miercuri, 1 septembrie 2010

Miercuri, 1 septembrie 2010 - 373 - "Urâți, murdari și răi" - regizorul italian ETTORE SCOLA

*** Înainte de a scrie invitația pentru miercurea aceasta, aș vrea să îmi cer scuze în numele Echipei Clubul Cinefililor pentru probleme tehnice pe care le-am întâmpinat miercuri, 25 august, și din cauza cărora nu am putut rula filmul. Proiectorul nu a vrut nici în ruptul capului să preia filmul din calculator și colegii mei s-au văzut nevoiți să anunțe că se află în imposibilitate de a onora invitația vizionării filmului. Am înțeles că ați venit în număr destul de mare, în jur de 70 de cinefili, și atunci îmi pare și mai rău pentru impediment. Sperăm să nu se repete problema!

Vă transmit că în călătoria mea la Londra am găsit un "frate", în Picadilly Circus, și anume la Teatrul Criterion, care are un program de transpuneri din film în teatru. Acum se juca 39 de trepte a lui Alfred Hitchcock în adaptarea lui John Buchan. Englezii bat des și căile invers, nu merg doar pe partea bătătorită de la teatru la film.

Daniela Abageru.

********************************************************************************

Clubul Cinefililor, cu sprijinul Fundaţiei culturale "Timpul", vă aşteaptă la Casa de Cultura "Mihai Ursachi" a municipiului Iaşi să vizionaţi miercuri, 1 SEPTEMBRIE 2010 de la ora 18.00, în cadrul unui medalion ETTORE SCOLA:

"URÂȚI, MURDARI ȘI RĂI"
("Brutti, sporchi e cattivi", 1976 - color - 115 minute)
*subtitrare în engleză


Interviu cu ETORE SCOLA: AICI

Brutti, sporchi e cattivi este o incursiune ''voyeuristă', ușor în stil neorealist (mediul social marginal și actorii amatori în mare parte) în viața unei familii numeroase de la periferia societății civilizate a Italiei anilor '70. Ettore Scola, recompensat la Cannes pentru regia acestui film, descrie cu fidelitate modul de viață grotesc și lupta zilnică pentru supraviețuire a membrilor clanului Mazzatella, dând atenție atât sărăciei materiale în care se zbat, cât și dezumanizării lor profunde, evidențiate prin incest, adulter, furturi. Toate sunt orientate în jurul unei intrigi relativ banale: goana după bani - 1 milion de lire, o mică avere de proveniență neclară - pe care capul familiei (interpretat de Nino Manfredi, un mare actor al cinematografiei italiene) încearca să-i ascundă de ceilalți, refuzând să-i împarta cu ei.


Vă aștept la un prim film excelent din creația lui Ettore Scola,
Octavian-Daniel Stoica.

2 comentarii:

  1. Ideea

    Există lumi care funcționează după alte reguli decât cele pe care am ajuns să le considerăm universale. Și nu sunt pe alte planete sau pe alte continente, sunt chiar aici, la periferia orașului.

    Argumentul

    O dramă deghizată ‌în comedie deghizată în dramă. Înainte să văd și alte filme nu pot decât decât să bănuiesc, dar nu cred să fie vorba de un studiu social sec (cum ar arăta o societate absolut normală dacă schimbăm câteva norme etice
    ici și colo) și nici de o evocare a spiritului latin într-o formă primară (cum ar fi fost la Kusturica) ci de o luare de atitudine.

    În prima fază e dramă pentru că e prezentată o familie la limita subzistenței, acolo unde orice reguli morale au fost de mult abandonate, ba chiar întoarse cu susul în jos. Asta e prima și cea mai puternică impresie pe care o lasă filmul.

    Apoi e comedie, oarecum în stil Kusturita. E comedie când începi să înțelegi că în lumea aceea ciudată totuși se trăiește, într-un anume fel, normal. E comedie atunci când îți dai seama că pe ei "nu-i doare", sau cel puțin nu așa cum
    te-ar durea pe tine să fii dus acolo în locul lor. Nu așa cum ar durea pe cineva care ar trebui să se adapteze la acea lume. Și poate că și invers funcționează - cineva din acea periferie ar putea să nu se poată adapta la
    stilul de viață plin de convenții pe care îl considerăm normal. Iar dacă poți să realizezi asta atunci tot ce se întâmplă în familia lui Giacinto devine comic.

    Dar în cele din urmă devine, cred, dramă din nou. Pentru că deși filmul are latura lui de comedie, este totuși un manifest. Cred că dovada în direcția asta este caricaturizarea lumii "exterioare" pentru a arăta indiferența cu care tratează tragedia de alături. Dacă filmul ar fi fost doar comedie atunci la contactul cu "lumea civilizată" li s-ar fi oferit ajutorul pe care ei l-ar fi refuzat. Însă așa cum a fost prezentat în film, ajutorul ăsta nu numai că n-a venit deloc, dar prezenta o problemă în plus atunci când venea. Interpretarea asta e puțin riscantă și filmele următoare ar putea s-o infirme, dar acum, după primul film, îmi pare cea mai probabilă.

    Așadar ideea (prezentarea lumii ăsteia ciudate) se argumentează printr-un sandwitch de dramă și comedie. Că e dramă sau comedie e o alegere de circumstanță, sau doar o metodă mai la îndemâna regizorului.

    Aș insista un pic pe ideea asta că drama/comedia e o metodă și nu un scop. Ce încerc să spun e că la o adică un regizor poate face o serie întreagă de comedii despre război, de exemplu, dar care transmit de fapt o mare dramă umană (ca exemple poate ar merge seria M.A.S.H. și Dr. Strangelove or How I Learned to Stop Worrying and Love the Bomb). Sau invers, poate fi o dramă care de fapt transmite un mesaj optimist (poate ca exemplu ar merge American Beauty). Uneori e aproape imposibil de decis care tendință e mai pronunțată și sunt genuri mixte precum comedia neagră. Prin asta încerc să ajung la faptul că mesajul și metoda sunt cât de cât independente. De cele mai multe ori coincid (un mesaj optimist e transmis printr-o comedie, un "semnal de alarmă" e tras printr-o tragedie), dar asta nu e o regulă.

    RăspundețiȘtergere
  2. Implementarea
    Pentru un astfel de film atmosfera e creată mai ales de detaliile pe care le oferă decorul. E greu să înțelegi ce înseamnă dezumanizare dacă în film nu apare un șobolan (viu sa mort) în unul din patru cadre. Așadar diverse astfel de
    detalii (noroi, înghesuială, murdărie, bătaie, cușca pentru copii etc.) creează cadrul, și cred că sunt inspirat alese și bine distribuite pe lungimea filmului.

    Peste asta se desfășoară acțiunea, care depinde aproape exclusiv de actori. Din câte am înțeles a fost un amestec de actori profesioniști și neprofesioniști. Personal cred că înfățișarea actorilor a îndulcit atmosfera filmului, intenționat sau nu. Pentru o astfel de familie, pentru un astfel de loc, erau toți prea tineri și frumoși și curați. Un picior amputat și un ochi pierdut erau singurele "deficiențe" notabile în familie. Dar poate că asta e doar fiindcă mă așteptam eu la mai rău. Replicile și gândurile personajelor mi-au părut verosimile, dar figura, atitudinea actorilor mi-au părut iarăși un pic prea... umane. Mai ales la secvența în care se planifica otrăvirea capului familiei, starea generală era mai degrabă de blazare decât de dezumanizare. Violență a fost cu siguranță ascunsă sub covorul comediei. Dar aș zice că asta e cumva asociat filmelor italiene sau despre italieni (vezi și The Secret of Santa Vittoria de Stanley Kramer difuzat de curând, dar și alte filme italiene în care indiferent de gravitatea situației, se lasă cu o masă copioasă și eventual cu muzică și dans; recunosc că generalizarea e cam dintr-o bucată).

    Secvențele cu copii jucându-se în cușcă sunt foarte bine create și funcționează ca o metaforă pentru mesajul filmului. Ilustrează perfect titlului (cel puțin o parte din el). Cușca reprezintă universul închis în care toată această societate își duce zilele și lipsa de reacție a copiilor închiși e la fel de apăsătoare ca lipsa de ideal a părinților lor.

    RăspundețiȘtergere