina, Eero este hotărât să lupte pentru idealul său asumându-și orice riscuri, ceea ce îl aduce într-o situație limită, și tot ca în Elina, dificultatea cea mai mare apare atunci când idealul însuși este pus în discuție. Vorbeam la filmul trecut de drama renunțării la lumea copilăriei pe de o parte și la drama pierderii unui ideal pe de alta. Pentru Eero, idealul este să-i fie din nou alături mamei lui, iar asta presupune să lupte singur împotriva tuturor celorlalți: a familiei adoptive, a țării adoptive și chiar a naturii, luptă pe care și-o asumă fără să ezite. Însă când află de posibila plecare a mamei lui în Germania se simte inevitabil trădat și forțat să accepte noua familie, noua realitate. Relația cu mama sa naturală se va schimba definitiv, reabilitarea venind târziu și întrucâtva formal.
Aici apare însă elementul neașteptat, în faptul că pierderea idealului nu aduce cu sine o destabilizare, o mutație psihologică ci dimpotrivă, o revenire la copilărie, o regăsire a valorii familiei (adoptive). Acest lucru se întâmplă doar datorită forței sentimentului matern care se transferă pentru Eero de la mama sa naturală către mama adoptivă în acea scenă elegantă care amintește de Persona (Ingmar Bergman, 1966).
[fig. 1 Mama adoptivă se identifică cu mama naturală]
În același timp, printr-un transfer emoțional identic, Eero se substituie fiicei dispărute a lui Signe. Atât mama cât și fiul suferă o adaptare dureroasă unul la celălalt, cu o evoluție în oglindă începând cu refuz, escaladând la conflictul ce forțează introspecție, reevaluare, rezultând apoi în acceptare și afecțiune. Cauzele celor două tragedii sunt diferite: pentru Eero tragedia este cauzată de război și de exil, pentru Signe este cauzată de destin sau pur și simplu de accident, ceea ce este cu atât mai greu de acceptat fiindcă neexistând un responsabil direct (cum ar fi războiul) frustrarea răbufnește în forme neașteptate - autoînvinuire, ostilitate, resentiment.
Natura joacă iarăși un rol important în ilustrarea stării personajelor. Eero pleacă din țara natală unde locuia în apropierea unei păduri dese (filmate uneori pe timp de noapte cu gri, albastru, întuneric, ceață - sugerează pericol, obstacole, tensiune) într-un ținut verde și vast (sugerează libertate, liniște, calm). Marea din apropiere este și ea calmă, dar rece, neîndurătoare, întocmai ca mlaștina din Elina. Marea este posibilul drum spre casă dar este și cea care a luat viața fiicei lui Signe și care amenință viața lui Eero. Ca și mlaștina, marea nu face decât să răspundă sentimentelor personajului, oferind liniște atunci când personajul este calm sau vacarm atunci când este agitat. Acest ecou al naturii amintește de Solaris al lui Stanislav Lem unde o întreagă planetă comunica doar prin mimetism.
[fig.2 Natura binefăcătoare, culori calde (sus) și natura potrivnică, culori reci (jos)]
De menționat că dimensiunea fantastică specifică universului copilăriei este reprezentată aici de imaginile și amintirile mamei naturale ale lui Eero. Deși uneori prezentate ca flashback-uri, faptul că sunt introduse brusc și uneori se contopesc cu prezentul narativ sugerează o imaginație activă, care tinde să construiască o realitate proprie reinterpretând elementele realității obiective. Cum observam și la Elina, această realitate interioară se individualizează atât mai mult cu cât mediul în care copilul trăiește este mai ostil.
Trebuie să amintesc și de jocul lui Topi Majaniemi, cu o interpretare excelentă în rolul lui Eero. La fel Maria Lundqvist în rolul lui Signe, excelentă trecerea de la asprime la afecțiune și un personaj foarte bine conturat.
Mulțumim pentru film!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu